Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încă din anii 1960, când geologii Uniunii Sovietice au descoperit imensele zăcăminte de hidrocarburi din taigaua Siberiei, această zonă improprie locuirii - înghețată iarna, mlăștinoasă și cotropită de țânțari vara - a devenit cheia puterii imperiale a Rusiei. 12% din rezervele de țiței din afara Orientului Mijlociu și 40% din rezervele globale de gaze naturale se găsesc încă aici, prilej de continue și sângeroase lupte purtate pentru controlul acestor bogății inestimabile.
Înainte ca silovikii (ofițerii serviciilor de contrainformații care au demarat acțiunile de liberalizare economică rămase în istorie sub numele de glasnost și perestroika, atribuite de regulă secretarului general al PCUS, Mihail Gorbaciov) din Sankt-Petersburg să preia frâiele (și) la Moscova și să-și impună omul, pe Vladimir Vladimirovici Putin, în funcția supremă în stat, exporturile de petrol ale Rusiei erau supravegheate strict (tot) de KGB. Extrase, transportate și livrate cu costuri infime către compania de stat Soiuzneftexport, uriașele cantități de țiței luau apoi calea Occidentului, unde erau vândute la prețuri de șase ori mai mari decât cele de pe piața sovietică. Așa erau burdușite cu valută forte atât conturile Kremlinului, cât și pușculițele serviciilor secrete. După prăbușirea Uniunii Sovietice însă, acest lanț comercial s-a rupt. Haosul a învăluit luni bune întregul imperiu, inclusiv exporturile de hidrocarburi fiind afectate. Industria rusă s-a fărâmițat după cum au reușit să muște din ea marii oportuniști și păpușari ai tranziției. Concret, sectorul petrolier a fost împărțit între patru noi companii - Lukoil, Iukos, Surgutneftgaz și Rosneft - aflate, nominal, sub umbrela statului, concret fiind conduse cu mână forte de foștii directori din perioada Uniunii Sovietice, toți gradați, cu funcții de generali. Ei și-au urmărit interesele de înavuțire rapidă peste care s-au suprapus, de voie, de nevoie, și interesele marilor grupări de crimă organizată ale Rusiei.
Manevra ratată, apariția oligarhilor
În acest context confuz consumat la începutul anilor 1990, silovikii KGB au intervenit prima oară ferm redobândind controlul asupra exporturilor de țiței. Cum erau adepții dezmorțirii economice, instituirii unor mecanisme care să permită dezvoltarea unei piețe libere, de tip capitalist (pe lângă preocupările de îmbogățire personale), aceștia au ordonat producătorilor să vândă 80% din cantitatea de petrol către stat, la prețuri fixe, mici, pentru a putea fi ulterior comercializată la prețuri mult mai mari în Europa sau oricărui client interesat. Doar că de data aceasta firmele care intermediau operațiunile extrem de bănoase nu mai aveau legături cu statul, nici măcar cu Rusia. Companiile erau înregistrate în Elveția, în SUA, în Anglia sau în paradisuri fiscale precum Insula Man, Cipru etc. Se dăduse startul jefuirii fostei Uniuni Sovietice! Pentru a putea manevra indirect aceste companii-fantomă care operau în culisele afacerilor cu hidrocarburi (schema fusese extinsă și în domeniul industriei de armament, al industriei extractive de metale rare ori al comerțului cu diamante), silovikii au numit ca administratori ai acestor firme tineri întreprinzători ruși care în mandatul lui Boris Elțîn s-au metamorfozat în oligarhi ai economiei. Scăpați până la urmă din zăbala KGB-ului grație influenței copleșitoare pe care o dobândiseră în politică prin intermediul averilor fabuloase, acești parveniți hrăpăreți și-au construit imperiile financiare în afara Federației, cumpărând în același timp, prin deja faimoasele licitații „împrumuturi contra acțiuni”, cele mai fertile sectoare ale economiei ruse.
Mânjii scăpați din frâul KGB
În timpul privatizării economiei sovietice, companii petroliere de talie internațională care valorau miliarde, precum Iukos sau Sibneft, au fost vândute la prețuri derizorii - 300 de milioane de dolari, respectiv 100 de milioane de dolari - unor particulari din anturajul lui Elțîn, precum Hodorkovski, Berezovski și Abramovici (oare același lucru s-a întâmplat, păstrând proporțiile, și în România post 1990?). Agenții KGB n-au putut ține pasul cu ritmul accelerat de dezvoltare al acestor companii care achiziționau materiile prime ale Rusiei la prețuri infime și le revindeau apoi de șase până la zece ori mai scump pe piața occidentală. Gulere albe din KGB care gândiseră liberalizarea i-au scăpat din mână pe mânjii economiei de piață, care nu ezitau să caute și să exploateze, prin avocați dibaci, fisuri în legile sovietice pentru a fenta impozitele și taxele. Foarte repede, acești moguli au ajuns să controleze voturile, impunerea unor politicieni clientelari în posturi-cheie, până și alcătuirea parlamentului. Când au conștientizat că nu-i mai pot manevra din culise, silovikii au decis să răstoarne pur și simplu ordinea politică, izolându-l pe Boris Elțîn, dependent de banii oligarhilor, și să instaleze la vârful puterii un om aliniat intereselor lor. Așa a început vânătoarea oligarhilor ruși și recâștigarea controlului asupra marilor companii din industria energetică, sector strategic al finanțelor federale.
