„Părintele Gala”, bărbosul care le-a dăruit românilor Sfânta Scriptură

Să-i derulăm povestea, una pe cât de puțin știută, pe tot atât de captivantă.

Grigore Pișculescu, păstrat în memoria culturală grație pseudonimului Gala Galaction, s-a născut pe 16 aprilie 1879, la Didești, Teleorman, în familia unei fiice de paroh și a unui administrator de moșie, machedon cu harul povestirii. Ca elev la liceul bucureștean „Sf. Sava”, s-a împrietenit (pe viață) cu Ion N. Theodorescu (Tudor Arghezi) și N.D. Cocea. Un alt amic de cursă lungă va fi viitorul politician liberal (și remarcabil memorialist) I.G. Duca, „premierul fără arginți” asasinat de legionari în 1933. „Despre profesori și anii studiilor - apreciază criticul literar Paul Cernat, un excelent portretist al Pișculescului - a lăsat pagini agreabile, reunite postum în volumul Chipuri și portrete. Deși admirator al lui Dobrogeanu-Gherea, «părintele Gala» a frecventat cercurile simboliste și dandy (cenaclul lui Macedonski, anturajul sibaritului Bogdan-Pitești etc.) și l-a emulat pe ocultistul francez «Sar» Péladan”. Un popă emancipat, nu? „A început Literele, dar a trecut la Teologie, pe care a absolvit-o în 1898 (doctor în teologie la Cernăuți, zece ani mai târziu) - subliniază Cernat. Ca și adolescentul Ion Theo (Arghezi), a debutat, în 1896, la revista macedonskiană Liga ortodoxă (rezultatul alianței vremelnice a lui Alexandru Macedonski cu mitropolitul Ghenadie Petrescu)”.

Însurătoarea l-a apropiat de preoție

Și o dezvăluire obligatorie: „În 1904, împreună cu Arghezi, Cocea și Vasile Demetrius, Grigore Pișculescu a fondat revista militant-simbolistă Linia dreaptă, unde a și semnat prima dată Gala Galaction”. Mai departe, cu Paul Cernat prima voce: „Pe Arghezi îl va secunda în 1916 la conducerea revistei Cronica, în vreme ce cu verișoara lui Cocea (Zoe Marcoci, soră la Mănăstirea Agapia), mai mică decât el cu 11 ani, se va însura. Această relație l-a atras pe el spre viața monahală, dar a îndepărtat-o de mănăstire pe Zoe”. Cei doi au avut patru fete: Magdalena („luată” de un italian), Maria (măritată cu pictorul Ion Țuculescu), Lucreția (prozatoarea Luki Galaction, decedată în 2000) și Elena Galaction (actriță, moartă aproape centenară în 2008). „Uriașul jurnal intim ținut între 1898 și 1955 și publicat postum consemnează drame morale ale infidelității autorului, ca în «Sonata Kreutzer» a admiratului Tolstoi”, mai observa, nu fără o notă fină de ironie, profesorul Paul Cernat. Mai mult: „În Primul Război a avut (asemenea lui Arghezi ș.cl.) o atitudine filogermană. Va fi stigmatizat ca mercenar de Lovinescu, care l-a depreciat nedrept ca prozator”.

Ochi de inspector eclesial

Și câteva piruete critice (cernatiene): „Din cercurile simboliste, Gala Galaction a trecut în cel poporanist al «Vieții Românești», practicând (ca prozator) un realism social cu problematică morală. Prozele reunite în volumul Bisericuța din Răzoare (1914) sunt, ca și cele din la fel de compozitele «Clopotele Mănăstirii Neamțu» și «La țărmul mării» (1916), rezultatul observațiilor de inspector eclezial prin satele românești. Din 1911 datează «Lângă apa Vodislavei» - o capodoperă a nuvelisticii autohtone, cu un conflict din vremea năvălirilor otomane încheiat cu răzbunarea sălbatică a unui cioban, mediată de un turc mai milos”. Alte piese antologice - opinează Paul Cernat - vor fi, în anii ’20, drama ecleziastică «De la noi, la Cladova» (cu figura de neuitat a pasionatei sârboaice Borivoje), masterpiece-ul fantastic «Moara lui Călifar», «Gloria Constantini» (replică la «Comoara» lui Ioan Slavici), «Caligraful Terțiu» (despre un secretar al Apostolului Pavel), romantic-aventuroasa «Copca Rădvanului» (cu un cuplu atașant de tineri țigani, prefigurare a fanteziei dramatice de medii gitane «Rița Crăița», 1942) sau aprig-istorizanta «La Vulturi!» (uzată didactic în anii ceaușismului).

