x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Politia l-a cautat pe guru in spirala

Politia l-a cautat pe guru in spirala

28 Aug 2004   •   00:00

EVENIMENT

Jurnalul National a primit de la reprezentantii MISA permisiunea sa prezinte, in exclusivitate, imagini si informatii din interiorul celui mai mare eveniment organizat de Tabara Internationala de Yoga de la Costinesti: spirala Yang. Printre cei 3.500 de yoghini din 20 de tari s-au infiltrat si politisti in civil care-l cautau pe guru Gregorian Bivolaru, dat in urmarire generala din primavara.

GALERIE FOTO

Politistii au intrat in spirala dupa guru

SPECIAL/DEZVALUIRI

Pretul cu care ne-am "platit" intrarea la Spirala Yang, care se organizeaza cu ocazia Hiatusului anual, a fost promisiunea ca vom prezenta nedeformat ceea ce vom auzi si vom vedea pe parcursul acestui eveniment.
DANA CIOBANU

Cu exceptia Jurnalului National, restul reporterilor, fotoreporterilor si cameramanilor au fost tinuti la marginea terenului - proprietate privata - pe care yoghinii s-au adunat sa mediteze pentru binele neamului romanesc. Astfel ca toti ceilalti ziaristi prezenti la fata locului s-au multumit sa filmeze cocotati pe masini parcate pe terenurile vecine sau chiar pe strada. Acordul obtinut din partea Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut ne permite sa va prezentam, in exclusivitate, imagini si informatii din interiorul celui mai mare eveniment organizat de Tabara Internationala de Yoga de la Costinesti.

ADUNAREA. Ne-am dat intalnire cu Teodor Pop, oficial al MISA, vineri dimineata, la 6:45, la unul dintre colturile terenului pe care avea sa se desfasoare spirala. Cu o seara inainte, cand i-am cerut detalii privind locul, ne-a raspuns detasat: "E in spatele cimitirului. Imposibil sa nu-l vedeti. Va fi atata lume acolo, aproape tot ce e picior de turist in Costinesti". Asa a si fost. Practicantii de yoga se adunasera deja pe teren, de la 5 dimineata. Aliniati pe randuri de cate 12 persoane, dupa zodiile in care s-au nascut, yoghinii asteptau sa se lege in spirala. De pe marginile terenului, oameni de ordine din randul MISA ne priveau suspiciosi. Nu am fost nici o clipa lasati nesupravegheati de catre organizatori, tocmai pentru a evita conflictele si neintelegerile cu paznicii. Oricum, inca de la inceput am fost prezentati in stanga si in dreapta, precizandu-se ca avem acordul Comandamentului de a fotografia.

MARELE ABSENT. Ora 7:45. Ultimele randuri de yoghini se leaga in spirala. Ni se explica modul in care trebuie facut acest lucru. Pe langa asezarea pe zodii, femeile sunt alternate cu barbatii, pentru a realiza cercul yin-yang. Pe timpul meditatiei oamenii vor sta in picioare, tinandu-se de maini. Cine nu rezista cele aproximativ doua ore, cat dureaza evenimentul, se retrage si se asaza la marginea spiralei, fara sa mai aiba dreptul sa reintre in ea. Sunt invitata sa ma alatur yoghinilor, daca vreau. Refuz politicos. Nu sunt initiata deloc in tainele meditatiei si nici nu as sti la ce sa ma concentrez. Prefer sa stau pe margine. Din centrul spiralei lipseste Gregorian Bivolaru, dat in urmarire generala. Este prima data in ultima vreme cand absenteaza de la aceasta meditatie. Locul lui este tinut de Claudiu Trandafir, vicepresedintele MISA.

RUGACIUNE. Din difuzoarele plasate pe masini, pe cele patru laturi ale terenului se aud mesaje in romana si in mai multe limbi straine, care explica semnificatia acestei meditatii si care indeamna participantii sa gandeasca pozitiv. O parte din oamenii de paza se leaga in coada spiralei. Din aceeasi spirala ies patru politisti imbracati in civil, care, probabil, il cautau pe Bivolaru. Participasera la meditatie, avand o misiune precisa: sa-l gaseasca pe guru! Un indemn la rugaciune: "Consacram lui Dumnezeu fructele acestei meditatii de hiatus". Apoi unul la detasare si concentrare si muzica invaluie usor spatiul. Aproape nici un om nu mai misca, doar vantul le umfla hainele si parul. Degetele lor se strang aproape cu disperare.

Intre timp, stau de vorba cu un membru al Comandamentului Taberei, care are sarcina de a filma cu o camera orice eveniment se petrece in zona. Tot el stie cel mai bine cine are acces pe teren si cine nu. In cele aproape doua ore cat am discutat a incercat sa-mi raspunda nedumeririlor. "De ce furia asta nebuna impotriva voastra? Trebuie sa fi deranjat pe cineva important, ca altfel nu se poate", ii spun. "Asa e. De cand Gregorian Bivolaru a vorbit cursantilor din strainatate despre francmasonii din Romania, am fost luati la ochi si denigrati continuu". "Ce e cu casetele care se tot difuzeaza la televizor?" "E o singura caseta, filmata la o ceremonie particulara, nicidecum la vreun curs de yoga. Dar n-as putea sa iti explic in cateva vorbe ce fel de ceremonie era si toate notiunile legate de ea."

