Acum 30 de ani Universitatea Craiova învingea Kaiserslautern în sferturile Cupei UEFA

După cel mai bun rezultat din istoria fotbalului nostru de club, putem afirma: Craiova a făcut totul pentru noi, să facem totul pentru Craiova!

Adrian Păunescu

Şi astfel, într-o zi de miercuri a primăverii 1983, 16 martie, dacă mai ţineţi minte, obţinu cea mai populară, mai iubita şi mai stăpîna de sine, echipa românească Universitatea Craiova, rezultatul cel mai de preţ pe care acest fotbal al nostru l-a obţinut vreodată: intră în semifinalele Cupei U.E.F.A. Sigur că aceste semifinale puteau fi ale Cupei Cupelor sau chiar ale Cupei Campionilor, daca manevrele de culise, asupra cărora nu vom lasa niciodata uitarea să se aştearnă, nu acţionau cu  duritate şi ipocrizie, eliminînd treptat din cursa pentru titlul de campioană de anul trecut şi pentru titlul de cîştigătoare a cupei aceasta echipa care a gasit in susţinatorii săi şi în sine insaşi capacitatea de a regenera şi de a umili, prin virtuozitate tehnică, angajare morala, dăruire patriotică şi inspiraţie în teren, toate planurile păcătoase urzite împotriva ei. Să nu uităm să spunem acestea încă de la început, pentru că, totuşi, de victoria Universităţii Craiova nu au dreptul să se bucure toţi în egală măsură. Cei care au furat ar fi mai bine să se dea binişor la o parte şi de la banchetul bucuriei şi eventual şi de la locurile unde au făcut numai rău şi au întins pîrjolul asupra acestui atît de iubit sport. Ce părere au acum de ticăloasa eliminare a Craiovei din Cupa României cei ce au dat decizia ca această echipă să fie scoasă din cursă în favoarea unei dealtfel curate şi cinstite echipe cum este Minerul Certej care, este momentul să subliniem asta, s-a opus cît a putut prin toţi cei ce o reprezentau, chiar ea, Minerul Certej, s-a opus nedreptei decizii. Adevărul este că, la ora de faţă, capitala fotbalului românesc este la Craiova. Şi s-ar putea ca una din capitalele Europei fotbalistice să fie aici. Nu vom glosa prea mult asupra victoriei care a fost evidentă şi îmbucurătoare pentru toată lumea, trăgînd după ea corurile de susţinători şi făcînd să explodeze de bucurie văzduhul din jurul stadionului şi făcînd să tremure, în ritmul galopant al inimilor, televizoarele din România. Ceea ce este clar, Craiova nua ajuns în semifinalele U.E.F.A. printr-un accident, nu a bătut doar o echipă vest-germană şi gata, s-a întîmplat, vezi dragă, lasă-i încolo de olteni, asta au făcut, nu au făcut mare lucru. Echipa Craiovei nu a eliminat pînă acum doar patru echipe, cum ar putea să rezume istoria, minimalizatorii de ocazie găsind şi de astă dată motive pentru a jigni Craiova. Craiova a învins echipe mari, echipe care îşi pregătesc jucătorii să cîştige cointeresîndu-i cu sume inzecite faţa de ce le oferim alor noştri. Craiova a traversat toate tipurile de fotbal din Europa şi le-a lăsat în urmă. Fotbalul italian, fotbalul francez şi fotbalul vest-german. Mai are de învins fotbalul britanic, pe care am impresia ca-l va intilni în curînd. Dealtfel o ciornă a acestui fotbal a învins de curînd în Irlanda. Dar pentru proba cu britanicii, oltenii sînt pregătiţi de pe vremea lui Leeds United. Deocamdată sa nu ne grabim. Sa spunem ca asta am obţiut şi e enorm şi sa spunem ca vrem mai mult. Şi să spunem că pentru a dori mai mult se impune ca, acum chiar, conducerea mişcării sportive din România să ia nişte decizii care să ajute în mod direct echipa craioveană, care şi-a construit prin sine însăşi şi cu aportul conducerii