O româncă, 14 munţi şi două “maratoane” alpine

A urcat pe “Acoperişul Europei” şi visează să ajungă pe “Acoperişul Lumii”
A urcat pe mai mult de 20 de munţi cu înălţimi de peste 3.500 de metri. Are în palmares, deja, 5 vârfuri din circuitul Maratonul 7 Volcanoes (cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente) şi 4 vârfuri din Maratonul 7 Summits (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent). A fost pe Elbrus (5.642 m) – cel mai înalt vârf din Europa, pe Kilimanjaro (Vf. Uhuru, 5.896 m) – cel mai înalt vârf din Africa, pe Aconcagua (6.962 m) – cel mai înalt vârf din America de Sud, şi pe McKinley (6.194) – cel mai înalt vârf din America de Nord şi, totodată, cel mai friguros pisc de pe glob (consideră că aceasta din urmă a fost una dintre provocările vieţii ei, pentru că... iubeşte înălţimile, dar nu îndrăgeşte frigul; or, de la o altitudine încolo, frigul devine stăpân, chiar de-ai fi în apropierea Ecuatorului!).
E doar o mână de om, iar când o vezi – ori când o auzi vorbindu-ţi, cu o delicateţe exacerbată ­ nu poţi să nu te întrebi ce o face să-şi părăsească în fiecare an, pentru câteva săptămâni (ori câteva luni), locul cald din mijlocul familiei ca să se aventureze în urcuşuri riscante? În iarna românească, un crivăţ puternic ar lua-o-n vârtej, pe sus. Dar acolo, faţă în faţă cu stânca şi gheaţa, având alături doar un tovarăş de urcuş, ori poate doi, asigurată cu o simplă coardă (de alpinist), nici o vântoasă nu ar întoarce-o din drum.

Aripa Îngerului
Camelia Maria Manea este, în viaţa de toate zilele, conferenţiar universitar (Universitatea din Piteşti) şi mamă a două fete (una studentă, cealaltă liceancă ­ şi, paradoxal, nici una într-atât de pasionată de urcuş, încât să-i calce pe urme, pe munţii abrupţi ai Planetei). Familia i-a respectat întotdeauna pasiunea – chiar dacă asta a însemnat să o petreacă, la plecarea într-o nouă expediţie, cu inima pulsând în pumn, şi s-o aştepte aşa, săptămâni la rând, până când gândurile celor dragi o aduceau, teafără, acasă. (A avut un singur accident notoriu, acum două veri, nu pe un pisc de la capătul lumii, ci “acasă”, în Bucegi. A scris despre asta. Şi-a exorcizat teama, astfel, ca să se pregătească pentru noile urcuşuri... “O aripă de înger a sfinţit firele de iarbă sub tâmpla mea dreaptă...”, scria Camelia, istorisind ce s-a întâmplat atunci şi cum a fost salvată de prieteni şi de o echipă de la Salvamont Buşteni.)

Delicateţea unei alpiniste
“Nu doresc să vorbesc anume despre mine”, spune Camelia, cu delicateţea-i pe care o ştiu. “Am avut numeroase interviuri şi articole dedicate colegilor mei care au reuşit performanţe notabile, în domeniul alpin – o zonă sensibilă, despre care nu se povesteşte mai nimic, fie din cauză că mulţi alpinişti sunt destul de interiorizaţi, fie pentru că activitatea alpină ­ în sine – se desfăşoară departe de ochii indiscreţi ai spectatorului de rând şi este, oarecum, ruptă de zgomotul «lumii dezlănţuite». În ce mă priveşte, eu îmi organizez călătoriile în 3 părţi distincte: 1. expediţii montane (visez la un vârf important, care să fie inclus în circuitul celor 7 vârfuri sau al celor 7 vulcani ori îmi propun să parcurs în stil alpin o rută care să fie măcar o premieră românească, dacă nu una mondială); 2. călătorii culturale în zone cu populaţii izolate, destinaţii înscrise în Patrimoniul UNESCO sau incursiuni în mici comunităţi cu stil de viaţă autentic (aminteam zilele trecute de populaţiile Hadzabe, Datoga şi Chagga, din Tanzania); 3. mici incursiuni în zone joase sau aride ­ ţărmuri oceanice, deşerturi, oaze, insule (aici se înscrie călătoria pe care am făcut-o în deşertul Atacama). Cel mai important an al meu a fost, cred, 2012, în care am urcat pe trei vulcani din Circuitul 7 Volcanoes: Pico de Orizaba (cel mai înalt vulcan din America de Nord), Kilimanjaro (cel mai înalt vulcan din Africa – a fost a treia ascensiune a mea pe Kilimanjaro, de dat aceasta pe ruta Rongai) şi Damavand (cel mai înalt vulcan din Asia, în Iran)”.

“Per aspera...”
CV-ul ei, la “capitolul” “performanţe de club alpin” este însă plin-plin. Spicuiesc doar câteva dintre urcuşurile notorii (nu le voi mai aminti pe cele din cele două circuite, citate mai sus): Mytikas (2.917 m) – Masivul Olimp şi lăcaşul zeilor antici, cel mai înalt vârf din Grecia; Ojos del Salado (6.893 m) – Chile, cel mai înalt vulcan din lume; Doguzorun-Cheget-Karabashi (3.769) – Rusia, traseu alpin, escaladă pe gheţar; Uhuru (5.896 m) – cel mai înalt vârf din Africa (urcat de trei ori, o dată pe ruta Machame-Western Breach, în premieră românească, a doua oară pe ruta Marangu, fiind lider de grup, a treia oară pe ruta Rongai). A ajuns şi pe Ararat (5.165 m), acolo unde legenda spune că s-ar afla, eşuată (ori adăpostită), Arca lui Noe. În Mexic, pe vulcanul Nevado de Toluca, a fost primul român care a îndrăznit să urce. Şi tot premiere româneşti sunt şi ascensiunile ei pe vârfurile Shaneh Kooh (4.465 m) şi Tachte Soleiman (5.659 m), din Iran. În aceeaşi vară urca, în Iran, şi pe cel mai înalt vulcan din Asia, Damavand (5.671 m), alegând să parcurgă în stil alpin Gheţarul de pe Faţa Nordică. Pe Pico de Orizaba (5.734 m), cel mai înalt vulcan din America de Sud, a ales să facă o ascensiune solitară. Din palmaresul ei nu lipseşte Mont Blanc (4.807 m) – cel mai înalt vârf din Europa Vestică; prilej să îmi spună că, după ce a urcat pe Acoperişul Europei, visează să ajungă într-o zi şi pe... Acoperişul Lumii, pe Everest, vârful care ar încununa ascensiunile ei în Maratonul celor 7 Vârfuri.

_____________________________________
Citiţi poveştile Cameliei Maria Manea, despre oamenii şi locuri:
■ Jurnal de călătorie - Goana după aur... 
■ Accident...
■ Interzis dar absolut irezistibil: Atacama!