Natalie Cole: "Respir din nou aerul vieţii"

În octombrie, la patru luni după ce a suferit o operaţie de transplant renal, Natalie Cole a revenit pe scenă cu un concert la Hollywood Bowl din Los Angeles, considerat "plin de energie" de presa americană. "Trebuie să spun că... este un adevărat miracol. Este o noapte miraculoasă pentru mine", a declarat Natalie Cole în faţa spectatorilor. "Nu am crezut niciodată că voi putea să mă prezint aici sănătoasă şi la întregul meu potenţial", a adăugat ea. Interpreta americană (59 de ani) a fost ovaţionată în picioare atât la începutul, cât şi la finalul spectacolului.

După ce vara trecută s-a anunţat că suferă de hepatită C, în luna mai a.c. Natalie Cole a suferit un transplant de rinichi. În autobiografia sa "Angel on My Shoulder", Cole vorbeşte despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool. Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar când ea avea doar 15 ani, a scăpat de dependenţa de droguri în 1980, după o cură de dezintoxicare.

La 27 octombrie, Natalie Cole va concerta pentru prima data în România, pe scena Sălii Palatului din Capitală. După ce probleme serioase de sănătate au determinat-o să-şi întrerupă turneul de promovare a ultimului album, "Still Unforgettable", Natalie Cole se întoarce pe scenă într-o serie de noi spectacole, cel de la Bucureşti fiind organizat de Sound & Image Events. Cu sprijinul organizatorilor am realizat următorul interviu, acordat în exclusivitate cititorilor "Jurnalului de duminică".

 Jurnalul Naţional: Ce părere ai, talentul tău muzical e un dar divin, moştenire de familie sau vocaţie?

Natalie Cole: Negreşit îl consider un dar şi o moştenire de familie. Niciodată nu m-am gândit să ajung cântăreaţă, în şcoală visam să devin doctoriţă.

 Te-ai născut într-o familie de muzicieni şi încă din copilărie ai fost expusă mai multor influenţe muzicale din partea tatei, a mamei şi a multor interpreţi de jazz, blues şi soul care v-au intrat în casă. Ce rol au avut toate acestea în alegerea carierei?

Eu cred că influenţa majoră vine din partea tatălui meu, dar şi a celor pe care i-am cunoscut prin el. De exemplu, Ella Fitzgerald sau Nancy Wilson erau bune prietene de familie, copil fiind eram înconjurată de multe alte staruri din acele vremuri. Datorită  lor am ajuns să cânt şi să înaintez în carieră. Ar mai fi ceva de spus despre muzica celor de mai sus, care m-a tulburat cu adevărat şi pe care n-am s-o uit niciodată. De foarte tânără, muzica de jazz mi-a devenit familiară aşa că la 11 ani am început să cânt.

 Când erai mică obişnuiai să le asculţi pe cântăreţele la modă în acea vreme?

Oh, da, bineînţeles! Probabil aveam 10 sau 11 ani când am ascultat pentru prima oară muzică de jazz adevărată. Tatăl meu a adus acasă albume cu Lambert, Hendricks şi Ross, iar eu şi sora mea le ascultam cântecele la nesfârşit, până când ajunsesem să le ştim pe dinafară. Tot atunci am început să cânt şi piesele lui Count Basie; nu am  avut niciodată emoţii, eram ca o fetiţă atotştiutoare care nu se temea să apară în faţa publicului.

 În urma succesului eşti considerată o "divă", iar pe amazon eşti inclusă în secţiunea divastation.com. Cum comentezi asta?

Asta nu mă face să mă simt extraordinar, pentru că astăzi aproape oricine poate fi considerată divă. Iniţial era luat în calcul felul în care arătai, imaginea pe care o aveai, era o serie întreagă de condiţii, totul avea mai mult rafinament decât astăzi. Când mă uit la spectacolele din seria "VH 1 Divas" mă pufneşte râsul, apar acolo, împreună, tinere fete şi artiste consacrate care le-ar putea ridiculiza oricând. Nu cred că la 22 de ani poţi să fii o divă. Streisand, Diana Ross şi Aretha, da, sunt dive. Pe când Celine şi Britney sunt doar vedete ale momentului, care ar putea să ajungă, cândva, la acest statut.

 Te-i gândit vreodată că vei călca pe "urmele" tatălui tău şi că vei ajunge atât de cunoscută şi respectată în lumea jazzului, dar şi în cea a muzicii pop?

Nu, niciodată, nici nu am visat la aşa ceva. Când am început nu am crezut că ceea ce fac e bine. Succesul albumului "Unforgettable" mi s-a părut că a fost ceva ce ţi se întâmplă o singură dată în viaţă.

 Melodiile tale aparţin mai multor stiluri muzicale. Care crezi că te reprezintă cel mai bine?

E greu de spus. Îi las pe critici să stabilească acest lucru. Cred că cel mai bine mă descurc în jazz, pentru simplul fapt că au rămas doar câţiva interpreţi care cântă bine şi am avut ocazia să îi ascult. Şi după asta cred că ar fi, poate, nu ştiu...R'n'B?

 Cum crezi că îţi vor influenţa problemele de sănătate cariera?

Singura influenţă pe care o exercită problemele de sănătate asupra mea este că am devenit mult mai entuziastă atunci când lucrez. Simt că pot respira din nou aerul vieţii. Mă simt revigorată şi reîntinerită, mult mai entuziastă în ceea ce priveşte munca mea, deoarece mi s-a oferit o nouă şansă. Faptul că am putut efectua acest transplant a fost o minune. Sunt foarte recunoscătoare.

