Poezia şi iubirea dau preţ vieţii şi morţii

Îl iubeşte pentru că în fiecare moment al destinului său uman şi literar a fost el însuşi: mâine se împlinesc 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Ioana Vasiloiu, doctor cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional al Literaturii Române, profesor de Limba română pentru străini în cadrul cursurilor ICR a publicat de curând volumul "Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930"...

Ioana Vasiloiu: De literatură m-am apropiat la vârsta de 7 ani când am citit primul roman - era un roman de dragoste, de 300 de pagini. Se numea "Bună dimineaţa, iubire", l-am zărit în bibliotecă şi l-am ales întâmplător. Apoi, la îndemnul mamei mele, am început să citesc Stendhal, Thomas Mann, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Hardy, surorile Brontë etc.

În clasa a V-a citisem toate cărţile din biblioteca părinţilor mei, care nu era foarte mare, dar conţinea tomurile clasice din literatura universală. Mi-aduc aminte de vacanţele de vară petrecute la Buhuşi dedicate lecturii. Citeam la întâmplare de dimineaţa până seara, aveam caieţele pe care-mi notam cuvintele pe care nu le cunoşteam, numele personajelor, pasaje care mă impresionu în mod deosebit...

Aveam o prietenă, Ana-Maria, cu care mă luam la întrecere. Cine a citit cele mai multe romane într-o vară? Fiecare avea lista ei. Mi-e cumplit de dor de acei ani! Am simţit că destinul meu înseamnă meseria de profesor în clasa a V-a, când am început să învăţ limba franceză. Am ştiut atunci că vreau să urmez română-franceză şi că trebuie să fiu profesor.

Ţin minte că l-am rugat pe tatăl meu să-mi cumpere o tablă (aveam 10 ani). Zilnic scriam pe ea şi ţineam discursuri în faţa păpuşilor, ursuleţilor aşezaţi cuminţi pe pătuţul meu din faţa tablei. Aveam şi un băţ cu care îi apostrofam pe cei obraznici. Petreceam ore întregi cu tabla şi păpuşile mele (elevii mei). Nu mi-am dorit să scriu cărţi, dar mi-am dorit cu tot sufletul să formez oameni, să-i cunosc, să-i înţeleg.

† De curând aţi publicat "Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930"... "un volum care dă adevărata măsură a receptării şi editării lui Eminescu de până la 1930"...

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

La finele anului trecut, la 28 de ani am publicat prima mea carte, la care am început să lucrez la 23 de ani, când am intrat la doctorat. Am avut şansa să primesc timp de patru ani o bursă de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere. Fără această bursă n-aş fi putut termina cartea (la bază o teză de doctorat) în patru ani.

În această perioadă nu am făcut altceva decât să mă documentez, să scriu şi să predau seminarii de literatură la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Aveam timp. Astăzi sunt fericită că am valorificat acel timp cum am putut mai bine, cu mintea şi discernământul pe care-l avea o tânără între 23 si 27 de ani. Prietenii îmi spuneau că îmi irosesc cei mai frumoşi ani din viaţă în biblioteci...

Pe cine mai interesează astăzi Eminescu? Şi totuşi... am convingerea că a fost cea mai fericită etapă a existenţei mele de până acum. Perseverenţa şi răbdarea, inconştienţa, curajul vârstei, susţinerea domnului profesor George Gană, a părinţilor şi a soţului meu, mi-au dat forţa să duc la bun sfârşit acest "proiect".

† 3 motive pentru ca tinerii şi criticii literari să citească volumul semnat de dumneavoastră.

Obiectivitatea afirmaţiilor, conturarea unui tablou cât de cât complet al receptării poeziei, prozei, publicisticii şi dramaturgiei eminesciene în intervalul 1866-1930, deschiderea unor noi perspective în înţelegerea universului unui scriitor a cărui operă are nevoie de o nouă interpretare.

Francheţea gândurilor
† Când a fost "prima întâlnire" cu opera lui Eminescu? De ce îl citiţi şi azi şi poate întotdeauna?

Prima întâlnire a fost, probabil, în şcoala primară. Definitorii au fost, cred, altele. În clasa a IX-a, în clasa a XII-a, iar, apoi, la Masteratul de Literatură română modernă, unde am asistat la câteva cursuri uluitoare pe secolul al XIX-lea în general, şi pe opera eminesciană în particular (Eminescu şi contemporanii, Postumele lui Eminescu etc.).

Îl citesc pe Eminescu pentru un anumit tip de sensibilitate specifică neregăsibilă în poezia şi proza actuală, pentru francheţea gândurilor din scrierile politice.

† Când aţi simţit că trebuie să scrieţi despre Eminescu? E dificil de scris despre un geniu...

Apropierea definitivă a fost, aşa cum am menţionat mai devreme, în timpul primului program de studii aprofundate pe care l-am urmat la Facultatea de Litere, când mi-am ales ca temă pentru lucrarea de disertaţie "Erosul şi Thanatosul în lirica eminesciană". Nu mi-am pus problema în aceşti termeni când am ales opera eminesciană ca obiect de cercetare.

Pentru mine Eminescu este un poet care a avut geniu, un poet care a produs o semnificativă mutaţie la nivelul limbajului. Ca să-l parafrazăm pe Ibrăileanu, într-un fel s-a scris înainte de Eminescu, într-altfel după.

† Consideraţi că femeile de azi şi-ar dori să fie Veronica Micle? Mai există iubirea aceea şi războinică şi pură, şi plină de suferinţă şi plină de farmec?

Cu siguranţă, da. Cred că orice femeie şi-ar dori, măcar o dată în viaţă, să fie iubită aşa cum a fost iubită Veronica. Citiţi corespondenţa editată de Christina Zarifopol-Illias în 2000 pentru a înţelege marea poveste de dragoste dintre cei doi. Cărei femei nu i-ar plăcea să i se spună: "Aşa te iubesc şi eu - mai mult decât viaţa, mai mult decât orice pe lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de a te pierde".

Creaţie
† Am înţeles că "un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul", spunea Eminescu...

Eminescu nu a avut bunuri materiale, nu s-a bucurat de onoruri şi de glorie literară (decât spre sfârşitul vieţii), nu a simţit căldura unui cămin, dar a avut poezia - creaţia, a avut-o pe Veronica - iubirea, cele două ipostaze existenţiale care dau preţ vieţii şi morţii.