Un capitalism cvasistatal
Cum nu puteau trece din nou în proprietatea statului marile firme de comerț - și-ar fi contrat propria politică de liberalizare -, ofițerii de contrainformații, în frunte cu clica de la Sankt-Petersburg (unde-și făcuseră mâna în combinație cu mafia locală), au trecut la metode neortodoxe pentru a prelua din nou controlul, metode mascate sub eticheta „capitalism cvasistatal”. Așadar, imediat cum Putin a fost uns președinte al Maicii Rusii, a fost demarată în mare taină „Operațiunea Energia”, acțiune vastă din care noi vom aprofunda aici doar un apendice al acesteia, numită „Operațiunea Seringa”. Dar să facem loc dezvăluirilor! După ce s-au asigurat că Putin va câștiga și următorul mandat - aveau nevoie de continuitate/ stabilitate și susținere politică, nu? - silovikii au întocmit liste cu ținte din industria energetică. Aici îi cedăm cuvântul cercetătoarei Catherine Belton, jurnalista de investigații care a activat între 2007 și 2013 la Moscova, din postura de corespondent al ziarului Financial Times: „Inițial, în vizorul agenților KGB s-a aflat Surgutneftegaz, producător de petrol din vestul Siberiei și o companie condusă de Vladimir Bogdanov, director al firmei inclusiv în perioada sovietică”. În acest caz, lucrurile s-au rezolvat rapid, și asta pentru că Bogdanov era deja în relații cu silovikii KGB prin intermediul temutului Ghennadi Timcenko, fost agent KGB, aliat apropiat al lui Putin încă de pe vremea când, la Sankt-Petersburg, își impuseseră dominația asupra terminalului petrolier din portul de la Marea Baltică, și, nu în ultimul rând, om de afaceri cu activități în sectorul - ați ghicit! - industriei petroliere.
La un ceai cu Putin
„Timcenko aproape că deținea monopolul exporturilor de petrol produs de Surgutneftgaz prin rafinăria din Kiriși - consemna Catherine Belton în lucrarea „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul (Editura Litera, 2022) - , așa că nu i-a fost greu să-l convingă pe Vladimir Bogdanov să meargă la Moscova, pentru a bea un ceai cu Putin. Acolo, Bogdanov i-ar fi spus președintelui rus: «Surgutneftgaz este compania dumneavoastră, Vladimir Vladimirovici. Sunt alături de dumneavoastră în orice situație. Doar spuneți-mi cum să cheltuiesc banii»”. Primul pas fusese făcut. Urma o țintă mai grea, și la propriu, și la figurat. Silovikii și-au îndreptat apoi atenția către Lukoil - la acea vreme cea mai mare companie petrolieră rusă, apărută din unirea a trei unități petroliere vest-siberiene, realizată după căderea URSS-ului de Vaghit Alekperov, fost adjunct al ministrului petrolului și gazelor. „Alekperov - aprecia Catherine Belton - era un azer abil care fusese unul din inițiatorii împărțirii industriei ruse a petrolului. El avusese întotdeauna relații apropiate cu rețelele de informații - inițial, Lukoil fusese vândută prin Urals Trading (compania de petrol creată de fostul ofițer KGB și partener al lui Ghennadi Timcenko, Andrei Pannikov), dar asta nu însemna că va renunța la privilegiile sale în favoarea noilor jucători veniți la putere”. Ce-a urmat? Una din cele spectaculoase acțiuni orchestrate din culise de KGB: „Operațiunea Seringa”.
Injecții cu heroină într-o dimineață de septembrie
Asaltul asupra Lukoil a fost comandat de regimul de la Kremlin - potrivit informațiilor furnizate de jurnalista de investigații Melissa Akin în ziarul Moscow Times, într-un număr apărut pe 12 iulie 2000 - pe fondul primului val de dosare deschise oligarhilor erei lui Elțîn. Poliția economică rusă a susținut la vremea respectivă, în vara anului 2000 așadar, că lansase urmărirea penală față de o pretinsă fraudă fiscală comisă de Vaghit Alekperov, fraudă despre care anchetatorii afirmaseră că era doar o mică piesă dintr-un dosar extins la nivelul întregii industrii petroliere și despre care se va pretinde că provocase o pagubă de 9 miliarde de dolari! - evaziunea fiind executată prin intermediul unor zone offshore speciale, înființate în interiorul Rusiei. Aceste manevre publice nu erau însă decât preambulul acțiunii care s-a desfășurat în culise.
