Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Situație bulversantă la Sfârleanca, un sătuc din Prahova deluroasă, situat aproape de confluența Vărbilăului cu Teleajenul. După ani buni de săpături (și proiecte mărețe) în care arheologii au dezvelit splendide vestigii antice - terme romane foarte bine conservate și urme ale unui castru roman - lucrările au fost sistate brusc, în urmă cu trei ani. Mai mult, ruinele vechi de două mii de ani au fost îngropate la loc . Curată nerozie!
Ai nevoie de o oră și treizeci de minute pe patru roți și-un motor, pe ruta București-Ploiești-Plopeni-Dumbrăvești-Sfârleanca, pentru a te pomeni, pe vechiul drum al sării ce coboară dinspre Slănic, în fața unei punți din lemn ce se bălăbăne provocator deasupra apelor Vărbilăului. Aici, îți trebuie și nervi tari! Odată traversat râul însă (atenție, sens unic!), podețul te proiectează din secolul XXI (cu indulgență) direct în secolul II e.n. Asta dacă la intrarea în Sfârleanca, imediat cum scoarța aruncată peste apele Vărbilăului își dă ultima suflare, faci din scurt dreapta, urmând indicatorul pe care poți citi: „Castrul Roman, Mălăiești” (și termele, și băile se află în prezent pe raza localității Sfârleanca, dar au intrat în literatura de specialitate cu numele Mălăiești, după denumirea comunei de care aparținea satul înainte de 1968). Drumeagul te poartă cu adevărat în timpuri vechi. Sub podul rablagit (altul!) peste care printr-o minune încă trece trenul dinspre Ploiești spre Slănic și invers, de apuci înainte, ajungi în punctul „La Cetate”, locul în care a fost ridicat fortul roman. De o iei la stânga, ieși la terme. Vestigiile erau legate între ele și au aceeași vârstă: secolul al II-lea, p.Hr. Am luat-o spre stânga - în ciuda sfatului unei mame cu doi copilași agățați de picioare: „Vă duceți degeaba, nu se mai vede nimic. Peste băile romanilor s-a lăsat pământul. În plus, acolo e acum o livadă particulară” - și am oprit în buza crăpată de bălării a grădinii sub care zac abandonate termele romane. N-am apucat decât să întorc mașina, când un tânăr agitat m-a prins din urmă: „Unde mergeți, ce doriți, n-aveți voie să fotografiați!” Rafala m-a pus în gardă. Oaspeții nu sunt agreați. O privire-roată asupra unei livezi rare, în care câțiva pruni încăpățânați își revărsau încă fructele, a fost suficientă pentru a înțelege că băile romane fuseseră alungate din lumina zilei înapoi în huma Sfârlencei. „Aici era situl, chiar sub noi. Am ajutat la dezvelirea lui”. Gazda mea - Emanuel Răducanu, inginer electronist, potrivit propriei prezentări - a telefonat apoi scurt: „Vino, e un jurnalist la grădină”. Și în cinci minute a apărut mama Georgeta (Răducanu), proprietară a livezii și consilieră la organul administrativ din Dumbrăvești (unde primar este fiul ei mai mare).