 Te-ai născut la acelaşi spital ca şi Liza Minelli, Micky Dolenz şi Desi Arnaz Jr. Ce crezi despre această stranie coincidenţă?

Habar nu aveam! Ba, mai mult, spitalul respectiv nici nu mai există. Îmi spui nişte lucruri inedite, despre care nu am auzit până acum.

 O consideri pe sora ta, Carole, ca pe un "înger păzitor" pentru tine, pentru că a murit în aceeaşi zi când ai făcut transplantul?

Cu siguranţă, da, întotdeauna am considerat-o "îngerul meu păzitor", chiar şi atunci când era în viaţă. Era cea mai bună prietenă a mea, cea care dădea mereu tonul încurajărilor, o susţinătoare de nădejde, care ştia să mă asculte când o luam razna, era cea mai bună fiinţă şi îmi lipseşte teribil. Dar ştiu că ea mă veghează şi mă gândesc, deseori, la ceea ce mi-ar spune atunci când încerc să iau o hotărâre importantă. Uneori, chiar mi se pare că îi pot auzi vocea.

 Cele două albume, "Unforgettable... with Love" şi "Still Unforgettable", au avut parte de aprecieri elogioase. Consideri "Unforgettable" un fel de moştenire muzicală lăsată de tatăl tău?

Fără îndoială. "Unforgettable... with Love" a fost realizat special ca un omagiu adus tatălui meu şi, după mulţi ani,  am înregistrat "Still Unforgettable", ca pe un omagiu adus unor artişti care abordau  acelaşi stil muzical: Frank Sinatra, Sammy Davis Jr. etc.

 Intenţionezi să mai realizezi un alt album bazat pe ideea unui duet virtual cu tatăl tău?

Nu ştiu. Nu vreau ca oamenii să se plictisească de asta, astfel încât mă voi decide în scurt timp dacă voi mai face acest lucru din nou. Dar, fără îndoială, încerci un sentiment unic atunci când ai la îndemână muzica extraordinară a tatălui meu.  Dacă aş descoperi ceva care să merite, poate că aş face-o din nou, dar acum este greu de spus.

 Ce te-a determinat să renunţi la o carieră în domeniul medicinei şi să alegi muzica?

Sunt momente în viaţă când nu ştii cum se pot schimba unele  lucruri. Atunci eram dedicată în întregime activităţii în domeniul medicinei. Vorbisem cu mama despre acest lucru, mă gândeam să deschid o clinică pentru copii şi muzica să facă parte din  metodele de tratament. Dar nu s-a întâmplat niciodată acest lucru şi cred că aşa mi-a fost sortit. Muzica a preluat controlul în viaţa mea.

 Intenţionezi să scrii o nouă carte despre tine şi cariera ta?

Acest lucru m-au întrebat şi editorii. Dacă nu doresc să fac o "completare" la autobiografia mea. Cred că ar putea fi vorba despre o carte de dimensiuni mici şi nu despre un manuscris voluminos. Dar "călătoria" s-a dovedit foarte interesantă şi am nevoie de puţin timp pentru a relua povestea de unde am întrerupt-o în precedentul volum. Lucrez cu un editor celebru, care a venit în Statele Unite, realizatorul unor povestiri despre câteva personalităţi legendare şi credem că vom începe să lucrăm luna viitoare.


Still Unforgettable
Albumul, lansat în septembrie anul trecut, a câştigat în 2009 două Premii Grammy, pentru Cel mai bun album tradiţional de muzică pop şi pentru Cel mai bun acompaniament instrumental. Acest disc este totodată şi cel care i-a adus lui Natalie Cole premiul Cel mai bun artist de jazz din partea NAACP (premii ce răsplătesc artiştii de culoare care au reuşit să obţină performanţe notabile în muzică, film, televiziune sau literatură). Povestea acestui album este simplă şi emoţionantă. Este revenirea artistei la stilul care a adus-o în atenţia marelui public, în 1991, când apărea pe piaţă "Unforgettable... with Love", albumul de debut, ce avea s-o lege muzical pentru totdeauna de tatăl ei, inegalabilul Nat King Cole, cel pe care l-a adorat şi ale cărui talent şi dragoste pentru muzică le-a moştenit din plin. "Still Unforgettable" combină melodii clasice, îndrăgite de public, precum "The Best Is Yet To Come", "Come Rain or Come Shine", "Nice 'N' Easy", cu alte cântece extraordinare, dar mai puţin celebre, pe care Natalie Cole le-a descoperit pentru prima oară, cum ar fi "Coffee Time", o recomandare făcută de Tony Bennett, unul dintre cei mai populari artişti americani ai tuturor timpurilor. "Fiecare dintre aceste cântece a reprezentat o provocare, pentru că interpretările originale sunt atât de cunoscute! A fost destul de dificil să găsesc modalitatea de a le cânta, pe fiecare dintre ele, fără să pierd ceva din esenţa care le-a făcut atât de grozave", a mărturisit Natalie Cole. În tot acest material, atent prelucrat şi interpretat cu deosebită tandreţe de artistă, se simte bucuria regăsirii farmecului muzicii de altădată. Este ceea ce va putea asculta şi publicul din România, într-un concert-eveniment ce se vrea cu totul special, în care se va auzi şi vocea celebrului Nat King Cole, în duet alături de fiica sa, posibil graţie tehnicilor moderne de înregistrare şi redare.