O pădure fără copaci, Tatiana Stepa

de Loreta Popa | 08 Aug 2010 • 00:00

Mii de oameni pe plaja de la Vama Veche ascultau o voce de înger care-şi ducea până la capăt lupta, undeva în luna august a anului trecut. Îşi dorise cu o îndârjire fabuloasă să ajungă pe acea scenă de la Vama Veche, la festivalul pe care îl purta în suflet ca pe-o comoară, Folk You. Se împlineşte un an de când Tatiana Stepa, îngerul cu patru aripi despre care vorbeam, a zburat spre alte zări din care durerea lipseşte cu desăvârşire.

Am cunoscut-o pe Tatiana Stepa. O bucurie pe care n-am împărtăşit-o multora, pentru că-mi doream să o păstrez neatinsă. Mi-amintesc de mesajele pe care i le lăsam, ştiind că este în spital, rugând-o să-mi acorde câteva cuvinte despre un coleg căruia Jurnalul Naţional îi dedica o ediţie de colecţie. De răspunsul ei prompt, de vorbele ei atât de frumoase despre un prieten bun şi drag. Am păstrat cu sfinţenie mesajele de atunci în telefon. Dreaptă, directă, demnă, distinsă, frumoasă, o pădure care nu s-a lăsat niciodată doborâtă, chiar dacă toţi copacii i-au fost tăiaţi. Mai presus de orice pentru ea era demnitatea. Nu aş fi crezut că eu voi fi cea care va rosti la înmormântarea ei câteva cuvinte din partea ziarului. Aş fi izbucnit în lacrimi amare, dar de undeva, de sus, Tatiana le-a oprit, nu le-a lăsat să cadă. Plânsese ea şi pentru mine, demult pe perna ei, lacrimi prea multe şi prea cumplite la gust. Pe un om îl descoperi cu adevărat cunoscându-i prietenii. Cei care i-au stat alături Tatianei au fost puţini, dar au reprezentat rădăcinile ei. Cu ajutorul lor seva a ajuns până la Tatiana şi a hrănit-o sufleteşte, oferindu-i putere. Acesta este secretul vieţii, să înduri cu tărie tot şi toate, dar să-ţi păstrezi dreaptă coloana. Tatiana a reprezentat un exemplu pentru mulţi dintre noi, stârnind admiraţie şi respect. Lupta ei era lupta noastră, căci, deşi nimeni nu-i spunea, toţi îi ţineau pumnii strânşi ca să răzbată. Pierderea ei a fost cumplită. Tatiana Stepa rămâne tămăduitoarea de suflete rănite, căci iubirile ei au devenit balsam pus pe note muzicale. Sfâşietor testament a lăsat, pregătit temeinic de ea însăşi, "Cântec pentru prieteni", şi el răsună în sufletele noastre de la plecarea ei. Iar prietenii ei aştern astăzi, acum, cuvinte pentru Tatiana lor...

"O ALTĂ VARĂ"
... "Dacă treci seara pe Strada Năsăud, te ameţeşte puţin mirosul de tei şi de vară şi-ţi vine să ridici privirea spre cer. Uneori e lumină la fereastra ei. Aş vrea să uit că a trecut un an, că e altă vară şi că nimeni nu mă aşteaptă sus să urc până la etajul 4, să-mi deschidă şi să simt că mi se împleticeşte o pisică albă printre picioare. Dar nici un lift nu urcă până acolo unde s-a mutat Tatiana, şi nici un telefon nu răzbate cu semnalul, numai gândurile şi dorurile noastre o mai pot ajunge uneori. Am iubit-o, am aşteptat-o de atâtea ori cu sufletul la gură în culise, am vorbit şi am tăcut împreună, am râs, am mâncat, am dormit, am împărţit nenumărate clipe. Le păstram ca pe nişte flori presate într-un album, pe care nu vrem să-l deschidem pentru că, de fapt, amintirea ei încă n-a devenit amintire. Ne-a iubit, ne-a lăsat dragostea şi dorul şi cântecele ei minunate. I-am lăsat şi noi, în locul în care ne-am despărţit, o chitară despre care nu vrem să credem că nu va mai cânta niciodată, cu toate că este făcută din marmură albă".

UN VIS
"De când a plecat încerc cu disperare să-mi strâng toate amintirile cu ea ca nu cumva să se piardă ceva din fiinţa ei atât de dragă. Şi parcă mai toate zilele au o legătură cu ea, poartă o amintire. Din păcate, am început numărătoarea cu: «Acum un an pe vremea asta...» şi timpul se tot adaugă şi totul pare un vis. Un vis minunat în care am avut ocazia să cunosc unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care Dumnezeu mi-a dat şansa să-i întâlnesc. Un vis în care o femeie micuţă de statură, dar uluitor de puternică, mă învăţa lupta pentru viaţă, pentru vise; mă învăţa cât de important e darul vieţii prin bătălia dată de ea pentru fiecare clipă de viaţă; mă învăţa că sunt puţine lucruri cu adevărat importante şi pentru acelea merită dat totul. Aşa cum ea însăşi a dat totul pentru muzică, pentru publicul ei drag, pentru noi toţi. Tatiana Stepa este mai mult decât un om foarte drag; este o lecţie de viaţă pe care nu o înveţi în şcoală oricât te-ai strădui".

"I-au fost hărăziţi Tatianei copacii... cu sau fără pădure. Au fost mai întâi în cântec, apoi în viaţa de după plecarea ei printre stele: noi, copacii rămaşi singuri.

A venit, mi-a atins sufletul cu lumina sufletului ei dintr-o altă lume, m-a învăţat cât nu puteam învăţa într-o viaţă, mi-a dăruit atât cât poate nu meritam, m-a binecuvântat cu dragostea ei, făcându-mă să simt că a meritat să trăiesc chiar şi pentru a-i fi o clipă aproape. Mi-a arătat că viaţa e un dar binecuvântat... apoi, pentru un timp, a plecat şi-mi arată în fiecare zi că acum Cerul îmi e mult mai aproape." "Mulţi oameni devin artişti, puţini artişti rămân oameni", spunea cândva Tatiana. Câtă dreptate avea. Ea, care a trăit ultimele luni doar cu gândul să poată urca pe scena Folk You. Cu adevărat un ARTIST care a rămas OM. Marea Neagră îşi îngână Ruga şi, de câte ori veţi auzi valurile, să ştiţi că de acolo de unde este Tatiana cântă pentru noi...