Banu’, ochiu’ dracului
Dialogul încropit în doi s-a lăbărțat odată cu venirea doamnei: „Ce s-a întâmplat cu ruinele? Păi, s-a săpat ilegal, domne’, ce mai tura-vura. Ne-au amăgit câțiva ani, până și copilul ăsta al meu a muncit, pe bani, cu ziua - l-au și păcălit cu solda -, dar până la urmă am făcut intabularea terenului și am oprit totul. 3.300 de metri deținem în zona ruinelor, plus 2.600 de metri pe coastă, teren neproductiv”. Mâna Georgetei s-a rășchirat în sus, spre platoul cunoscut de localnici sub eticheta „La Cetate”, trimitere la vestigiile castrului pierdut astăzi sub cocenii de porumb. „Undeva aici erau scările care coborau la terme, dincoace se găseau stâlpii de cărămidă, iar pe acolo, iată, trece trenul”. Surprinzător, dar la nici douăzeci de metri de fostul sit arheologic, pierdute în ciulini și arbuști pitici, șinele de cale ferată care leagă Slănicul de Ploiești încă suportă greutatea unui tren cu două, trei vagoane. „Și asta nu-i nimic”, a continuat Emanuel. „Prin mijlocul termelor, în anii ’70, comuniștii au tras o mare țeavă de apă. E și acum acolo, sub pământ”. Halal respect peste istorie! - gândesc cu voce tare. Oare un proiect cultural gândit astfel încât să contureze un circuit turistic n-ar fi fost mai profitabil pentru comunitatea locală? „Da’ de unde proiect? Păi, vechiul primar, Valentin State, ar fi vrut să se laude cu vestigiile antice pe spinarea noastră. Organiza Zilele Porților Deschise, făcea propagandă, fasole la iarbă verde, dar nici vorbă de despăgubiri pentru proprietarii livezilor. Ne-au propus, la un moment dat, un schimb de terenuri. Aiurea, am cinci copii, domne’, am nevoie de bani, nu de vorbe goale”. Concluzia? „Am alergat după hârtii peste tot, iar într-un final am obținut sistarea săpăturilor arheologice. Au venit noaptea cu tractorul și au acoperit băile”. Hocus-pocus și termele romane au dispărut înapoi sub pruni și buruieni. Cu tot cu zecile de mii de lei investite de Consiliul Județean Prahova, Ministerul Culturii ori Muzeul Național de Istorie a României în proiectul intitulat „Reabilitarea zonei cultural-istorice Dumbrăveşti (jud. Prahova)”. Chiar, pe reprezentanții acestor autorități publice nu-i trage nimeni la răspundere pentru risipirea banilor cetățenilor prin organizarea total defectuoasă a unui plan cultural?
Citește pe Antena3.ro
Miopia micilor interese
„La mine în grădină nici măcar n-au astupat gropile cum trebuie, ia uitați ce viroage au lăsat în urmă. Treabă de mântuială!”. Glasul plângăreț îi aparține unui bătrân cândva falnic, cu ochi umezi și toporaș agățat pe brațul stâng. „Nea Gigi, vecinul”, mă lămurește scurt inginerul electronist. Mama Georgeta îl bombardează instantaneu: „Ia, zi, nea Gigi, că mata îi țineai partea vechiului primar. Cum e acum? Nici băi, nici livadă, niciun chior. Cu ce te-ai ales? Cu niște gropi”. Bărbatul aplecat de spate își ridică privirea tulbure: „Și-mi mai era și văr. Dar să știi că ăstea te trăsnesc mai tare, rudele. Ce să vă spun, ne-au tot dus cu vorba, ne-au speriat cu acte, cin’ să stea să descâlcească ce era trecut în ele?! Am săpat și eu aici, la vestigii, acum s-a ales praful”. Toți trei privesc livada ciufulită sub care se odihnesc vestigiile antice. Nu par să vadă mai departe de micile interese personale. Nici nu pot, nici nu vor. Mai fac o ultimă încercare, întors spre mai fragedul Emanuel: „Ar trebui să priviți termele vechi din livada voastră și castrul de deasupra ca pe un mare noroc. Nu peste tot sunt dezgropate vestigii atât de bine conservate, atât de valoroase. E istorie pură, care, bine evidențiată, ar aduce bunăstare întregii comunități. Ar veni turiști și din țară, și din străinătate. Ar începe să roiască banii, să se dezmorțească infrastructura...”. În ochii tânărului din Sfârleanca licăresc neîncrederea și o acută predispoziție pentru scenarii abracadabrante: „Cine v-a trimis? Ce o să scrieți și cum, cu ce tentă?”. Cavalcada mirărilor lui se încolăcește în sus, pe teresa Teleajenului unde în urmă cu două milenii romanii veniți să cucerească Dacia au zidit un castru, ultimul, înainte ca drumurile să se despletească în jos, spre nemuritorul Danubiu.
PS: Construiți, Doamne, iartă-mă!, un pod rutier și unul feroviar (sau două într-unul, ca în secolul nostru) peste Vărbilău, că mâine-poimâine se rup punțile ferfeniță de astăzi și trăim vreo tragedie!
