Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Împlinirea a 50 de ani de la cea mai mare performanţă a voleiului românesc, aurul la Campionatul European din 1963, a trecut aproape neobservată. Nu şi pentru Tică Tănase, cel mai longeviv antrenor din voleiul românesc. Născut la data de 28 mai 1925 în Ploieşti, Tănase „Tică” Tănase a stat pe banca de pe marginea terenului de volei la 2398 de partide oficiale, toate bifate într-un carneţel al său ce datează de peste şase decenii. Dintre acestea se remarcă 205 partide inter-ţări şi 239 de întâlniri din competiţii europene. „Doar partide oficiale, amicalele nici nu le-am pus la socoteală”, ţine el să ne liniştească.
Fără alcool, tutun şi nopţi pierdute
A împlinit 88 de ani, dar îşi aminteşte cu exactitate primul contact cu terenul de sport. „Am trăit războiul şi bombardamentele Ploieştului. A trebuit să îmi întrerup doi ani de liceu ca să pot să îmi întreţin familia. Nu a fost uşor. Aveam trei fraţi pe front, iar eu eram încadrat ca practicant la Rafinăriile din Ploieşti. Terenurile de sport erau singura bucurie. Vara jucam fotbal, iarna practicam voleiul şi baschetul în sală. La primul antrenament, un domn ne-a zis aşa: dacă vreţi să faceţi performanţă nu aveţi voie să fumaţi, să beţi şi să pierdeţi nopţile. Eu am respectat întocmai, şi poate de asta am atins această vârstă”.
Verighetă pentru facultate
În 1947 trece de examenul de bacalaureat şi părăseşte Ploieştiul. Nu fără sacrificii. „Mama mi-a dat verigheta de aur ca s-o vând şi să îmi plătesc taxele de înscriere la examen. Pentru facultate aveam de optat între Braşov şi Bucureşti. Am ales Braşovul. Primii doi ani eram mai mult la Ploieşti, fiindcă prezenţa la facultate nu era obligatorie şi îmi continuam activitatea sportivă în fotbal, ajungând să joc şi în Divizia B cu Prahova Ploieşti. În paralel, jucam în echipa de volei a Petrolului Ploieşti. Sportul îşi avea tradiţia şi rădăcinile în şcoli şi licee. Nu întâmplător, în 1943, Ploieştiul a găzduit primul turneu naţional de volei si de atunci m-am îndrăgostit de acest sport”.
Antrenor din 1951
Anul 1948 îi aduce mutarea definitivă la Braşov. „Am debutat în echipa de fotbal a facultăţii de Ştiinţe Economice şi asta mi-a adus cazare şi masă gratuită. Voleiul era un sport popular în rândul studenţilor şi în final am decis să mă axez pe acest sport. În acel an am şi înfiinţat echipa de volei a facultăţii. Sâmbăta nu găseai terenuri libere în oraş. Plecam într-o comună ca să facem volei în sală. Ca să nu spun că în 49 am încropit şi prima echipă de baschet”, îşi aminteşte el cu mândrie. Doi ani mai târziu avea să fie solicitat să preia banca tehnică a echipei de volei Tractorul Braşov. „La început eram antrenor-jucător. Am construit un club care se bătea cu granzii din Capitală şi juca mereu cu sala plină. În 57 am renunţat la cariera de jucător şi m-am dedicat în totalitate antrenoratului. Ferariu, considerat printre cei mai buni jucători de volei din istoria României (Jurnalul a relatat povestea sa aici http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/povestea-lui-gheorghe-ferariu-cel-mai-bun-ridicator-din-istoria-voleiului-romanesc-641187.html), a fost cel mai bun produs al carierei mele. Eram foarte dur cu el, atât ca durată cât şi ca intensitate. Îl antrenam şutând mingea de baschet şi de fotbal şi el trebuia să o retrimită în degete şi din plonjoane. Nu întâmplător în 1962 a fost declarat cel mai bun apărător din lume”.
Amintiri
Tănase îşi aminteşte cu nostalgie de succesul istoric din 1963. „Era Campionatul European de la Bucureşti. Aveam echipă foarte puternică. Printre titularii naţionalei erau şi trei jucători formaţi de mine, Ferariu, Bărbuţă şi Szocs. Am organizat la Vulcan o întâlnire a supravieţuitorilor acelei generaţii, deşi federaţia promisese că se va implica şi ea. Îmi amintesc de un meci cu Ungaria. Eram conduşi 2-1 şi 13-6 în setul patru. Am simţit că trebuie să mă implic. M-am dus la masa scorerului şi i-am dat peste mână de i s-a rupt creionul. I-am spus antrenorului să îl bage imediat pe Ferariu. Publicul a reacţionat formidabil şi echipa a întors soarta meciului”.