SUPRAVEGHERE. Dialogul aluneca spre alte subiecte. Pare un tip foarte cultivat, inteligent si bun stapan al artei conversatiei. Aflu ca e si profesor de yoga din 1993. Ma intreaba ce are presa cu yoghinii. "Uite, participi la o meditatie. Vezi pe cineva band urina? Sau vreo orgie?" Dau din cap ca nu. Yoghinii pe care ii vad sunt imbracati cat se poate de decent. Nu am remarcat nici un gest obscen. Dialogul ne e intrerupt de un avion cu doua locuri, care survoleaza zona. Interlocutorul meu porneste camera si il filmeaza. "Pesemne ca suntem importanti, de vreme ce ne supravegheaza", imi spune. Inca trei-patru ocoluri si avionul dispare. Peste vreo jumatate de ora, un elicopter traverseaza rotund acelasi spatiu aerian. Si acesta este inregistrat pe camera. Niste probleme la "granita" cu un cameraman si un reporter de la o televiziune centrala. Sunt invitati sa paraseasca proprietatea privata. De pe margine, politistii si jandarmii dau din umeri, ca nu au cum sa-i ajute. Acordurile muzicii de meditatie curg in continuare peste uriasa "cochilie" de oameni. Se face 9:45. Sunetele se sting incet, dar yoghinii nu-si desfac mainile. O voce ii indeamna sa se roage pentru binele neamului romanesc. Cateva minute de tacere, aceeasi voce barbateasca le multumeste participantilor ca au venit la spirala si glumeste pe seama avionului, elicopterului si a celor care i-au urmarit de la marginea terenului. Yoghinii se imprastie in grupuri mici, cumpara de la intrare miere de albine si polen uscat, apoi pleaca spre camerele lor din Costinesti.

PURIFICARI

Spirala de hiatus se realizeaza intr-un moment energetic foarte puternic. Aceasta forma amplifica in cei care participa energie foarte buna, care ii purifica, le mareste tonusul. In timpul meditatiei, yoghinii se gandesc in primul rand la Dumnezeu, explica Simona Trandafir, purtatorul de cuvant al MISA. Organizatorii Taberei Internationale de Yoga de la Costinesti nu au avut nici o problema in acest an cu autoritatile locale, ba chiar au remarcat "existenta unui curent de opinie pozitiva in randul politistilor si al jandarmilor. S-a sesizat in luna august o reducere a ratei criminalitatii si infractionalitatii, datorita campului benefic creat de numarul mare de oameni care se roaga, aici, la Dumnezeu", afirma Teodor Pop. Pentru cine constituie MISA o amenintare? "Pentru ignoranta si pentru rautate. Yoga trezeste constiintele. Asa cum comunismul dorea sa indobitoceasca oamenii, se pare ca exista unele grupari acum, in aceasta tara, care doresc mentinerea totalitarismului", spune Simona Trandafir. "Cursantii yoga au avut de suferit in viata de familie si sociala. Nu sunt golani, sunt intelectuali - profesori, judecatori, avocati, oameni de afaceri - pusi la colt. Nu inteleg de ce exista aceasta instigare impotriva lor, mai ales din partea mass-media", adauga Teodor Pop, oficial al MISA.

3.500 DE YOGHINI IN SPIRALA

Cateva zeci de politisti si jandarmi au supravegheat in permanenta locul in care s-a tinut Marea Spirala. Nu au fost inregistrate incidente, in ciuda afluentei mari de oameni. Conform fortelor de ordine publica, la eveniment au participat 3.500 de persoane din 20 de tari, cifra confirmata si de oficialii MISA. Politisti in civil au cercetat multimea inainte de inceperea meditatiei, cautandu-l pe Gregorian Bivolaru printre yoghini. "Este arestat in lipsa. Misiunea noastra este sa-l retinem si sa-l ducem in arest", ne-a raspuns un politist pe care l-am vazut plimbandu-se printre yoghinii prinsi in spirala.

EPILOG

Printre yoghinii din spirala l-am zarit si pe Remus Lomos, logodnicul Madalinei Dumitru. Tabara Internationala de Yoga de la Costinesti functioneaza, in continuare, sub ochii autoritatilor, fara sa existe nici o autorizatie. Aproximativ 40 de jandarmi s-au ocupat de supravegherea activitatii yoghinilor. Acestia nu s-au sinchisit de privirile indiscrete si si-au vazut de exercitiile lor, fara sa provoace nici un incident.

FOTO

PREGATIRE. Inainte de integrarea in absolut, yoghinii isi fac incalzirea

EXERCITIU. Una dintre pozitiile de meditatie

INTALNIRE. Yoghinii s-au unit in marea spirala Yang ca sa se integreze in absolut

EXEMPLU. Un adept MISA da tonul exercitiilor yoga

RUGACIUNE. Se roaga si pentru binele neamului romanesc
×
Subiecte în articol: eveniment MISA yoga spirala yoghinii