Doljului, precum şi cu ajutorul unor olteni care nu şi-au uitat casa, o echipă comparabilă cu cele mai bune din Europa. Dacă este de ajutat cândva Craiova, acum trebuie ajutată. Degeaba îi vei da unuia care se îneacă un pahar cu whisky. El nu de whisky are nevoie. Acum Craiova are nevoie de arbitri corecţi, care să nu părtinească pe adversarii ei şi care să-i protejeze [pej] ucătorii olteni de care sînt convinşi că oltenii îşi feresc picioarele aflate în lupta celor 88 [de] picioare de elită ale fotbalului european. Orice derbedeu poate lovi pe Balaci, poate distruge pe Cămătaru, intrînd în teren şi jertfindu-şi numele, care şi aşa nu există, printr-o simplă acţiune huliganică. Deci se cere o sporită atenţie în apărarea acestui bun naţional care este acum echipa Universitatea Craiova. Să nu ne ferim de cuvinte, să spunem adevărul, în trupa de sportivi craioveni vibrează milioane de inimi de români. Pe de alta parte, conducerea mişcării sportive are, dupa opinia noastra, datoria de a ajuta Craiova să-şi sporească valorile. Să nu tînjeascã după o rezervă oarecare, cînd atiţia jucători buni ar putea să-i intareasca efectivul. Am fost bucuros, spre exemplu, să aflu de la cei mai autorizati oameni din judeţ, ca U.T.A. este dispusă ca într-un schimb acceptabil să dea pe Coraş Craiovei. Sigur, vom pleda şi aici pentru echitate. Dar, imi permit sa salut gestul arădenilor care dacă va fi folosit, va însemna un imens cîştig de încredere şi de competitivitate in echipă. Şi alte lucruri sînt posibile. Se vehiculează mult numele lui Hagi, care ar putea şi ar dori sa vina la Craiova. Dar interese departamentale ar putea să-l ducă în alte direcţii. După opinia mea, la ora de faţă, a ajuta Craiova cînd eşti cetăţean român, loial, este practic, prin natura rezultatelor obţinute de olteni, totuna cu a ajuta echipa reprezentativă a României. Mintea trebuie să ne meargă acum tuturor, în directia sporirii caraterlor acestei echipe. Să creăm jucătorilor condiţiile cele mai bune pentru progres, să le dăm cele mai accentuate semne al responsabilităţii pe care o poartă şi, în acelaşi timp, să se găsească, prin strădanie comună, metodele cele mai bune de cointeresare a lor în obţinerea unor mari rezultate pentru fotbalul naţional. Mircea Lucescu îmi spunea în noaptea dinaintea meciului, că dacă Universitatea Craiova nu bate şi nu intra in semifinale, el personal este sigur că echipa naţională nu are nici o şansă în faţa Italiei. Mi-a plăcut declaraţia şi am simţit în tot ceea ce spunea Lucescu şi cinstea acestui antrenor şi dorinţa lui de a-şi face datoria faţă de cei ce l-au pus, tînar cum este, să conducă practic drumul fotbalului nostru. Oricîţi preşedinţi de federaţie am avea, tot directorul tehnic al naţionalei îşi pune amprenta asupra întregului fotbal al unei colectiVităţi. lată, Mircea Lucescu, lucrul s-a realizat. Craiova a batut echipa vest-germană Kaiserslautern, care nu este o echipa oarecare, şi care nu reprezintă un fotbal oarecare. Urmează ca dumneata şi toţi cei care pot face un bine Craiovei să faceţi acest bine. Să nu uităm că Universitatea Craiova este una dintre întreprinderile noastre cele mai productive şi cele mai puţin costisitoare, chiar una din cele mai rentabile. S-a investit puţin in Universitatea Craiova şi s-a obţinut mult. Să nu ne obişnuim cu gîndul că este destul ceea ce s-a investit. Este momentul, cred, să se realizeze urgent instalaţia de nocturnă a Stadionului Central din Craiova. Să ne explicam. Aceasta instalaţie de nocturnă nu este doar