x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O cameră în plus pentru Casa Poporului

0
Autor: Viorel Ilişoi 25 Oct 2009 - 00:00
 O cameră în plus pentru Casa Poporului Marin Raica/Jurnalul Naţional


Casa clanului Codreanu din Paşcani, o hudubaie cu odăi şi săliţe puse alandala una peste alta, mirosind a funingine şi a mucegai, adăposteşte optzeci de suflete. Cum-necum, într-un fel greu de înţeles, oamenii aceştia trăiesc. Ca într-o Românie la scară mică, doar o dată la patru ani cineva se interesează de ei, la alegeri. Fiindcă în stupul murdar din Strada Fântânele 49 se găsesc totuşi peste treizeci de voturi la un loc.

Cei optzeci de membri ai familiei Codreanu, din Paşcani, locuiesc toţi la numarul 49 de pe Strada Fântânele. Drumul până la cuibul acestei ciudate comunităţi urbane mi-l arată o trâmbă de fum ce se înalţă din curte. Mereu iese fum de la Casa Poporului. Aşa îi spun păşcănenii. O căsoaie cu un cat, plină până în tavan cu locatari de toate vârstele, şi încă una mai mică alături, într-o curte strâmtă, plină de gunoaie, de câini şi de copii care ţipă întruna şi se fugăresc fără astâmpăr ca să-şi tragă unii altora în cap cu nişte pocnitori de hârtie.

Primul lucru pe care vrei să-l faci când intri în casa Codrenilor e să te sprijini de ceva, ameţit de praf şi de mirosul de slin, de transpiraţie de om impregnată în pereţii lipiţi cu balegă de cal, dar în jur nu vezi nimic ce ar putea să semene a mobilă, doar o sobă, un morman de cartofi într-un colţ şi un vraf de bulendre în loc de pat, direct pe podeaua de pământ. În odaia cu un ochi de geam pâclos se desluşesc siluete de oameni lipite de pereţii goi. Sunt treizprezece.

În capul şirului de umbre e Viorica Codreanu, o femeie de 40 de ani, apoi concubinul, cei şapte copii ai lor, ginerele, nora şi doi prichindei de nepoţi îngropaţi până la gât în găurile din podea. Încerc, în gând, să-i aranjez pe toţi la dormit în camera aceea strâmtă şi mi se pare imposibil să încapă altfel decât unii peste alţii. Viorica îmi confirmă că ei chiar aşa dorm, claie peste grămadă, pe nişte ţoale destrămate şi înveliţi cu nişte plăpumi găsite la gunoi. "Şi cum, Doamne, iartă-mă, faceţi copii? Că văd o fată gravidă." "Păi, na, aicea... arată femeia în jurul ei, cumva ruşinată. Că copchiii îs obosiţi de umblat, ei doarme... Şi ne învălim cu oghealul."


COOL GENERATION
Următoarea cameră are vedere, la fel de tulbure, spre curtea vecinului. Dincolo, câteva găini grase ciugulesc prin ogradă. Văzute prin sticla slinoasă, păsările par să înoate în sos. Încăperea are în plus o poliţă cu un ceaun, o oală şi două castroane. Dar azi această veselă sumară şi afumată gros nu foloseşte la nimic, pentru că Ileana, stăpâna camerei, încă nu s-a întors din oraş cu de-ale gurii.

Copiii nu fac focul de capul lor, să-şi fiarbă nişte cartofi, de când vreo doi s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc la şura vecinului. Omul a cerut despăgubiri, nici acum nu s-a terminat procesul. Şi, când se va termina, mai mult decât castroanele şi oala n-ar avea ce să primească. Însă mama se teme că va face închisoare şi le-a spus copiilor că le taie mâinile dacă se mai ating vreodată de chibrituri, iar această ameninţare cruntă a făcut din ei prima generaţie de ţigani neobişnuiţi cu scânteia. În rest, toţi ceilalţi fac focul şi în sobe, şi afară, zi sau noapte, cu sau fără un motiv anume. E ceva la care se pricep şi le place.
POFTĂ MARE
În odaia în care foamea se face auzită şi o simt şi prin tălpi, Marian, un ţânc de vreo 10 ani, rupe cu toţi dinţii  dintr-un cartof crud. L-a şters de tricou şi-l ronţăie aşa, cu tot cu coajă, parcă ar mânca un măr. E tot numai un zâmbet. Nu-mi vine decât o întrebare stupidă: "Dar tu de ce mănânci cartofi cruzi?". "Fiindcă mie nu mai îmi place pătlăgelele. Lu' Elvis îi pla­ce", răspunde copilul. Şi se tot înfige în apa­ratul de fotografiat. Îi spun că degeaba face poze, nu le poate vedea dacă nu are calculator. "Nu-i nimic, să ai şi tu o po­ză cu mine", zice repede Marian, că­ru­ia amidonul pare să îi priască la trup şi la minte. Elvis, o mogâldeaţă blondă, stă pitit după sobă şi roade o gogonea crudă. "Are o ladă, poate să mănânce cât vrea", spune Daniela Mihalcea, mătuşa copiilor. "Dar să-i vezi cum mănâncă grăunţe de pă­pu­şoi! Na, îs tineri, au dinţi - zice ea aproape cu invidie, arătându-şi cioturile din gingiile vinete. Amu, toamna, noi muncim cu ziua şi oamenii ne plăteşte cu cartoafe, cu gogonele. Asta avem, asta mâncăm."