Rețeaua de castre Târgșor - Mălăiești - Drajna de Sus
În timpul războaielor purtate de romani pentru cucerirea Daciei, Muntenia a reprezentat și ea o zonă de acțiune a legionarilor - se arată în rapoartele întocmite de arheologii care au lucrat la siturile din Sfârleanca. Spațiul din nord-vestul acestei regiuni bogate în sare a fost administrat, între 101-102 (prima campanie dacică a împăratului Traian) și 118 (primul an de domnie al împăratului Hadrian), de guvernatorul provinciei Moesia Inferior, sub comanda căruia au fost ridicate castrele de la Târgșor, Mălăiești și Drajna de Sus, astăzi toate în județul Prahova. După cucerirea celei mai importante părți din Dacia (101-106), la câțiva ani distanță, castrele romane menționate au fost abandonate de Imperiul Roman cârmuit în perioada 117-118, când s-a încheiat pacea cu sarmații, de nepotul lui Traian, Hadrian. Atât castrul de pe terasa aflată aproape de confluența Teleajenului cu Vărbilăul, cât și termele ridicate în apropiere au fost construite respectându-se toate exigențele arhitectonice specific romane.
Explicațiile arheologului care a condus săpăturile
Pentru o mai bună înțelegere a situației bizare de la siturile din Sfârleanca/Mălăiești, realitate aflată fără îndoială în contrasens cu valorile promovate de orice societate coerentă, l-am contactat pe arheologul Ovidiu Țentea (Muzeul Național de Istorie a României), coordonatorul lucrărilor atât la castru, cât și la termele romane. Să facem loc, așadar, explicațiilor unui om care a trudit în Prahova cu mintea, cu brațele și cu inima: „Săpăturile la castru le-am început în 2011, iar la terme, un an mai târziu. Fiecare săpătură a fost executată, în primii cinci ani, pe baza unor despăgubiri pentru proprietarii terenurilor respective. Apoi, unul dintre deținătorii pământului (n.m. - familia Răducanu) s-a opus continuării proiectului cultural (n.m. - existau perspective de valorificare a activității științifice: un muzeu de sit la terme, un centru de informare turistică, un parc cu exploatarea interactivă a ruinelor castrului, reconstituiri de clădiri antice etc.). Am înțeles ulterior că acest proprietar intenționa să utilizeze spațiile pentru a pune pe picioare o fermă de animale. A mai fost vorba, se pare, și de un război între două familii din Sfârleanca, cea a fostului primar și cea a actualului primar”. Interese mici, românisme. Dar să acordăm prioritate declarațiilor lui Ovidiu Țentea: „Excedați de toate aceste neînțelegeri, în 2018 am astupat integral - în deplinătate facultăților mintale - vestigiile. Altfel, ar fi fost distruse de intemperii. Oricum, termele erau străbătute, chiar prin mijloc, de o țeavă de apă, ispravă întreprinsă în 1967. De remarcat că primisem asigurări din partea companiei în grija căreia se afla țeava că aceasta putea fi mutată… Păcat, totul a depins de un banal document de expropriere, de un schimb de terenuri ori de un act de vânzare-cumpărare. În orice caz, pe baza informațiilor științifice adunate de arheologi, situl poate fi inclus și în prezent pe lista UNESCO”. Asta doar dacă ne vom dovedi capabili să (ne) protejăm monumentele istorice de noi înșine.
„Înțeleg că sunt vestigii antice valoroase, dar eu am cinci copii, vreau ca statul să mă despăgubească. Până la urmă, situl arheologic este în livada mea”, Georgeta Răducanu, proprietara livezii în care au fost dezgropate termele romane
„Excedați de toate aceste neînțelegeri, în 2018 am astupat integral, în deplinătate facultăților mintale, vestigiile. Altfel, ar fi fost distruse de intemperii”, Ovidiu Țentea, arheolog
5.000 de metri pătrați este suprafața sitului arheologic de la Sfârleanca-Mălăiești, situat la o altitudine de 256 de metri
Din castrul de la Sfârleanca-Mălăiești au fost dezgropate ceramică, piese de armament şi două monede de bronz, emise în timpul împăratului Traian