un lucru meritat de echia din craiova şi de publicul craiovean. Dar este şi o cucerire tehnica de care ar beneficia acum judeţul Dolj şi economia naţională în creştere. Cu un consum relativ mic de curent electric, curent menit să ilumineze stadionul, s-ar asigura în schimb prezenţa la muncă în zilele meciurilor şi realizarea producţiei economice cerute de partid în întreprinderile din Oltenia şi din întreaga ţară. Am văzut mii şi mii de oameni pe străzile Craiovei şi sute de maşini cu numere din toate judeţele. Din Timiş, din Argeş, din Maramureş, din Vîlcea, din Constanţa, din Braşov, din Călăraşi, Suceava, din Mureş, ca să nu mai vorbim de cele cinci judeşe strînse pumn ale Olteniei în jurul Stadionului Central din Craiova. Programarea la ore de seară a unui meci de o asemenea importanţă, odată cu lărgirea atît de necesară a capacităţii stadionului, ar însemna un beneficiu pentru toata lumea. Degeaba avem noi un stadion de 80.000 de locuri în Bucureşti, dacă astăzi capitala çapiţala fotbalului este în altă parte, la Craiova. Eu aş vrea să mă smulg puţin din corul lăudătorilor Craiovei şi să intru în rîndul arhitecţilor-proiectanţi care încearcă să vadă ce se poate face pentru ca această bucurie a noastră, a tuturor, să nu dureze doar pînă în seara de 16 martie 1983. Sigur că importantă este pregătirea jucătorilor care însă nu se desfăşoară în vid, în condiţii de seră, jucătorii au nevoi şi probleme şi au o singură viaţă. Dacă am avut atîtea cazuri de jucători pătaţi de ceea ce unii au considerat a fi plăcerea corupţiei, să vedem acum ce se poate face pentru a se crea în condiţiile acestui superb triumf un cadru organizatoric deschis tuturor echipelor de fotbal româneşti ce ar putea urma drumul frumos al Craiovei, un cadru organizatoric care să permită ceea ce preşedintle Nicolae Ceauşescu spunea cu fermitate, să dăm celor buni ceea ce merită. Şi să scoatem răul din fotbal, sporind încurajarea binelui. Craiova merită un stadion cu toate dotările necesare, inclusiv un teren de antrenament, cum au şi cluburi din divizia B din România şi cum Craiova încă nu are. Craiova merită instalaţii de nocturnã pe stadion şi se poate realiza acum, într-un asemenea moment de entuziasm. Există, din cîte mi-am putut da seama, resurse locale care, puse în mişcare, ar asigura pentru aprilie, cînd se vor desfăşura semifinalele, condiţiile de joc pentru nocturnă. Indiferent cîte meciuri ar mai avea de jucat Craiova de acum înainte, această instalaţie de nocturnă n-ar fi în beneficiul tututor? Acum cred că ar fi momentul să dăm Craiovei tot ceea ce merită. Prin asta am face un prim pas catre un statut demn şi angajant, competitiv, al fotbalului românesc în genere. Să mă întorc la jocul echipei şi să spun doar câteva cuvinte. El nu a fost un joc strălucit. Nu a fost un spectacol, ci a fost un joc pragmatic, dinamic şi nu am cîştigat decît cu cît ar fi trebuit să cîştigăm. Îmi permit să felicit din inimă pe cei
ce au pregătit Universitatea Craiova pentru că au ştiut ce vor şi nu s-au hazardat să se joace cu infarcturile naţiunii. Sigur că mi-ar fi plăcut ca golul să vină mai devreme, sigur că mi-ar fi plăcut să fie chiar mai multe goluri. Dar, practic, golul lui Negrilă va rămîne în istoria fotbalului românesc ca un comutator care aruncă un întreg fotbal de pe o orbită pe alta: în elita fotbalului european. Universitatea Craiova a arătat că este mai bună decît Minerul Certej. Mi se pare că lucrurile acum au devenit clare. Rămîne în sarcina celor ce păstoresc echipa, dar