Am nişte mărunţiş pregătit în buzunar, mă aşteptam să-mi ceară copiii bani, dar n-aud pe nici unul să zică de bani, de mâncare, de dulciuri. "Nenea, ne-ai adus jucării?", mă întreabă când unul, când altul. "Când ne aduci jucării?" "Ai jucării în maşină?" Şi tot timpul pleoscăie din pocnitorile lor de hârtie.


SANITARII PERCEPUŢI
Codrenii par puţini şi lipsiţi de orice însemnătate pentru oraş atât timp cât stau strânşi în curtea lor din Strada Fântânele 49. Însă cum ies de-acolo şi se răspândesc prin oraş în căutare de fier vechi, resturi de mâncare şi orice lucru cu o cât de mică întrebuinţare aruncat la gunoi, deodată par înzecit mai mulţi şi forfota lor te poate face să crezi că au umplut oraşul, într-atât sunt de agili şi neobosiţi. Dacă n-ar răscoli cu atâta sârg şi tenacitate zi de zi prin tomberoanele de pe la blocuri, n-ar avea din ce trăi. Unii, puţini, îi înjură şi-i iau la ţintă, de la etaj, cu sticle, pietre, pungi cu apă. Fiindcă, spun ei, ţiganii împrăştie gunoiul, urâţesc locul, inclusiv cu prezenţa lor, fac gălăgie şi trezesc duhori şi gândaci din pubele. Alţii, cei mai mulţi, dimpotrivă: îi aşteaptă cu borcanul cu mâncărică  la intrarea în bloc, cu fel de fel de lucruri de prin casă, încă bune, şi spun că ţiganii sunt percepuţi ca un fel de sanitari ai urbei, îi scapă de fleacurile de care, altfel, s-ar împiedica la tot pasul.


VII CU MINE SAU TE IAU
E drept, Codrenii mai şi cerşesc, mai ales când ceea ce aruncă oraşul nu le oferă destul pentru supravieţuire, dar păşcănenii sunt oameni buni la suflet şi, chiar dacă nu varsă puhoi de bani în mâinile întinse pe la colţuri, măcar to­lerează această practică deloc lăudabilă pentru un oraş cu aşa bun renume. Până şi poliţiştii, trecând cu omenească înţelegere peste cerşit, peste nişte ciordeli de biciclete, mărunte furturi din locuinţe şi peste nişte încăierări în sânul clanului, spun că ţiganii Codreni nu-ţi dau prea multe şi nici foarte serioase motive să te plângi de ei, ci mai degrabă să le plângi de milă.

"Nu avem decât doi Codreni cunoscuţi cu antecedente penale, amândoi pentru furt de fier vechi, spune comisarul Tiberiu Dogaru. În rest, e vorba despre patru-cinci făptaşi minori, tot cu furturi, că ei cotrobăiesc prin gunoiul de la blocuri şi, dacă văd un obiect că nu e bine pus la adăpost, nu refuză să îl ia."
AI CARTE, N-AI PARTE
Eugen Peliancă este singurul ştiutor de carte din toată familia. Copiii merg la şcoală, e adevărat, însă numai pentru porţia zilnică de corn cu lapte. Vişinel, Davinci, Superman au ajuns până-ntr-a şasea şi tot nu ştiu să scrie, copiază literele de pe tablă ca pe nişte desene.
Eugen are 21 de ani şi tocmai a terminat un liceu industrial în Iaşi. Cu un cinism care îl face pe el însuşi să se cutremure spune că, într-un fel, norocul lui a fost că maică-sa a rămas de tânără fără picioare din cauza arteritei, i-au fost tăiate de la genunchi. Altfel nu l-ar fi dat la casa de copii şi el n-ar fi învăţat carte. Dar, şi dacă a învăţat, ce folos? Are un atestat de teh­ni­cian mecatronist, dar nimeni nu-l an­ga­jează. "Din trei motive, spune el: unu - sunt ţigan, doi - nu am experienţă în câmpul muncii şi trei - e criză, sunt şi absolvenţi de facultate fără job."