5 titluri cu Steaua
După 15 ani petrecuţi pe banca Tractorului, Tică Tănase preia Casa Centrală a Armatei, CCA, actuala Steaua Bucureşti. Într-un moment în care voleiul românesc era dominat de Dinamo şi Rapid, echipe care se băteau pentru Cupa Campionilor Europeni, Tănase aducea CCA în fruntea voleiului românesc. „Plecarea la CCA este o chestiune intimă dureroasă. Secretarul de partid din Braşov a preferat să dea o locuinţă şoferului său personal decât să primesc eu. Dacă atât de puţin însemnăm pentru ei, atunci nu avea rost să continui. Un sezon am fost la Constructorul Brăila, apoi la Steaua. Aveam în lot patru jucători formaţi de mine la Braşov. Au urmat cinci sezoane consecutive în care am luat titlul, trei campionate fără înfrângere. Am jucat o finală şi două semifinale de Cupa Campionilor Europeni. Am fost ofertat din Olanda, dar am refuzat un salariu de patru ori mai mare. Am fost mereu un patriot şi am lăcrimat la cele 205 meciuri când s-a intonat imnul României. Am cochetat cu echipa naţională, fiind recunoscut drept antrenorul care dădea nucleul selecţionatei. Sunt două tipuri de antrenori în lume: cei care fac jucători şi echipa şi cei care sunt făcuţi de echipe. Eu aparţin de prima categorie”, completează el.
Campion şi cu Rapid
Nu ar fi părăsit Bucureştiul, dar cutremurul din 1977 i-a speriat atât de tare familia, astfel că au decis imediat să revină la Braşov. „Am continuat să cresc jucători şi am dat doi titulari în echipa României care a fost medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980”. După ani buni petrecuţi la poalele Tâmpei, Tică Tănase revine în capitală pentru a cunoaşte din nou gloria. Începutul anilor 90 îl găseşte în sala Giuleşti pe banca echipei feminine de volei Rapid. Cu o echipa tânără, dar dornică de afirmare, Rapidul cucereşte din nou titlul după o pauză de 10 ani şi ajunge până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. „Fetele erau foarte ascultătoare şi exista o disciplină de fier. Aveau valoare, dar nu au fost băgate în seamă până atunci. M-am întors în voleiul braşovean în 1994 şi am mai activat până în 2001, tot în secţia de volei feminin. Apoi mi s-a propus să mă ocup de pregătirea elevilor de la Liceul Sportiv. Nu mi-a fost ruşine. Am făcut totul din pasiune”, spune Tică Tănase
Decan de vârstă la înot!
În ultimii ani, de când timpul îi permite, Tică Tănase înoată zilnic măcar o oră şi parcurge cinci kilometri la pas. Nu întâmplător a fost prezent la campionatului naţional de înot Masters. "Merg zilnic la bazin. O fac pentru sănătate fiindcă sunt un luptător. Vă daţi seama că la 88 de ani eram atracţia competiţiei, chiar dacă înotam singur. Am făcut faimoasa cursă de 50 de metri în aplauzele publicului. A fost o satisfacţie deosebită. La volei nu am primit atâtea aplauze”, se amuză cel care de 30 de ani este maestru emerit al sportului şi cetăţean de onoare al Braşovului.
Marele regret
E mulţumit de tot ceea ce a realizat şi mândru că a trăit în epoca romantică a sportului românesc, când avantajele materiale păleau în faţa performanţelor. „Regret că nu vine nimic din urmă. Am lansat zece maeştri emeriţi ai sportului. Am antrenat cinci perechi de tată şi fiu la Tractorul, de multe ori chiar simultan în teren. Am pus mare accent pe perseverenţă. Nu există sport de performanţă fără sacrificii. Marea durere sau marele regret este că în luna noiembrie s-a demolat sala Tractorul, care urma să îmi poarte numele după dispariţia mea. O sală care a dat atâţia mari sportivi în atâtea ramuri sportive a fost pusă la pământ de dorinţa unora de a construi un supermarket. O crimă la adresa sportului românesc. Puţini ştiu că în 24 şi 31 ianuarie1965 înaintea unor meciuri de campionat, sala era arhiplină cu o noapte înaintea meciului şi spectatorii au dormit în sală ca să fie siguri că vor prinde un loc la meci . Ce vremuri.. acum nu mai există interes pentru sport. Se bagă bani aiurea şi nu se obţine nimic”, a încheiat Tică Tănase.
Citește pe Antena3.ro
