Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
... Ieri dimineata, la primaria Capitalei, a avut loc 'un viu incident' intre primarul Bucurestiului si reprezentantul societatii castigatoare a licitatiei pentru asfaltarea orasului. Incidentul a fost urmat de o... provocare la duel. Asfaltatorul nu s-a sfiit sa arunce manusa edilului Capitalei, trimitandu-i de dimineata si martorii sai, ca sa stabileasca toate conditiile duelului si armele ce se vor folosi. Gravul motiv care a condus la o asemenea cerere e urmatorul: primarul a influentat niscaiva jurnalisti sa-l acuze pe 'regele asfaltului' ca nu a respectat caietul de sarcini, iar asfaltul cel nou are chiar mai multe gropi decat cel vechi.
Gaurile din strazile Bucurestiului de altadata
Dar sa citim si noi textul incriminat: 'Zapada care acoperise trotuarele si strazile Capitalei e pe sfarsite. Daca spectacolul pe care-l prezentau, de doua luni de cand suntem in iarna, strazile Capitalei, nu era prea frumos, - astazi, cand trotuarele si strazile sunt 'la vedere' - infatisarea lor este dintre cele mai lamentabile. Acum se poate constata ca Bucurestii au cel mai prost pavaj, cu toate ca pavarea si asfaltarea strazilor costa anual enorme sume de bani'...
Vi se pare o imagine cunoscuta, nu-i asa? Insa ceea ce ati citit este o pagina dintr-un reportaj de acum o suta de ani, din februarie 1912. Si tot acum un secol patronul societatii 'Asfaltul' (care castigase, in 1910, licitatia pentru intretinerea strazilor), maiorul Kiriacescu, il provoca la duel pe primarul de atunci, I. Dobrescu.
Dar inainte de a va prezenta 'speta', sa ne mai plimbam putin prin Bucuresti, o data cu semnatarul reportajului din 'Dimineata', al carui pseudonim este... 'M. Faust'. 'O preumblare pe Calea Victoriei si pe bulevardele centrale este cat se poate de edificatoare in aceasta privinta. Pretutindeni se vad gropi – unele mai mici, altele imense, gropi in asfalt, in pavajul cu piatra cubica. Aspectul lamentabil al strazilor centrale seamana foarte de aproape al strazilor oraselelor mici din nordul Moldovei. Bucurestiul se poate lua la intrecere in aceasta privinta cu Harlaul si cu Targul-Frumos. Daca de-a lungul sinelor tramvaiului, gaurile ce se vad in asfalt sunt oarecum explicabile – desi nu pot fi scuzate – acelea care se observa pe Calea Victoriei nu se pot explica altfel decat prin nepasarea si incuria organelor administrative insarcinate cu controlul si supravegherea asfaltarii acestei importante strazi'.
Doua aspecte trebuie retinute aici. Pe de o parte, chestiunea dezvoltarii liniilor de tramvai, in Bucuresti, cu meseriasii vremii, care nu erau capabili sa repare in urma santurile sapate in asfalt (parca intalnim si azi situatia asta, cu toti 'doreii' care sapa santuri pentru canalizare, electrice etc.). Pe de alta parte, acuzatia ce se aduce Primariei, care nu a supravegheat atent si nu a facut receptia riguroasa a lucrarilor de asfaltare, care se dovedesc ulterior neglijent executate (parca si acest aspect ne e cunoscut din prezent!). 'Primaria Capitalei cheltuieste anual multi bani pentru pavaje si asfalt. Nimeni nu are ceva de zis impotriva acestui lucru. Din contra, daca sumele sunt insuficiente, sa se mai dea altele. Dar sa se exercite un control riguros asupra lucrarilor ce se efectueaza, ca si asupra materialelor ce se intrebuinteaza, pentru ca sa corespunda cu caietul de sarcini'.
Citește pe Antena3.ro
Un duelgiu ramas cu onoarea 'nereperata'...