SPOVEDANIA UNUI ÎNVINS
Acum, băiatul munceşte cu ziua în Iaşi, la un depozit de legume. Are o voce frumoasă, de popă, cântă şi visează să de­vi­nă cântăreţ de muzică populară, dar lumea nu vrea să audă de la el decât manele, îl alintă Guţă, şi atunci manele cântă, e invitat la câte o petrecere şi mai câştigă şi de acolo câte o sută-două de lei. Sâmbăta vine acasă cu toţi banii şi i-i dă măică-sii în mână. Cu ce mai adună ea din cerşit, cu pensia de handicapat, în câţiva ani va putea să-şi ia proteze. Acesta e alt vis al lui Eugen: să o vadă într-o bună zi pe mama lui mergând.

Când vine acasă, în Paşcani, uneori Eugen închide ochii încă de la poartă şi merge aşa, ca orbii, să nu vadă mizeria şi sărăcia din jur. Familia lui, parte din marea familie Codreanu, este formată din zece persoane şi ocupă două camere cât de cât mobilate şi cu pereţii acoperiţi cu nişte imense carpete turceşti cu păuni înfoiaţi şi "Răpirea din serai". Ori de câte ori mama lui Eugen trebuie să îşi facă nevoile, tăbârcită de concubinul ei şi folosindu-se de un scaun de lemn cu tăblia decupată, toţi trebuie să iasă afară. Nu şi Eugen. El are spaţiul lui separat, un fel de debara unde şi-a pus un pat lat de două palme şi o ladă de lemn în care-şi ţine încuiate diploma de bacalaureat, certificatul de calificare şi un teanc de cărţi religioase. Când nu e acasă, nici nu poate dormi de grija actelor şi a cărţilor sale, ştie că nimic pe lume nu are un sfârşit mai rapid şi mai sigur decât ceva de hârtie lăsat la îndemâna familiei lui. Ar vrea să aibă o slujbă, orice, undeva, departe, să se smulgă din acest smârc, dar simte că o mână nevăzută îl trage înapoi şi-l ţine acolo, prizonier în casa aceea mirosind a pişat, unde el se ruşinează să o invite pe fata din Iaşi, căreia îi scrie poezii şi îi dedică melodiile cele mai frumoase.


LEGENDA ÎNTEMEIETORULUI
Eugen are vise mari. Părinţii, fraţii, surorile, verişorii, cumnaţii, nepoţii lui nu au decât un vis, unul mărunt, dar tot atât de greu de realizat: ei vor să aibă un veceu.

Codrenii îl pomenesc toţi cu respect pe răposatul Ion Codreanu, întemeietorul clanului. Chiar şi cei care nu l-au cunoscut vorbesc despre el cu mândrie ca despre un înaintaş vrednic, angajat cu carte de muncă. Ispravă pe care nici un urmaş nu a mai repetat-o. Toată viaţa a lucrat la Gospodărirea Comunală, astupa gropile din asfalt prin Paşcani, şi a apucat să ia şi câteva pensii.