şi în sarcina celor ce păstoresc sportul în genere, să ajute Craiova ca o Românie întreagă să bea o gură de şampanie din Cupa U.E.F.A. Vă vorbesc la telefon, stimaţi cititori, sper ca săptămîna viitoare să vă pot povesti şi ce a zis Nadia Comăneci şi ce a zis Mircea Lucescu şi ce au zis şi alţii prezenţi, precum să vă spun şi bucuria că de fotbal răspunde la nivelul conducerii mişcării sportive româneşti un om hotărît, după cîte mi-am dat seama, să încurajeze valorile în fotbal, general-locotenent Nicolae Stan. Aş vrea, înainte de a încheia, şi de a transmite mulţumirile mele următorilor cetăţeni olteni: Lung Silviu, Negrilă Nicolae, Tilihoi Nicolae, Ştefănescu Costică, Ungureanu Nicolae, Icleanu Aurel, Donose Costică, Balaci Ilie, Geolgău Ion, Beldeanu Aurica, Crişan Zoltan, Cîrţu Sorin, Cămătaru Rodion, Oţet Constantin, Ivan Nicolae, conduceri clubului şi conducerii echipei, secţiei de fotbal şi sa spunem că la Craiova acum, în judeţul Dolj în general, este o atmosferă de excepţională emulaţie şi că ritmul de munca şi de daruire, de patos patríotic şi de promovare a competenţelor, pe care l-a impus conducerea judeţului în industrie, în agricultură şi în celelalte domenii se resimte pozitiv şi în renaşterea acestei mari echipe de fotbal. Modestia exagerată a celor ce se ascund sub numele de autorităţile judetene şi municipale de partid, care au concretizat în mod strălucit toate elanurile locale, ne obligă să le trecem sub tăcere numele. Dar făgăduim ca săptămîna viitoare să revenim cu mai multe amănunte despre cele pe care le-am trăit miercuri seară la Craiova, unde, după meci, am avut fericirea să vedem cum mulţi dintre suporterii Universităţii Craiova regăsiseră ecoul strădaniilor echipelor lor preferate pentru mai bine intr-o parte din ceea ce revissta noastră le-a dăruit de 10 ani încoace, ca şi Cenaclul tineretului comunist şi al revistei noastre dealtfel. În jurul hotelului Jiul din Craiova s-au adunat aproximativ 50.000 de oameni care ne-au obligat să cîntăm pentru ţară, pentru partid, pentru tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru victoria sportului Românesc. Am făcut asta cu atît mai fericiţi cu cît în loc să-i vedem zdrobiţi de băutură sau hipnotizaţi pînă la prostie de succes, i-am văzut pe olteni cu chef de treabă, cu chef de istorie, cu chef de sărbătoare. Ei au cîntat pentru echipa lor preferată, au cântat pentru România şi au ştiut, în bucuria care îi cuprinsese, să cînte Cenaclul Flacăra, care s-a instalat în grabă la ferestrele hotelului Jiul, cîntecele istoriei noastre trecute şi prezente şi să intoneze noi şi frumoase cîntece de dragoste pentru garantul libertăţii şi dezvoltării noastre, preşedintele Nicolae Ceauşescu, căruia cei mai fericiţi dintre suporterii fotbalului romînesc îi dedicau bucuria lor. Acum este momentul ca, în brazda oltenească, semănători inspiraţi să pună sămînţă şi mai bună. Vom reveni.

P.S. Ca o coincidenţă pe care o voi ţine minte toată viaţa, relatez cititorilor mei următoarele: spre finalul meciului, văzîndu-mă extrem de nervos, primarul din Kaiserslautern mi-a întins un trabuc şi mi-a spus:
-Mister Adrian Păunescu?
-Yes
-Would you like a cigarette, please?
-No, thank you. I'd like a goal...
(Domnule Păunescu, doriţi o ţigară? Nu mulţumesc, doresc un gol)
După o foarte scurtă vreme, distinsul şi foarte amabilul primar din Kaiserslautern avea în colţul gurii o ţigară, iar eu un gol în colţul porţii. Mulţumesc, domnule primar!

"Flacăra", anul XXXII, nr.11 (1944), vineri, 18 martie 1983