Ordine şi cavaleri de ieri şi de azi

De curând a apărut un amplu studiu al istoriei decoraţiilor româneşti realizat de finlandezul Antii Ruokonen, numit „Cavaleri de ieri şi de astăzi – Ordine ale României” („Yesterday and Today's Knights – Orders of Romania”). Prefaţată de istoricul de artă Adrian Buga la solicitarea Casei Regale a României, în calitate de consultant al Cancelariei Ordinelor şi Decoraţiilor, cartea a apărut în ediţie limitată, bogat ilustrată cu toate decoraţiile începând de la Alexandru Ioan Cuza până în zilele noastre.

Fascinaţia pe care o avea pentru istoria europeană i-a dezvoltat lui Antii Ruokonen interesul pentru ordinele şi decoraţiile diferitelor ţări europene, în mod special Germania. După câţiva ani de cercetări, din întâmplare, descoperă pe internet câteva imagini cu decoraţii româneşti şi este imediat atras de frumuseţea acestora, dar şi de îndemânarea cu care au fost rea­lizate. Vizitează site-ul Cancelariei Ordinelor României şi realizează că multe dintre ordine sunt martore ale continuităţii istorice ale sistemului românesc de ordine şi decoraţii. Cel dintâi articol despre Ordinele Regale române a apărut în revista Numismaatikko, publicată de Finnish Numismatic Association, în aprilie 2007.

De aici până la ideea acestui studiu amplu asupra sistemului român de ordine şi decoraţii apărut în ediţie limitată a lui Antii Ruokonen nu a mai fost decât un pas. Aceasta speră ca studiul să fie o bază solidă în vederea comparării sistemului românesc cu cel european. Autorul îşi doreşte ca studiul său să fie util nu numai colecţionarilor de ordine şi decoraţii, ci să trezească interesul pentru istoria europeană în general. Cartea sa prezintă şi o istorie scurtă a ţării noastre şi a Casei Regale a României şi a fost scoasă la Editura Multiprint, Vaasa 2010.

La noi în ţară, decoraţiile au apărut destul de târziu, cel dintâi motiv fiind că obiceiul pământului era ca re­compensa pentru anumite fapte să se facă prin acordarea de moşii sau alte cadouri, şi nu mai puţin adevărat că până la războiul de independenţă din 1877 turcii i-au împiedicat pe domnitorii români să instituie decoraţii. Cu toate acestea există câteva excepţii precum medalia „Pentru Destoinicie şi Osârdie” din 1851 a lui Barbu Ştirbei.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost sfătuit să nu grăbească instituirea unui ordin românesc, deoarece ar fi părut un gest de independenţă şi nu ar fi fost bine văzut de principalele capitale europene. Totuşi, pentru a-i răsplăti pe supravieţuitorii bătăliei din Dealul Spirii din septembrie 1848, acesta va institui, în 1860, medalia „Pro Virtute Militari”, dar nu va înmâna respectiva distincţie pe timpul domniei sale, ci va fi efectiv acordată abia în 1866 de Locotenenţa Domnească, despre care se ştie că a condus ţara în perioada de după abdicarea lui Cuza şi instalarea noului domnitor, Carol I. 

Venit dintr-o ţară cu puternice tradiţii în dome­niul decoraţiilor, Carol I nu se va împăca cu opreliştile turcilor şi va încerca să le eludeze. Prin tratative diplomatice, marele vizir va accepta ca domnitorul să poată institui decoraţii minore şi, ca urmare, în 1872, se instituie Medalia „Virtutea Militară” şi Semnul Onori­fic pentru XVIII şi XXV de ani petrecuţi în armată. Medalia „Virtutea Militară” este o reluare a distincţiei create de Cuza. Pentru răsplătirea meritelor în domeniul artelor, ştiinţelor, industriei, agriculturii a fost instituită Medalia „Bene Merenti”.

Proclamarea Independenţei a dus şi la legiferarea, la data de 10 Mai 1877, şi a primului ordin românesc, „Steaua României”, care provenea, ca formă, din modificarea mai vechiului Ordin al Unirii, confecţionat la Paris în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. O dată cu proclamarea regatului, se instituie un al doilea ordin, „Coroana României” (un lucru demn de remarcat şi necunoscut este faptul că în mijlocul decoraţiei se află o coroniţă realizată din oţelul tunului capturat la Pleva, acelaşi din care regele Carol I şi-a făcut coroana), sub „Steaua României”.

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Din iniţiativa lui Spiru Haret se instituie, în 1898, Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Primar”, urmată, după doi ani, de Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Secundar”, şi apoi de cea pentru învăţământul profesional. Aceste trei medalii se vor unifica, rezultând Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământ”. În 1906, se adaugă o altă medalie, „Răsplata Muncii pentru Biserică”. Pentru a răsplăti activitatea meritorie a cadrelor de poliţie, în 1903 se instituie medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. Sistemul de decoraţii românesc cuprindea bineînţeles mult mai multe decoraţii şi medalii, iar după 1932, el a fost reorganizat şi îmbogăţit excesiv de regele Carol al II-lea.