Mai strângea şi fier vechi, şi hârtii, a adunat nişte bani, a mai împrumutat de la bancă şi, în anul când Ceauşescu a venit la putere, a cumpărat locul de casă din strada Fântânele 49, fix 850 de metri pătraţi. A construit o căsuţă din chirpici, la care apoi a adăugat încă o cameră în spate, pe urmă alta în dreapta, una deasupra, din lemn, din lut, din cărămizi adunate de la demolări, din piatră, din stuf, casa crescând pe măsură ce se mărea şi familia. După 25 de ani, când a căzut Ceuşescu, Ion Codreanu avea o casă cu un etaj şi cu opt camere, stând miraculos în picioare, şi o familie de 35 de suflete: nevasta, 11 copii şi 22 de nepoţi şi strănepoţi. Nimeni nu se gândea pe atunci că într-o zi nu va mai fi loc în curte pentru a săpa un veceu nou.
RESPONSABILI CU TREBURILE DIN AFARĂ
Profesoara Doina Ciobanu, vecina de peste drum a Codrenilor, când se uită pe geam sau iese în curte vede de fiecare dată măcar un vecin de vizavi aşezat pe vine, sub gard. "Nu clocesc, îşi fac nevoile, fiindcă în curte nu mai au loc de veceu, reclamă Doina Ciobanu. Dar s-au şi şmecherit, vin şi fac sub gard la mine şi la alţi vecini, ca să strângem noi mizeria după ei. Fac în fiecare zi reclamaţie la poliţie, dar nu îi amendează."

"Asta cam aşa e, recunoaşte şi vecina Natalia Ciubotariu, cam stăm cu faraşul în mână să strângem cufureala de sub gard, că trece lume pe aici, vin şi la noi musafiri, ne e ruşine. Dar ce să le faci? Sunt şi ei oameni. Măcar am cu cine mai schimba o vorbă la poartă. Dacă n-aveam vecini deloc, era mai bine? Doar trăim la oraş, nu în pustiu, nu?", se întreabă mătuşa Natalia în doi peri, nelăsând să se înţeleagă dacă e bine sau rău să-i aibă vecini pe Codreni. Nici dacă e bine sau rău ca într-un oraş precum Paşcanii, un municipiu, să existe această posibilitate a locuitorilor de a-şi face nevoile în stradă.


GÂLCEAVA ROMULUI CU SĂPUNUL
Mă avânt după colţul casei ca să văd cum arată veceul, ultimul veceu, plin până sus. Nu e decât o grămadă de scârnă ascunsă de o pătură întinsă pe doi pari. Două femei sar speriate de pe prispă şi mă trag de mână, mă sfătuiesc să nu mă aventurez în acea zonă. Acolo au tot fost săpate veceuri unul lângă altul, iar acum locul e acoperit cu ţărână şi cu placaje, când calci se cobâlţâie pământul de parcă ai păşi pe burta cuiva. Se poate călca în siguranţă doar pe o podişcă îngustă de scânduri ce duce la coteţ, şi acesta aşezat pe un fost veceu. Acolo, trei porci uriaşi, crescuţi cu resturi adunate de prin tomberoane, dorm insensibili la miros şi la bâzâiala norului de muşte verzi.

Iau de pe o reţetă telefonul medicului de familie, doamna Carmen-Diana Swi­zewski. I-a luat pe Codreni pe lista ei de milă, fiindcă toţi ceilalţi medici de familie au fugit de ei ca de râie. Sun şi mă prezint. Întâi şi-ntâi întreb dacă risc să iau vreo boală, fiindcă mă bâzâie nişte muscoi graşi, simt mâncărimi printre degete şi sunt plin de purici ca o potaie. "Nu sunt veterinar, râde doctoriţa. Curios, mai spune ea, oamenii aceştia nu se spală şi trăiesc în condiţiile acelea, dar nu prea se îmbolnăvesc, nu fac diaree, nu răcesc. Dacă are vreunul ceva, vine singur la consult. Ei primesc ajutor social şi automat au şi asigurare de sănătate. Sunt vaccinaţi. Comunic bine cu ei, sunt ascultători. Numai că nu reuşesc să-i împac cu săpunul."


ŞEFUL DE TRIB CU GAURĂ-N CAP
Şef peste clan pare să fie Vasile Frăsilă, un tânăr cu o gaură în cap, de care el nu se sinchiseşte, deşi din rană curge puroi. Ceilalţi ascultă de el pentru că Vasile se bate pentru ei, dacă e nevoie, cum s-a întâmplat şi cu câteva zile în urmă. S-a luat la harţă cu nişte ţărani care n-au vrut să le mai plătească ţiganilor cât s-au înţeles, le dădeau cinci ouă pe o zi de muncă, în loc de cinci sute de mii de lei. În bătaie de joc. Atunci a luat o sapă în cap şi s-a ales cu gaura din vârful capului, dar şi plata dreaptă.

În al doilea rând, el e singurul din clan care a făcut închisoare - mai e unul condamnat definitiv, dar cu suspendare - , adică e un umblat, a venit din puşcărie cu o seamă de cunoştinţe, mai ales juridice, de mare folos pentru comunitatea lui analfabetă.

