Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul pas pe pamantul romanesc l-a facut la Varciorova, in apropiere de Orsova si Turnu-Severin, coborand de pe vaporul austriac cu care calatorise pana atunci incognito. Era in 1866, primavara. Un aprilie rascolitor de floare... Un aprilie de ape unduindu-se sub vantul care batea, cald, dinspre sud. Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen si-a continuat drumul cu trasura, spre orasul care era capitala noii sale tari, capitala Principatelor Romane. Spre Bucuresti, unde avea sa devina Principele Carol si mai apoi Regele Carol al Romaniei.
I-a ramas, probabil, gandul la calatoria aceea neterminata pe fluviul batran. La putina vreme dupa ce lucrurile s-au asezat la Bucuresti, dupa ce zelul lui de gospodar al cetatii si-al tarii avea sa dea roade, la putina vreme dupa ce, calatorind tot pe Dunare (urmand calatoriei pe Rhin) i-a venit si soata, Elisabeta de Wied, Carol I – pe care nu l-ai banui nicidecum un romantic – hotari sa intemeieze... nu, nu o dinastie, aici zarurile fusesera deja aruncate..., ci o traditie. Cea a excursiilor anuale pe Dunare. Opt zile, de la Orsova pana la Marea cea Mare. Excursiile acestea le-a organziat pana in ultimul an al vietii sale. Era darul pe care si-l facea, an dupa an, pentru aniversarea zilei de nastere (in aprilie) si-a intrarii sale in Romania (tot intr-un aprilie), ca si pentru sarbatorile de 10 mai care-si tot inmulteau semnificatiile: ziua in care a depus juramantul ca Principe (1866), ziua in care a semnat independenta tarii (1877), ziua in care si-a pus pe crestet coroana de rege, Coroana de Otel (1881), topita din fierul unui tun capturat la Vidin.
Fiind multe, aceste calatorii anuale pe Dunare s-au adunat si multe semne, multe anecdote, multe fotografii... Elisabeta incepuse prin a-si nota in jurnal impresiile de calatorie si sfarsise prin a scrie si a publica o carte, sub pseudonimu-i stiut, Carmen Sylva. Iata, dar, ce scria ea in mai 1904, in volumul “Fiica Rhinului calatorind pe Dunare', despre momentul in care vaporul pe care se aflau augustii pasageri a trecut pe dinaintea Calafatului: “Ne apropiem acum de Calafat facand un ocol mare, incat sa trecem pe langa Vidin, unde stau toti la apel si saluta pe locul insorit, dandu-ne o vaga impresie a ploii de gloante de atunci peste Dunare. De fiecare data cand pasesc pe acel loc mi se strange inima cand imi amintesc de bomba care a explodat chiar langa rege si de destinul care parea atunci in cumpana intre victorie si pierzanie. Am urcat cu totii dealul pana la monument. Din pacate, multimea si fotografiatul neincetat au cam deranjat atmosfera care ar fi putut fi atat de festiva si unde eu sperasem ca regele sa-i povesteasca inca o data lui Carol (fiul cel mare al principiilor mostenitori, Ferdinand si Maria – n.n.) intreaga scena. Dar Carol stia deja totul amanuntit, iar regele este un om prea modest pentru a vorbi despre faptele sale eroice de fata cu atatia oameni'. De obicei, Regina Elisabeta il insotea pe Rege in croaziera pe Dunare. Cu o suta de ani in urma, insa, in 1912, ea nu s-a mai aflat la bord. Putin suferinda, a hotarat sa-l astepte la Constanta. Regele a coborat pe Danubiu insotit de profesorul Grigore Antipa, cu care se intretinea in lungi si riguroase discutii. Un oras impodobit, pe malul celalalt al fluviului, avea sa-i atraga atentia. Orasul de peste apa se numea Reni si se afla, atunci, in componenta Imperiului Tarist. “Ce minunat, rusii stiu ca-mi fac calatoria si au pavoazat orasul in cinstea mea!', se spune ca ar fi exclamat el. Grigore Antipa nu i-a spus imediat care era adevarul, dar pana la urma acesta trebuia spus: “Nu in onoarea dumnneavoastra au infrumusetat orasul. Dar zilele acestea se implinesc 100 de ani de cand Basarabia ne-a fost luata de rusi. Ei sarbatoresc, Majestate, dar pe noi ne doare rana asta!'. Poate n-a folosit chiar aceste cuvinte, dar cam despre asta au vorbit. La noi era zi de doliu. Trecuse un secol de la cel mai dureros rapt. La ei era sarbatoare. Regele s-a suparat cand a inteles. Dar in toamna, cand tarul i-a trimis bastonul de feldmaresal al Rusiei, l-a primit. Stia ca se apropie razboiul, in Balcani, si avea nevoie de aliati puternici...
Ultima oara, Regele Carol a coborat pe Dunare in mai 1914. Cu doar cateva luni inainte de a muri. De data aceasta, l-a insotit si Regina. Au mers cu salupa “Stefan' pe canale, au coborat in satele de lipoveni, au fost primiti cu paine si sare la Turtucaia, la Silistra si-n toate cetatile de pe malul cel frumos...
Citește pe Antena3.ro
