x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mititei in valiza, pentru Atena

Mititei in valiza, pentru Atena

28 Noi 2004   •   00:00
Mititei in valiza, pentru Atena

STUDENTIE, HAINE GRELE!
Trei greci au venit sa studieze medicina in Romania. Le plac romancele, micii si ciorba de burta. Si nu suporta coruptia din fotbal.
CARMEN PLESA

Click pentru a mari imaginea
Maroun (stanga), Iorgos (centru) si Dimitris - o parte din Grecia, pe pamant romanesc
Dimitris, Iorgos, Marouan... Toti trei indragostiti de Grecia, de terasele insorite si de livezile cu maslini. Traiesc insa in Romania, unde au venit sa invete. Sunt studenti la Facultatea de Stomatologie.

Dimitris si Iorgos au venit in 1999, cand in Romania erau aproape 5.000 de studenti greci. Auzisera ca facultatea din Romania are unii dintre cei mai buni profesori din Europa. Parintii i-au incurajat. Asa s-au pomenit cei doi tineri atenieni de 19 ani la Bucuresti. I-a speriat orasul intunecat, cu blocuri inalte si cenusii. S-au ingrozit de autobuzele aglomerate in care mirosea a transpiratie si a usturoi. Si asta n-ar fi fost nimic, daca din primele zile hotii nu i-ar fi lasat fara bani si telefoane mobile. Colegii de la facultate au fost cam reci la inceput. Dar nici Dimitris si Iorgos nu prea s-au aruncat sa se imprieteneasca pentru ca, desi intelegeau perfect ce se vorbeste, le era destul de greu sa se exprime in romana.

Maroun Tello (23 de ani) e jumatate grec, jumatate libanez si s-a nascut la Praga, in Cehia, unde parintii lui erau studenti. A venit in Bucuresti in 2000. Dar inainte de asta a facut o tura ca sa vada Facultatea de Stomatologie din Sofia. In Bulgaria nu i-au placut nici orasele, nici oamenii, nici limba. Parintii lui, medici stomatologi, au votat pentru Bucuresti. A votat si el, dupa un an de meditatii la Atena, in care a invatat limba romana. La Bucuresti l-au incantat parcurile mari, cu verdeata, cum nu prea gasesti in Grecia. Dar a ramas si el fara telefon mobil, din cauza hotilor.

Ca sa invete in Romania platesc 380 de dolari pe luna. "Cand vom termina facultatea ne mai asteapta doi ani de toceala, ca sa ne fie recunoscuta diploma si in Grecia. Vom da opt examene de diferenta. Dar nu regret deloc ca am venit aici", spune Iorgos Tsouchlos (24 de ani). "Scoala romanesca e foarte apreciata in Grecia. Chirurgul care i-a salvat viata premierului grec a studiat tot in Romania. Aparatura nu e cea mai moderna, dar profesorii sunt cei mai buni. Pe deasupra, aici se face mult mai multa practica decat in orice alta tara europeana", spune Dimitris Iliopoulos (24 de ani).

MICI SI CIORBA DE BURTA. Se dau in vant dupa mici, ciorba de burta si berea romaneasca. "Mici luam si in valiza, cand plecam in Grecia", povesteste Maroun. Dar le lipseste "souvlaki" (un fel de frigarui), o mancare specifica Greciei. Le lipseste, de fapt, cam tot ce tine de bucataria lor de acasa. Si aici sunt restaurante grecesti, dar... La inceput, ingredientele pentru mancaruri erau aduse din Grecia. Cu timpul, pentru ca era mai ieftin, multe din restaurantele grecesti au inceput sa gateasca cu ingrediente romanesti, si farmecul bucatariei lor s-a cam stins... Asa ca cei trei au inceput sa-si gateasca acasa.

Dar cel mai mult in Romania le plac fetele. Desi sunt cam prea indraznete, fata de grecoaice. "Romancele se machiaza prea mult. Asta nu e un lucru rau, dar uneori sunt prea stridente. Apar de la prima ora a diminetii machiate ca pentru o seara in cluburi", spune Dimitris. Si tare i-a mai placut lui Dimitris obiceiul romanilor de a fura mireasa. Atat de mult, incat la ultima nunta la care a fost a furat-o chiar el. Manoun e incantat de trasportul feroviar de la noi.

POLITISTII SI FOTBALUL. Nu le plac politistii romani, care ii opresc si le cer spaga. Si faptul ca romanii nu sunt patrioti, ca vorbesc urat despre tara lor. "Si ne enerveaza coruptia din fotbal. De unde stim? Pai, e de ajuns sa vedem meciurile in care nici un penalty nu e acordat pe drept", zambeste Dimitris. "Si nu stiti sa tundeti!

Intotdeauna am capul plin de gauri si bretonul stramb cand ies de la frizer", adauga Manoun. Au o parere proasta si despre legile romanesti: "In Grecia, daca omori un om cu masina, faci puscarie toata viata. Aici, soferul ucigas scapa doar cu cativa ani de puscarie. Uneori, nu-i mai face nici pe aia", spune Dimitris.

Toti trei se vor intoarce in Grecia dupa ce vor termina facultatea. Pentru ca acolo salariul unui stomatolog este de cel putin 10 ori mai mare decat in Romania.

In Grecia, daca cineva omoara un om cu masina, face puscarie toata viata. Aici, soferul ucigas scapa doar cu cativa ani de puscarie. Uneori, nu-i mai face nici pe aia
Dimitris Iliopoulos, student

.

Si nu stiti sa tundeti! Intotdeauna am capul plin de gauri si bretonul stramb cand ies de la frizer
Maroun Tello, student

.