Şi nu în ultimul rând, ceea ce îl face ascultat în marea familie a Codrenilor este faptul că are bani. Nevastă-sa lucrează în Turcia, e menajeră la un hotel, îi trimite lunar câte cinci sute de euro. El nu bea din această sumă decât o mică parte, o altă părticică o joacă la barbut, o cincime o fumează şi ce rămâne e pentru cei cinci copii ai lui care, spre deosebire de ceilalţi puradei, mănâncă şi pâine, şi varză, uneori chiar şi carne, ca acum. Vasile a închis uşa să nu mai intre nimeni, fiindcă la mâncare fiecare e pe cont propriu, cât ar fi ei de neamuri de sânge, şi mă invită să gust din bunătatea gătită de fata lui mai mare, o fetiţă de vreo 14 ani care e deja măritată şi ştie să făcă toate treburile prin casă. Mâncarea arată şi miroase îmbietor şi numai faptul că toţi mănâncă direct din ceaun şi cu aceeaşi lingură, trecând-o de la unul la altul, mă face să refuz spunând că am o boală pe care nu aş vrea să o transmit acestor copii frumoşi.
UN LUPTĂTOR ÎNFLĂCĂRAT PENTRU DREPTURILE ROMULUI
În această calitate, de lider al celor optzeci de cetăţeni ai municipiului Paşcani înghesuiţi în Casa Poporului de pe strada Fântânele, Vasile Frăsilă a încercat să-i convingă pe edili să racordeze locuinţa la canalizarea oraşului. Nu-s decât douăzeci de metri de la poarta casei până la conductă. Ideea nu i s-a părut deloc rea lui Frăsilă, ba era chiar genială: nimic mai simplu decât să sape primăria un şanţ, că ţiganii nu-şi permit să finanţeze o asemena lucrare din alocaţiile copiilor, şi să pună o ţeavă.

Îşi dorea să fie acasă la el ca la puşcărie, să tragă apa şi mizeria să dispară fără miros şi fără scandal cu vecinii. Însă, zice Vasile Frasilă, pufnind de nervi, nimeni de la primărie nu a vrut să-l bage în seamă. Mereu era aşteptat de guarzi care-l luau de-o halipă şi-l zvârleau în drum. "Îmi mai dădeau şi câte-o amendă, cred că am de plătit peste jumătate de miliard de lei", socoteşte el repede, căci la cifre nu se încurcă deloc, în vreme ce la citit începe să-i fiarbă mintea, parcă-l şi auzi ţiuind şi scoţând abur prin cap ca un ceainic.

Şi atunci, văzând că nu poate pătrunde la edili, şi-a dat foc în faţa primăriei. Au sărit ai lui şi l-au stins, dar tot a dat în pălălaie destul cât să-l convingă pe însuşi primarul Grigore Crăciunescu să vină la Casa Poporului.


O CASĂ CA O ŢARĂ
Vasile Frăsilă mă conduce până la poartă mai mult ca să mă protejeze de năvala ţiganilor care acum, la plecare, s­-au găsit să ceară toţi deodată pământ şi veceuri de la primărie, ajutoare de la guvern, bani de la Becali - contra voturi, cinstit şi lăutăreşte, urând şi succes echipei Steaua -, proteze de la Prigoană, ajutoare de la Crucea Roşie şi îndurare de la Dumnezeu.

"A venit primarul aici în campania electorală, încheie Frăsilă povestea, ştergându-şi buzele unse de grăsime. A zis că conducta mai durează, da' că ne aduce un veceu ecologic. Şi noi l-am votat, că aici suntem 32 care votăm şi restul sub 18 ani, care nu votează, da' veceul nu l-am văzut nici până azi. Şi numai de alegeri vine cineva la noi, ne dă din gură câte ceva, ba veceu, ba loc de casă, noi votăm şi, după aceea, ciuciu."

"Ei, nu mai fiţi aşa de supăraţi, că, uite, există ceva comun între Casa Poporului din Paşcani şi toată ţara - încerc eu să glumesc cu ţiganii, la plecare: toţi ne scufundăm în rahat, suntem ţinuţi la uşile Puterii, putem să ne dăm şi foc şi tot nu ne bate nimeni la poartă decât la alegeri, ca să ne mai promită ceva." "Ciuciu, ciuciu!", strigă toţi. Mă aşez cu fereală în maşină, să nu vadă copiii punga cu sandvişuri dintre mine şi şofer. Ştiu de dimineaţă că nu mai sunt bune, dar am uitat să le arunc.
Citeşte mai multe despre:   special

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  
Galerie Foto Munca de acasă, împământenită anul trecut odată cu instaurarea stării de urgență, le-a dat unor parlamentari idei năstrușnice. Cum ar fi aceea de a vota online un proiect de lege născocit de senatoarea...