Miza? 103 milioane de dolari și ceva în plus
Într-o dimineață din septembrie 2002, după presiuni oficiale fără vreun efect major, „Operațiunea Seringa” a fost demarată în trombă. „La primele ore, prim-vicepreședintele Lukoil, Serghei Kukura, a fost răpit de indivizi mascați, îmbrăcați în uniforme de polițiști. Se pare că atât Kukura, cât și șoferul acestuia au fost reduși la starea de inconștiență prin injecții cu heroină”, relata jurnalista Anna Raff într-un articol publicat în ziarul Moscow Times pe 13 septembrie 2002. Conform acestei anchete, Kukura a reapărut după 13 zile, aparent fără să aibă habar cine fusese în spatele acestui act mafiot. „Patru luni mai târziu - nota la rândul ei cercetătoarea Catherine Belton -, poliția rusă a abandonat cercetările legate de răpirea lui Kukura! Bizar, nu?” Sau poate nu chiar atât de bizar dacă ținem cont de faptul că la scurt timp după „reînvierea” prim-vicepreședintelui Lukoil, guvernul rus a anunțat că firma pentru care lucra Kukura acceptase să plătească 103 milioane de dolari din impozitele restante, exact suma de bani despre care guvernul rus pretindea că nu fusese virată la buget din cauza operațiunilor derulate de Lukoil prin zonele offshore interne.
Acțiuni Lukoil pentru protecție guvernamentală
„Operațiunea Seringa” ar fi avut, potrivit dezvăluirilor cercetătoarei Catherine Belton, o bătaie mult mai lungă. „Dacă Alekperov și Lukoil au ajuns la un fel de compromis cu noul guvern al lui Putin, cum s-a întâmplat și în cazul Surgutneftegaz, nu mai era nevoie de o preluare oficială de către stat a companiei rebele”. Ce convenabil! Și-acum bomba: „Un important director din industria petrolului mi-a dezvăluit în 2014, sub protecția anonimatului, că Vaghit Alekperov acceptase să-i ofere lui Putin o parte din acțiunile lui, ca semn de cedare în fața Kremlinului. Acest gest se va împământeni, toate industriile strategice din Rusia fiind trecute ulterior prin acest filtru”.
Țoale și pantofi de lux, mită pentru președinte
În anii tulburi de la sfârșitul regimului Elțîn, când cele mai profitabile companii de stat ruse erau acaparate de oligarhii aflați în grațiile „Familiei” prezidențiale, unul din aceștia, Roman Abramovici, pupilul lui Berezovski, tatona terenul pentru a pune mâna pe Rosneft, ultima mare companie petrolieră neprivatizată. În acest sens, imediat cum la putere a urcat Vladimir Putin, Abramovici s-a grăbit să-l „felicite” într-un mod extrem de vulgar, ceea ce spune multe despre părerea pe care o aveau bogătanii despre noul lor țar. Potrivit mărturiei făcute de Serghei Pugaciov (bancher al Kremlinului, om bun la toate și în regimul lui Elțîn, și în cel al lui Putin) cercetătoarei britanice Catherine Belton, Abramovici ar fi trimis la Novo Ogarevo, noua reședință a lui Putin, un rând de costume și mai multe perechi de pantofi italieni de lux! „Apăruseră parcă de nicăieri în șifonierul lui Putin. I-am zis atunci președintelui: «Volodea, pentru ce naiba vrei toate astea? Ești liderul uneia dintre cele mai mari țări din lume. Cu siguranță ți-ai putea cumpăra chiar tu niște costume! N-ai nevoie de șpăgi. Cei care ți le-au dat sigur îți vor cere ceva în schimb»”.
În primul an de mandat ca președinte al Rusiei, silovikii din KGB i-au impus lui Putin să ia lecții intensive de limba engleză, lecții de citit rapid, de administrație și de istorie
Un important director din industria petrolului mi-a dezvăluit în 2014 că Vaghit Alekperov de la Lukoil acceptase să-i ofere lui Putin o parte din acțiunile lui, ca semn de cedare în fața Kremlinului”, Catherine Belton, cercetătoare
2000 e anul în care Vladimir Putin a fost impus la putere în Rusia de siloviki, gulerele albe din KGB
Imediat cum Vladimir Putin a fost uns președinte al Maicii Rusii, KGB-ul a demarat în mare taină „Operațiunea Energia”, planul din care a fost parte integrantă și „Operațiunea Seringa”
Volodea, pentru ce naiba vrei toate astea? Ești președintele uneia dintre cele mai mari țări din lume. Cu siguranță ți-ai putea cumpăra singur niște costume! N-ai nevoie de șpăgi!”, Serghei Pugaciov, bancherul Kremlinului, către Putin, în 2000
12% din rezervele de țiței din afara Orientului Mijlociu și 40% din rezervele globale de gaze naturale se găsesc în Siberia, Rusia