Pentru a lamuri acest din urma aspect, semnalat si de presa, primarul Capitalei, I. Dobrescu, instituie o comisie de verificare a lucrarilor de pavare si asfaltare deja receptionate (cu precizarea ca receptia avusese loc pe timpul vechii administratii - !!) si, totodata, arunca niste vorbe jurnalistilor, cu privire la iminenta acestui control. Situatia il infurie pe patronul firmei de asfaltare, care da buzna in cabinetul primarului, il admonesteaza in fata celor prezenti ca a pornit o vendeta politica si, cum primarul refuza sa renunte la comisia de control, il provoaca la duel, in cel mai pur stil al epocii.
'Eu, domnule, nu am facut altceva decat sa dau curs numeroaselor plangeri din partea publicului', zice primarul. 'Cu drept cuvant acesta este revoltat de starea deplorabila in care se gasesc mai toate strazile asfaltate sub trecuta administratie'.
Raspunsul nu se lasa asteptat: 'Daca unele strazi se gasesc in halul acesta, nu noi suntem vinovati, v-am atras atentiunea in cateva randuri ca pavajul e stricat din cauza lucrarilor de tramvaie. Si chiar actuala administratie este vinovata pentru ca nu ridica de pe strada noroiul si se stie ca acesta ataca astfaltul. Vreti sa faceti din acest fapt o chestiune politica! Am pe cineva care a fost de fata cand ati dat la gazete sa se scrie despre asta', mai striga el. I se raspunde pe ton ridicat: 'Minti!'. De aici, dialogul devine tot mai tensionat, violent chiar.
In urma acestui incident, 'regele asfaltului' de-acum o suta de ani considera ca trebuie sa i se dea satisfactie. Ca ofiter rezervist, avea cultul onoarei. Nu mai contau nici gaurile din asfalt, nici comisia care urma sa-l verfice. Conta doar ca fusese facut mincinos de fata cu cei din cabinetul primarului. Isi alege, deci, martorii, doi fosti camarazi de regiment, si-i trimite acasa la primar sa stabileasca toate conditiile duelului. Ca-ntr-o piesa de Caragiale, Kiriacescu ramane 'cu onoarea nereperata'.
Primarul a refuzat sub orice chip sa se dueleze, iar pentru a-si spala totusi rusinea, patronul Societatii 'Asfaltul' hotaraste sa faca publice scrisorile schimbate intre el si martorii lui, prin care se arata ca duelul s-a dorit de catre o parte, dar nu s-a voit de catre cealalta.
Metehne vechi, metehne noi...
Epoca lui Caragiale – ca intamplarea de care povestim a avut loc cam pe cand tara il omagia pe dramaturg, la implinirea varstei de 60 de ani – e copiata aproape cu punct si virgula in vremurile de-acum. Daca nu ma credeti, sa mai citim cateva randuri din reportajul lui Faust, intitulat 'Pavagiul Bucurestiului. Gropile din centrul orasului'.
'In strainatate, orasele sunt asfaltate cu acelasi material care se intrebuinteaza si la noi, cu toate acestea, nicaieri nu se intampla ca, dupa trei, patru luni, uneori chiar la cateva zile dupa asfaltare, pavajul sa se strice si strazile sa devina impracticabile, cum se intampla la noi. Aceasta, fara indoiala, pentru ca in strainatate controlul materialelor e mult mai riguros si acolo administratiile au mai mult respect pentru banul public. (...) In fiecare an se cheltuiesc enorme sume de bani pentru pavarea si asfaltarea strazilor orasului. Se prefac in fiecare an pavajele, piatra bruta e inlocuita cu piatra cioplita, apoi aceasta e inlocuita cu asfalt sau cu pavaj de lemn si tot asa. Aceste lucrari continue cer continue sacrificii banesti pe care comuna le face cu darnicie, dar rezultatul nu corespunde deloc asteptarilor ce se pun'... Luati acum vorbele astea si asezati-le peste timpul prezent. Nu-i asa ca se potrivesc, manusa.
Ehei, unde esti tu nene Iancule?!