Cand vom termina facultatea ne mai asteapta doi ani de toceala, ca sa ne fie recunoscuta diploma si in Grecia. Vom da opt examene de diferenta. Dar nu regret deloc ca am venit aici
Iorgos Tsouchlos, student

.

.

Un Palestinian de Iasi

MIRELA CIMPOI

Click pentru a mari imaginea
A venit acum patru ani la Iasi, de la sute de kilometri departare, sa studieze medicina.

Prin vene ii curge sange de palestinian, insa are cetatenie iordaniana. Ala A. are 24 de ani. Bunicii lui locuiau la Kalkilya, dar s-au refugiat in Iordania, dupa ocuparea teritoriilor palestiniene. Ala a vazut lumina zilei in Libia, unde tatal sau lucra pentru o firma germana care se ocupa cu realizarea instalatiilor pentru extragerea petrolului. Dupa razboiul din Golf, familia sa s-a mutat la Amman, in Iordania. Aici si-a petrecut copilaria si a invatat. Si-a parasit parintii si cele trei surori in 2000, cand a decis sa vina sa studieze in Romania.

OPTIUNE. A ales Facultatea de Medicina "Grigore T. Popa" din Iasi, unde era student si fratele sau mai mare, care a terminat studiile anul acesta. Si unchiul sau, absolvent al Facultatii de Mecanica din cadrul Politehnicii iesene, casatorit cu o romanca si stabilit in prezent la Bucuresti, l-a sfatuit sa vina sa invete in capitala culturala a Moldovei, pe motiv ca viata este ieftina. "Nu mi se pare asa. El a fost student pe timpul lui Ceausescu si atunci cu 100 de dolari pe luna se descurca fara probleme. Acum, viata este foarte scumpa, dolarul creste si toate se scumpesc", simte arabul pe propria piele tranzitia din Romania.

SCUMP. Ala locuieste cu un var de-al sau intr-un apartament inchiriat din centrul Iasiului. Sustine ca se descurca destul de greu cu banii, chiar daca primeste lunar 350 $ de la parinti, bani de buzunar si pentru plata chiriei. La aceasta suma se adauga bursa de 50 de dolari. "Numai chiria este de 100 de euro pe luna. Mai exista si cheltuielile de intretinere si cele pentru mancare si haine. E destul de greu. Banii imi ajung la limita, desi multi cred ca, daca esti strain, te scalzi in bani", afirma iordanianul.

DOR. A plans cand a pus piciorul pe pamant romanesc. Era intr-o zi ploioasa de toamna cand a ajuns pe Aeroportul Otopeni, unde il astepta unchiul sau. L-a sunat mama din Iordania sa-l intrebe cum a calatorit si i-au dat lacrimile. In prima zi in Romania a plans, deci, pentru ca i se facuse dor de casa cand i-a auzit vocea mamei la telefon.

ALINARE. Chiar daca la inceput i-a fost destul de greu, pentru ca nu stia nici o boaba de romana, s-a descurcat in cele din urma cu ajutorul prietenilor pe care si i-a facut in cei patru ani de cand locuieste si invata la Iasi. Are numai cuvinte de lauda despre acest oras: "Este frumos, curat si linistit". Dupa ce iese de la cursuri, merge cu prietenii in oras, la cinema, citeste sau joaca carti. "Cateodata mai invatam impreuna si, daca nu inteleg ceva, imi explica. Unii mi-au imprumutat si bani cand am avut nevoie". Ca sa-si aline dorul, vorbeste cu cei de acasa la telefon sau cu ajutorul Internet-ului.

FETELE. "Frumoase, dar majoritatea materialiste." Cu aceste cuvinte caracterizeaza Ala fetele din Romania. "Nu ma intereseaza daca e blonda, bruneta sau ce culoare au ochii. Important pentru mine este sa fie sufletista", zice el.

.

.

NUMARUL DE STUDENTI

In octombrie 2003, la cele 49 de universitati de stat romanesti s-au inmatriculat aproape 12.500 de studenti straini. Dintre acestia, 10.000 sunt studenti undergraduate, adica nu si-au dat inca licenta. Universitatile romanesti mai pregatesc 270 de masteranzi, aproape 1.500 de doctoranzi si 680 urmau rezidentiatul sau alte specializari. Nu toti platesc taxa. Aproape 5.700 de studenti sunt bursieri, la fel ca 640 de doctoranzi, 400 de rezidenti si aproape 200 de masteranzi.

.

TAXELE UNIVERSITATILOR

Ceilalti isi platesc studiile in functie de specializarea si de universitatea la care studiaza. Taxele variaza de la universitate la universitate, dar nu foarte mult. Un student strain plateste in medie 320 de dolari pe luna. Taxa este valabila pentru majoritatea specializarilor. Exceptie fac studentii la muzica si arte, care platesc aproape 500 de dolari, si cei care studiaza actoria, unde taxa ajunge la 760 de dolari pe luna. Pentru studiile postuniversitare, taxele cresc putin, cam cu 20-30 de dolari.

.

CURSURILE DE LIMBA ROMANA

Studentii straini care vor sa faca o facultate in Romania trebuie sa urmeze un an pregatitor de limba romana. Pe care il platesc: 320 de dolari pe luna pentru formare initiala si 340 de dolari pe luna pentru studii postuniversitare. Studentii la medicina platesc mai mult, 360 de dolari pe luna, iar cei care urmeaza cursuri postuniversitare in acest domeniu, 380 de dolari pe luna. Taxa de scolarizare trebuie platita la inceputul fiecarui an universitar. Anul universitar are 10 luni.
×