Un socialist creștin filosemit

Galaction a schițat și o romanțată Viață a lui Eminescu (1914), modestă - speculează profesorul Paul Cernat -, dar prima în domeniu. Socialist creștin, filosemit, „părintele Gala” a publicat după 1918 volumul „Sionismul la prieteni” (1920), alături de militant-socialistul „O lume nouă” (1919) și de istoria convertirii unui musulman, „Mustafa Efendi ajunge Macarie Monahul” (1921). „Umanitarismul antietnicist al lui Gala Galaction, afin cu al lui Sadoveanu, se vede și în micul, dar excelentul roman picaresc-balcanic „Papucii lui Mahmud” (1932). Mai tezistele «Roxana» (1930) și «Doctorul Taifun» (1933) explorează cazuistici moral-sentimentale în linia ultimului Tolstoi. Fresca din «La Răspântie de veacuri» (1935) interesează mai mult ca document memorialistic”, consideră criticul literar Paul Cernat. Bun cunoscător de ebraică și aramaică, teologul și universitarul Gala Galaction a dăruit românilor, împreună cu preotul Vasile Radu, o traducere de referință a Bibliei (1938). A mai publicat, în aceeași epocă, volume teologice și de călătorie în Țara Sfântă („Scrisori către Simforoza”, 1930 ș.a.), alături de evocări și eseuri umanitare. 

Vânat pe dreapta, a tras pe stânga

Activitatea sa publicistică - conchide Paul Cernat - va atrage, în anii ’30, furia extremei drepte. În perioada dictaturilor s-a efasat prudent, revenind, după 1944, în întâmpinarea entuziastă a noului regim (deși jurnalul îl arată cam dezamăgit). Va fi răsplătit cu onoruri, sub rezerva acomodării clericalismului cu socialismul. În anii următori, «părintele Gala» a mai publicat o serie de secvențe memorialistice legitimatoare («Oameni și gânduri din veacul meu», 1955) înainte ca boala să-l imobilizeze. Un personaj complicat, rara avis ca teolog socialist-ortodox, dar și un important - pe alocuri mare - scriitor. 

Stiati ca...

…Gala Galaction a fost atât de bun prieten cu Arghezi încât în anii de liceu, fiind cu un an mai mare decât viitorul creator al „Biletelor de papagal”, pentru a putea fi colegi, a ales să repete un an?

…în primul an de facultate (începuse Literele), aflat în excursie în Moldova, în turul mănăstirilor, Grigore Pișculescu a observat scrise pe un perete al Mănăstirii Neamț două cuvinte - „Gala Galaction” - și atunci și-a ales pseudonimul care avea să-l facă nemuritori

…între 1928 și 1934 Gala Galaction a realizat poate cea mai importantă misiune culturală a sa: traducerea Sfintei Scripturi din ebraică şi greacă, în limba română? Dar că traducerea a fost realizată şi cu sprijinul părintelui Vasile Radu, lui Galaction aparţinându-i cărţile deuterocanonice, lov şi Noul Testament? 

…Gala Galaction a fost ales în 1954 deputat în Marea Adunare Naţională, poziţie din care a militat pentru neimplicarea politicului în activitatea bisericii?

…o piaţetă din Ierusalim poartă numele lui Gala Galaction, ca semn de apreciere a contribuţiei aduse la promovarea înţelegerii dintre evrei şi creştini? 

…din cauza unei congestii cerebrale și-a petrecut ultimii ani din viață imobilizat la pat? 

Braț la braț cu Tonitza

Prieten la cataramă cu Nicolae Tonitza, pictor și ilustrator al ziarelor socialiste, Gala Galaction a beneficiat din plin de talentul artistului, multe din copertele volumelor sale fiind ilustrate de acesta. Tonitza i-a pictat inclusiv portretul, unul intitulat sugestiv: „Omul lumii noi”.

61 de ani s-au împlinit pe 8 martie 2022 de la moartea lui Grigore Pișculescu, aka Gala Galaction

„Uriașul jurnal intim ținut de Gala Galaction între 1898 și 1955 și publicat postum consemnează drame morale ale infidelității autorului”, Paul Cernat, critic literar

1947 a fost anul în care Gala Galaction a fost ales membru al Academiei Române