Merită însă amintit că acestuia i se datorează instituirea primului ordin din lume destinat aviatorilor, „Virtutea aeronautică”, dar şi faptul că după i se întâmpla des ca să viseze modelul unei decoraţii, iar a doua zi persoana însărcinată cu realizarea decoraţiilor să fie chemată pentru realizarea ei (respectiv Ordinul Pentru Merit). O dată cu venirea comuniştilor la pu­tere în 1947 sistemul de decoraţii monarhist a fost înlocuit cu unul de inspiraţie sovietică. Evident, cuprindea titluri de onoare ca: „Erou al Muncii Socialiste”, „Om de ştiinţă emerit”, „Artist al Poporului”, iar ordinele naţionale era Steaua RPR şi Ordinul Muncii. Din 1998 s-a revenit la sistemul tradiţional de decoraţii românesc prin reinstituirea Ordinului Steaua României.

Istoricul de artă Adrian Buga, care a şi realizat prefaţa acestui studiu, ne-a spus: „Ordinele, decoraţiile şi medaliile au reprezentat dintotdeauna şi la toate popoarele o înaltă cinstire a curajului, atât pe câmpurile de luptă, cât şi în viaţa culturală, economică sau sportivă. Ridicarea stindardelor pe cele mai înalte culmi, cu preţul unor mari sacrificii pentru altarul sfânt al patriei, implică un pios omagiu adus tuturor oamenilor care prin faptele lor şi-au scris numele în cartea de aur a neamului românesc.

O istorie a decoraţiilor româneşti este atât un act de cultură, cât şi un semn de înaltă cinstire adus tuturor purtătorilor de însemne militare sau civile, ele fiind monumente durabile menite a păstra amintirea unor evenimente însemnate sau a glorifica izbânzi strălucite şi constituie istoria vie a României şi a Suveranilor care le-au ilustrat prin faptele lor măreţe.

Antii Ruokonen păstrează exigenţele ştiinţifice cerute de o astfel de carte, fiind totodată uşor accesibilă celor mai largi cercuri interesate. Autorul acestei lucrări se înscrie pe drumul bătătorit, dar întrerupt pentru multe decenii, al studierii decoraţiilor româneşti, impunându-se alături de autori erudiţi ca: P.V. Năsturel, cu volumul „Medaliile şi decoraţiunile române”, Bucureşti, 1901 sau N.T. Ionescu, cu „Decoraţiunile române”, Bucureşti, 1915. Primele proiecte de decoraţii româneşti apar încă din vremea domnitorilor Barbu Ştirbei – medalia militară Pentru Destoinicie şi Osârdie – şi Alexandru Ioan Cuza, care, la sugestia lui Vasile Alecsandri, aprobă un proiect de decoraţie intitulat Jerba de aur. Din păcate, lipsa fondurilor şi opoziţia vehementă a Porţii, ca putere suze­rană, nu au permis realizarea acestor decoraţii.

Cu toate acestea, Alexandru Ioan Cuza nu a renunţat la intenţia sa şi a înfiinţat o medalie come­mo­rativă a luptei pompierilor români cu turcii din Dealul Spirei de la 1848, fiind bătută în anul 1860 şi intitulată Pro Virtute Militari. România sub M.S. Regele Carol I a transformat posibilitatea în realitate având propriul sistem de ordine şi medalii, situându-se pe acelaşi plan alături de toate celelalte state europene. Crearea unui sistem de decoraţii naţionale – unul dintre atributele suveranităţii de stat – a devenit posibilă o dată cu proclamarea independenţei ţării noastre. Regele devenind Marele Maestru al Ordinului, iar Ministru Afacerilor Străine, Cancelarul său.

Decoraţiile se confereau numai de M.S. Regele, atât din propria  iniţiativă – proprio motu, cât şi în baza propunerilor făcute de miniştri. Cele mai înalte ordine erau conferite de drept Principelui Moştenitor şi Principilor Familiei Regale, la împlinirea vârstei de 18 ani. Urmând o evoluţie firească, acest sistem s-a amplificat şi diversificat în deceniile următoare, principalele evenimente politico-militare, precum şi preocupările majore ale statului roman putând fi reconstituite sintetic în ordinele şi meda­liile create.

Cucerirea independenţei de stat, crearea unei armate moderne, cele patru războaie la care România a participat, precum şi spectaculoasa dezvoltare socială, economică şi militară a României în perioada regalităţii au impus extinderea sistemului de decoraţii, ca o condiţie sine qua non pentru răsplătirea şi sti­mularea faptelor şi activităţilor meritorii în toate do­me­niile.

(...) Nu putem să trecem cu vederea nici migala şi inventivitatea acestor bijuterii, create de orfevri ca Paul Telge sau fraţii Resch, adevărate simboluri ale spiri­tului ro­mânesc de sacrificiu în slujba apărării valorilor pe­rene ale civilizaţiei noastre naţionale.

