Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am cunoscut-o pe Angela Ciochină acum douăzeci de ani. Veselă, tonică, generoasă, cu acelaşi zâmbet de copil pe chip... O blândeţe de om cu care am lucrat atunci, câteva cântece. Vroia neapărat să compună şi să îi scriu versuri. Despre ce să scriu? am întrebat-o. ,,Despre frumuseţe, optimism, lumină, ceva frumos, ştii tu...” mi-a răspuns. Aşa s-a născut piesa ,,Cupa cu speranţe”, apoi ,,Iertarea”... O mai decupez din amintirea în care, am vizitat-o împreună cu Titus Andrei, realizator la Radio România, în apartamentul ei din cartierul Ghica Tei. O văd şi acum, aşteptându-ne şi făcându-ne cu mâna de la balcon, cântând: ,,Mă adie şi în vis/ Cupa cu speranţe,/ Plină de lumină...” Angela era prietenul care te putea asculta ore în şir, îi puteai încredinţa grijile şi durerile, pentru a te încuraja din toată inima, senină, optimistă, cu o încredere puternică în minunile lui Dumnezeu. Fiică de preot, spunea cu un foc puternic în cuvinte: ,,vorbesc eu cu tăticu să se roage pentru tine!” Aceasta este Angela mea, cea de o discreţie rară, care nu a împovărat pe nimeni, vreodată, cu dezastrele care i-au încărcat viaţa. Această demnitate, această delicateţe sufletească au determinat-o să se retragă la ţară într-o bună zi, fără să spună. Îmi rămăsese de la Angela, o orhidee în acuarelă, pictată de sora ei, pictoriţa Julieta Ciochină. Care între timp a murit. Prima lovitură cruntă pentru Angela, apoi, s-a dus şi tatăl ei, preot în comuna Urecheni, lângă Piatra Neamţ.
Scormonirea în chin face rating
O vreme nu am mai ştiut nimic de ea. Doar ce am aflat de la televizor, despre boala cumplită care o ţine de câţiva ani imobilizată. Întâmplările acestea sunt cunoscute, suferinţa unui artist este rapid transformată în ştire de senzaţie. Face rating! Amănunte imunde, scormoniri în chin pe care artista nu le-ar fi făcut niciodată publice au devenit subiecte de presă. Ea, discreţia şi delicateţea întruchipate, o glorie a anilor optzeci, premiată, laureată, invitată peste hotare, profesoară impecabilă a ajuns imaginea publică a celui umilit de societate şi de propriul trup. M-am gândit intens la Angela Ciochină şi, cum legea iubirii atrage întâmplări, am regăsit-o. Aceeaşi Angela, Angela mea, aceeaşi voce de clopoţel ,,alo, Clara eu sunt, ce faci?” Parcă nu vorbisem de ieri. Am reluat discuţia întreruptă acum vreo opt ani. Cu amintiri despre vechi prieteni comuni, cu amănunte despre viaţa ei, cu speranţă, da, cu speranţă. Astfel, am regăsit omul avid de lectură, cu biblioteca religioasă a tatălui ei adusă din Moldova, ,,acum am timp să citesc cărţile astea” mi-a spus omul care nu se plânge de nimic. A întristat-o adânc imaginea de artist muritor de foame care fusese livrată publicului. A sunat la o televiziune pentru a dezminţi. Este evident că boala sa este năprasnică, deşi, speranţe există, îşi poate mişca mâinile şi degetele de la picioare. Scrie pe computer, are alături partituri şi clapă, cineva o veghează zilnic şi o ajută în treburile în care nu se poate ajuta singură. Şi, după cum spune, are resurse financiare exact cât îi sunt necesare.
Iată lecţia Angela Ciochină!
Ochii şi sufletul Angelei au văzut iadul. Ştie pe viu, cum este suferinţa acută, care îţi scrijeleşte fiinţa până în rărunchi, ştie cum este să fii trădat, să fii furat, să fii singur. Dar este cu această suferinţă, mai puternică. Un om încercat greu care şi-a sublimat durerea prin credinţă şi speranţă. Când am mai îndrăznit să spun şi eu ceva despre nedreptate şi lipsă de orizont, mi-a oferit mir de la Muntele Athos, spre a-mi fi de ajutor. Şi mi-a mai spus ceva. Că cere prietenia pe facebook unor artişi mari care i-au fost cândva colegi. ,,Sper să îmi răspundă, e un simplu click, nu-i aşa, doar nu le cer nimic...” Angela este coafată, delicată, zâmbeşte la fel de frumos. Dacă ar fi posibil, ar vrea să meargă în cărucior la un cabinet dentar, pentru a-şi rezolva problemele.
Scriu despre ea ca despre un splendid model de viaţă. A trăit succesul din plin, aplauzele şi recunoaşterea profesională. Când nu le-a mai avut, a depăşit firesc etapa de glorie, a compus, a predat muzică la trei licee, a avut grijă în apartamentul ei de un căţel şi o pisică. A trăit firesc, a înţeles din a doua jumătate a anilor nouăzeci că vremea trece, piaţa muzicală impune alte voci, alte figuri. Nu a făcut din asta o catastrofă. Boala este desigur o încercare cumplită, dar poate că este exact aşa, Dumnezeu ne dă suferinţă pentru a nu ne îmbolnăvi de indiferenţă. Angela are încă resurse de a se bucura, de a primi vizite, de a asculta şi încuraja un semen. Şi peste toate, vrea să cânte. Se imaginează înregistrând într-un studio, chiar şi în căruciorul cu rotile. Iată lecţia Angela Ciochină!
Citește pe Antena3.ro