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului

Tinerii din diaspora întorc spatele guvernului
Măsura 6.1 Sprijin instalare tineri fermieri, componenta diaspora, se dovedește a fi un eșec pentru Guvern. Tinerii plecați la muncă în străinătate sunt neinteresați de oferta financiară a autorităților de la...

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială

Unul din patru deputați a vorbit o singură dată de la preluarea mandatului. Mai multe județe, nereprezentate de la tribuna oficială
Puțin mai mult de un sfert din totalul deputaților aleși în funcții au luat cuvântul o singură dată în plenul Camerei, în cele aproape șase luni care s-au scurs de la validarea alegerii lor, în urma...

Scafandri înecați cu fonduri europene

Scafandri înecați cu fonduri europene
Galerie Foto Programul pentru lărgirea plajelor pe litoralul românesc este îndoliat de moartea unor specialiști angajați în proiect. În urmă cu  patru săptămâni, în 9 aprilie, a fost raportat decesul a doi scafandri...

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române

Un prinț austriac a împușcat cel mai mare urs din Europa sub nasul autorităților române
Două organizații de apărare a drepturilor animalelor au semnalat autorităților române că un prinț austriac a împușcat ilegal cel mai mare urs din Europa, în apropierea orașului Covasna. Cu toate acestea,...

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat

Firmele de casă ale PNL, sponsori pentru partid în anul pandemiei. Legături cu funcții sau cu contracte la stat
Galerie Foto În Raportul pe care Autoritatea Electorală Permanentă l-a întocmit cu privire la cuantumul veniturilor Partidului Național Liberal obținute în anul 2020 regăsim o listă cu 20 de societăți comerciale care au co...

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță

Ce a văzut Sala Palatului înainte de vaccinarea lui Gheorghiță
Galerie Foto Sala Palatului se va umple în acest weekend de medici, asistente și seringi, în loc de spectatori și mari artiști, cum era tradiția. Un „spectacol” nemaivăzut la București, dar implementat cu succes la...

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt

Nu există niciun sport, nicio metodă de a-l face pe copil mai înalt
Galerie Foto Cele mai frecvente motive de solicitare a cabinetului medicilor, în lume, conţin pe primul loc durerile de spate. Este o autodiagnosticare prea deasă: „mă doare spatele, am hernie de disc”! Despre problemele...

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni

Edilul Ciprian Ciucu, „luat la mișto” și de polițiști, și de cetățeni
Galerie Foto Poliția Rutieră a Capitalei a transmis, ieri, că face verificări, după ce primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris pe o rețea de socializare că a fost „luat la mișto” de ofițerul de serviciu și că i...

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților

Legea care ia de la patroni și dă la muncitori așteaptă votul Camerei Deputaților
Patru deputații PDS și un deputat independent, intrat însă în Parlament pe listele USR, s-au gândit anul trecut că ar fi bine ca patronii să împartă până la 25% din profitul net obținut cu angajații....

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!

Renovarea WC-urilor la Banca Națională: o jumătate de hectar de faianță, 11 kilometri de conducte!
Galerie Foto O achiziție de lucrări la sediul central al Băncii Naționale, făcută la finalul lunii trecute, arată, în documentația de atribuire, că, practic, grupurile sanitare ale acestei instituții fundamentale a...

Nu e bine să exagerăm cu carnea roşie procesată

Nu e bine să exagerăm cu carnea roşie procesată
Galerie Foto Starea de sănătate, confortul organismului se bazează pe cumpătarea în felul de a mânca, de a ne umple sau nu farfuria. Cât ar trebui să dureze o masă și cum ne putem păcăli organismul cu cantități mai...

Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere

Autostrada Moldovei este într-o mare întârziere
Galerie Foto Proiectul de lege pentru Autostrada Moldova (A7), ce va face legătura dintre București și Siret pe traseul Siret - Suceava - Dolhasca - Pașcani - Bacău - Focșani - Buzău - Ploiești - București a trecut de Senat...
Serviciul de email marketing furnizat de