Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lucru ciudat, nu duceam grija viitorului, eram prea optimistă şi idealistă din fire, pentru a mă teme de ceva, şi apoi toate erau aşa de nedesluşite şi eram lăsată în aşa neştiinţă de orice chestiuni mai de seamă!.. Mama, dacă am judeca-o după ideile noastre de astăzi, ducea aproape până la absurd dorinţa ca eu să nu înţeleg nimic din realităţile vieţii.
Trebuia să fiu dusă la altar, în cea mai deplină neştiinţă şi-n aceasta izbuti minunat de bine. Erau clipe în care mi se năzărea deodată în minte, că nando şi cu mine poate nu aveam întocmai aceleaşi gusturi în privinţa tuturor lucrurilor şi că nici nu fusesem crescuţi întocmai la fel. În modul meu nemeşteşugit de a privi toate, eu îmi închipuiam, nu ştiu de ce, că toată lumea primeşte aceeaşi educaţie, are aceleaşi aplecări, aceleaşi credinţe, aceleaşi obiceiuri şi apucături şi că părerile mamei despre viaţă, religie, educaţie şi celelalte, alcătuiau tipicul mentalităţii tuturor familiilor regale. aşadar, simţeam o oarecare uimire când logodnicul meu şi cu mine nu judecam despre un lucru întocmai la fel. Soră-mea, Ducky, rosti într-o zi un cuvânt foarte înţelept: “Pentru ca două fiinţe să fie adevărat fericite în căsătorie, trebuie ca amândouă să dea aceeaşi însemnătate aceloraşi lucruri”. E un cuvânt simplu, însă ascunde într-însul un adevăr nespus de mare. În tot cursul vieţii mi-am adus aminte de aceste cuvinte rostite de ea, când era încă tânără de tot. Ei bine, chiar în acele prime zile de logodnă, Nando şi cu mine nu dădeam tuturor lucrurilor aceeaşi însemnătate.
Noi, copiii, fuseserăm crescuţi după sistemul specific britanic, într-o mare iubire de sport, căruia îi dam mare importanţă, mai ales în ceea ce englezul numeşte “fair play”. Aceasta însemnează respectarea regulilor jocului, oricât te-ar costa ea. Aveam o părere sănătoasă despre viaţă, dar cam neşlefuită, simplistă am putea zice. Dădeam o mare însemnătate frumuseţii corporale şi izbânzii stăruinţelor fizice şi ne luptam din răsputeri ca să nu fim bătute la nici un joc, să nu recunoaştem niciodată că suntem ostile sau descurajate sau că nu suntem în stare să facem ce făceau tovarăşii noştri. Năzuinţele noastre, poate, nu prea erau înalte, dar nu ajungeau să facă din noi fiinţe pe deplin fericite şi cu suflet curat. Orice străduinţă fizică mi se părea firească, iar vitregia vremii niciodată nu ne-a împiedicat să ieşim din casă. “On bravait tous le temps”. Eram nişte mici sălbatice, voinice, şi călătoria era cea mai mare plăcere a noastră. Caii jucau un rol neasemănat de mare în viaţa noastră şi nu-mi puteam închipui cum să-i placă cuiva mai bine să se întoarcă acasă în trăsură decât să rămână în şa, chiar dacă îl apucă furtuna pe drum. După legea noastră, nu trebuia niciodată să te dai jos după cal, oricât ar fi fost vremea de rea şi de aspră.
Citește pe Antena3.ro