Tradiţia începută de Carol I prin instituirea decoraţiilor – aceşti martori tăcuţi ai Monarhiei – şi continuată de Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, a fost întreruptă în 1945, cu ocazia sărbătoririi a unui an de la 23 august 1944. Atunci M.S. Regele Mihai I nu a dorit să semneze actul de înfiinţare a Ordinului 23 VIII 1945, deşi totul era pregătit, intrând în aşa-numita „Grevă regală” şi refuzând să contrasemneze legile şi celelalte acte ale guvernului comunist dr Petru Groza.

Ca o punte peste timp, în anul 2005, M. S. Regele Mihai reia, dupa 60 de ani, tradiţia şi instituie Ordinul Carol I, ca Ordin dinastic de familie. Creat în 1906,  pentru a perpetua amintirea anului al 40-lea de glorioasă domnie a Regelui Carol I, este cel mai înalt ordin alături de  Ferdinand I.

Prin tradiţie spre înnoire, ASR Principesa Moşte­nitoare Margareta şi ASR Principele Radu s-au implicat personal în realizarea unor noi decoraţii. În contextul istoric actual, Familia Regală a României a decis  instituirea pe lângă Ordinul Carol I  şi a altor trei noi decoraţii, Crucea Casei Regale a României, Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (10 Mai 2008) şi De-coraţia Regală Nihil Sine Deo (30 Decembrie 2009), care răsplatesc meritele deosebite ale primitorilor faţă de Statul Român şi Casa Regală a României”.

Inventivitate
„Regele Carol I se implica personal în instituirea decoraţiilor Steaua României, Virtutea Militară (reorganizată), Bene Merenti şi Semnul onorific pentru XVIII ani de serviciu militar. Puţin se cunoaşte faptul că desenele decoraţiilor, menţionate mai sus sunt realizate de primul fotoreporter de război – Carol Pop de Szathmari (1812-1887), pictor şi fotograf de Curte, dar şi consilier al regelui. Nu putem să trecem cu vederea nici migala şi inventivitatea acestor bijuterii, create de orfevri ca Paul Telge sau fraţii Resch, adevărate simboluri ale spiritului românesc de sacrificiu în slujba apărării valorilor perene ale civilizaţiei noastre naţionale. Tradiţia începută de Carol I prin în instituirea decoraţiilor – aceşti martori tăcuţi ai Monarhiei – şi continuată de Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, a fost întreruptă  în 1945, cu ocazia aniversării a unui an de la 23 august 1944”, spune istoricul de artă Adrian Buga.

Credinţă
Cei viteji în luptă primeau o me­dalie numită Virtutea Militară. A fost şi cazul sergentului Grigore Ioan (foto), care pe lângă aceasta poartă mândru pe pieptul său şi Steaua României cu săbii. În 1878, se instituie o serie de noi decoraţii legate în special de Răz­boiul pentru neatârnare: Crucea „Trecerea Dunării”, Crucea Come­morativă „Elisabeta”, Medalia „Apărătorilor Independenţei”, Medalia „Serviciul Credincios”, dar şi acceptarea în ierarhia deco­raţiilor româneşti a „Medaliei Comemorative Ruse a Războiului din 1877-1878”. Rusia, care după fiecare război emitea câte o medalie comemorativă, destinată trupelor participante la campanie, a conferit „Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878” ofiţerilor şi solda­ţilor români participanţi la luptele de la Plevna, primind în schimb Crucea „Trecerea Dunării”.

Virtutea militară
În 1864, Cuza a mai bătut două me­­dalii, „Virtutea Militară” şi „De­vo­tament şi Curagiu”. Prima era des­tinată militarilor, iar cea de-a doua, după puternicele inundaţii din primăvara acelui an, urma să răsplătească faptele celor care, cu riscul propriei vieţi, au salvat oa­me­ni şi bunuri în timpul unor catas­tro­fe naturale. Ca şi însemnele „Or­dinului Unirii”,  nici aceste două me­dalii nu au fost instituite legal şi, prin urmare, nici conferite oficial.

Loialitate
„Ca o punte peste timp, în anul 2005, M.S. Regele Mihai reia, dupa 60 de ani, tradiţia şi instituie Ordinul Carol I, ca Ordin dinastic de familie. Creat în 1906,  pentru a perpetua amintirea anului al 40-lea de glorioasă Domnie a Regelui Carol I, este cel mai înalt ordin alături de  Ferdinand I. Prin tradiţie spre înnoire, ASR Principesa Moştenitoare Margareta şi ASR Principele Radu s-au implicat personal în realizarea unor noi decoraţii. În contextul istoric actual, Familia Regală a României a decis  instituirea pe lângă Ordinul Carol I  şi a altor trei noi decoraţii, Crucea Casei Regale a României, Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate şi Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, care răsplatesc meritele deosebite ale primitorilor faţă de Statul Român şi Casa Regală a României”, spune istoricul de artă Adrian Buga.