x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pagini din istoria umanităţii, recompuse în variantă 3D

Pagini din istoria umanităţii, recompuse în variantă 3D

de Alexandru Radescu    |    14 Mai 2009   •   00:00
Pagini din istoria umanităţii, recompuse în variantă 3D

Graţie noilor tehnologii, civilizaţii antice, dar şi alte subiecte ale istoriei renasc în variantă 3D. Fie că este vorba despre animaţie, fie despre scanare şi reproducere tridimensională, putem acum înţelege mai bine lecţii de istorie. Şi este doar începutul în ceea ce va să însemne interacţiunea cu aceste lumi virtuale.



O echipă formată din zece oameni de ştiinţă din Italia şi Austria explorează catacombele din vremea persecuţiei împotriva creştinilor, înarmaţi cu echipamente de ultimă generaţie. Chiar dacă parte din catacombele romane sunt incluse de ani buni în circuite turistice, nu toate comorile culturii creştine din primele secole au fost studiate. Catacomba Domitillei, de exemplu, se întinde pe mai mulţi kilometri, dar numai pe o lungime de 500 de metri poate fi vizitată din motive de siguranţă.

Dar echipa condusă de arheologul vienez Norbert Zimmerman scanează cu lasere fiecare metru pătrat: picturi, morminte, rămăşiţe care se întind până în secolul IV. Pregătirile au început din 2006, dar elaborarea proiectului a cerut timp.

Cercetătorii folosesc un echipament sofisticat, de forma unui cilindru fixat pe un stativ. Tot ceea ce înregistrează scanner-ul este transmis unui computer, informaţiile fiind ulterior puse cap la cap. Se reconstituie astfel tot ceea ce se află în catacombe, computerul putând apoi să redea aidoma unui film. Este o reproducere 3D, dar nu ceva virtual, nu este animaţie.

"Chiar dacă munca noastră la Domitilla este aproape de sfârşit, numai studierea tuturor detaliilor ne va lua aproape un an", a declarat dr Zimmerman pentru BBC.
Echipa nu intenţionează să scaneze toate catacombele romane (aprox. 170 de kilometri), dar prof. Zimmerman promite că, imediat ce varianta 3D a Domitillei este pusă la punct, întregul proiect va fi pus la dispoziţia publicului.

Catacomba Domitillei este considerată cea mai extinsă (15 km). Arheologul Dr. Norbert Zimmerman reprezintă în acest proiect Academia vieneză de Ştiinţe.

ROMA
În SUA, la Virginia University se desfăşoară pretenţiosul proiect internaţional "Rome reborn". Modelul 3D al Romei antice include un ansamblu de 6.700 de clădiri care, potrivit arheologilor, ar fi existat în anul 320 (www.romereborn.virginia.edu), o vreme în care măreţul oraş ajunsese la un milion de locuitori. În prezent, acest proiect 3D poate fi studiat şi pe Google Earth.

"Proiectul acesta este o continuare a cinci secole de muncă de cercetare realizată de arhitecţi, artişti şi savanţi, încă din perioada Renaşterii, care au încercat să restaureze ruinele oraşului antic prin cuvinte, hărţi sau imagini. Parteneriatul cu Google Earth este încă un pas făcut pentru realizarea unei maşini virtuale a timpului pe care copiii şi nepoţii noştri o vor putea folosi pentru a studia istoria Romei antice", declara la inaugurare Bernard Frischer, director al Institute of Advanced Technology in the Humanities la Universitatea din Virginia şi director al organizaţiei Rome Reborn Project.

Printre clădirile şi monumentele care pot fi urmărite 3D se află Colosseumul, Arcul lui Constantin, Basilica lui Maxenţiu şi Constantin, Circus Maximus, Forul lui Iulius Cezar, Arcul lui Titus şi multe altele. Grafica pentru computer se bazează pe un model referenţial, o machetă care a fost realizată de arheologi în perioada 1933-1974 şi care este găzduită de Muzeul Civilizaţiei Romane din Roma.




În prezent, proiectul se află în varianta 2.0, grafica fiind mult îmbunătăţită.
Imensul proiect îşi propune să prezinte în variantă 3D istoria Romei antice din jurul anului 1000 î.Hr. şi până la jumătatea secolului al VI-lea.

"Este o şansă extrordinară de a împărtăşi măreţia Romei antice şi, totodată, un exemplu excelent despre cum noile tehnologii pot veni în ajutorul istoriei, arheologiei şi identităţii culturale", a declarat Gianni Alemanno, primarul Romei.

ORAŞUL INTERZIS
În caz că aţi scăpat la Teleenciclopedia serialul depre "Oraşul interzis", puteţi avea o experienţă personală cu faimosul subiect chinezesc. IBM, împreună cu reprezentanţi ai statului chinez, a pus la punct explorarea virtuală a "Oraşului Interzis" din Beijing. Disponibil de anul trecut la adresa www.beyondspaceandtime.org, "Forbidden City" este o combinaţie între joc video şi documentar 3D.

Atunci când intri în Oraşul Interzis ai la dispoziţie nouă costume istorice, care urmăresc să inducă un simţ al istoriei şi să păstreze uniforme decorurile.

Turiştii online pot antrena greieri pentru lupte şi au posibilitatea de a trage cu arcul pentru a ajuta o curtezană. La o săptămână de la lansare, Forbidden City avea aproximativ 80.000 de jucători înregistraţi, în prezent numărul acestora se apropie de 270.000. Programul a fost realizat pe parcursul a trei ani şi costurile lui s-au ridicat la trei milioane de dolari, sumă suportată de IBM.

POMPEI
Acoperit de lavă în anul 79 d.Hr., oraşul Pompei (în apropiere de Napoli) a început să fie "readus la suprafaţă" de la jumătatea sec. al XVIII-lea. Graţie arheologilor, ruinele oraşului fiind azi vizitate de milioane de turişti. Dar dincolo de paşii prin muzee şi printre ruine sau de răsfoirea unor albume, descoperirea Pompeiului se poate face şi printr-o experienţă 3D. Este un proiect complex, dezvoltat de cercetători din Elveţia şi Germania, sprijiniţi de muzeografi din Italia.

CyberCarpet este un dispozitiv format din 25 de mici platforme interconectate care, împreună, se mişcă precum benzile rulante folosite în activităţile de fitness, dar fiecare platformă se poate mişca pe o direcţie perpendiculară pe cea a ansamblului. Se formează astfel o suprafaţă de 6 metri pe 6 metri, platforma având o greutate de 11 tone. Mişcările ei "au grijă" ca utilizatorul să fie retrimis în centru în cazul în care se apropie periculos de mult de margine.

Potrivit cercetătorilor implicaţi în acest proiect, CyberCarpet ar trebui să aibă o latură de 100 de metri pentru ca "vizitatorul" să nu mai perceapă această reorientare către centru.

Cercetătorii Institutului pentru Cibernetică Biologică Max Plank au combinat această platformă cu un sistem de căşti speciale pentru contactul cu lumea virtuală a Pompeiului şi un sistem de detectare a mişcărilor utilizatorilor, care determină şi viteza de deplasare a platformei, dar şi interacţiunile din lumea virtuală.

Software-ul conceput special pentru recrearea unor medii virtuale la scară largă reprezentând oraşe, CityEngine, aparţine Institutului Federal Elveţian pentru Tehnologie.

×
Subiecte în articol: special proiect