x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rubla, ultimul dintre deportaţi

0
Autor: Florentin Coman 17 Ian 2009 - 00:00
Rubla, ultimul dintre deportaţi


Din Rubla, satul de deportaţi din Bărăgan unde a avut domiciliu obligatoriu şi Corneliu Coposu, nu a mai rămas decât o singură gospodărie, locuită de un singur om. Constantin Ciolac, fiul unor deportaţi basarabeni, se luptă, la cei 60 de ani ai săi, de unul singur cu pustiul din jurul său. 



Satul Rubla, judeţul Brăila, locul unde au pătimit sute de deportaţi şi de­ţi­nuţi politici în anii '50-'60, mai are acum o singură gospodărie şi un singur locuitor. Constantin Ciolac, descendent al unei familii de deportaţi basa­ra­beni, a rămas fără vecini, după ce pe Maria Florea, originară din Cadrilater, a ajuns-o bătrâneţea şi s-a mutat la Dumnezeu, lăsând în urmă o căsuţă cu pereţi albi, rătăcită stingher pe un câmp apro­a­pe pustiu. În curând, anotimpurile care vor trece peste ea o vor face una cu pă­mân­tul, aşa cum s-a întâmplat cu toate cons­trucţiile rămase în urma foştilor deportaţi. Acum, doar casa lui Constantin mai stă în calea pustietăţii depline. Casa lui Constantin, însufleţită de spiritul omului care o locuieşte şi care refuză să plece din acest loc împânzit de amintiri crâncene, fiindcă, spune el, "aici e acasă. Unde să mă duc dacă aici e rostul meu pe lume?!".

SINGURĂTATEA, CEL MAI MARE DUŞMAN
Cam trei kilometri despart rămăşiţele sa­tului Rubla de Şoseaua Brăila-Slobozia. Un drumeag nenorocit, cu făgaşe adânci, săpate de roţi de tractor, ce devine im­practicabil după fiecare ploaie, este singura legătură a lui Constantin Ciolac cu lumea. Singurătatea este acum cel mai mare duşman al ultimului dintre deportaţi, dar, din câte se vede, nu-i un inamic suficient de puternic încât să-i învingă voinţa. Căruţa şi calul, 1.000 de butuci de vie şi un petic de grădină, plus câteva hec­tare de pământ date la o asociaţie, as­tea sunt averea lui Constantin, munca lui din timpul verii ce nu îi dă timp de plictiseală. Iarna se mai ia cu televizorul sau o revistă cu rebus şi-i trece vremea. Se bu­cură mult când îl mai vizitează sora sa, Elena, de la Constanţa. Elena e mai mare, are 66 de ani, şi n-o rabdă inima să-şi ştie fratele singur în mijlocul pustiului. Trece pe la el, din când în când, şi stă două-trei săptămâni, îi găteşte, îi spală şi îi ţine de urât. Întâmplarea a făcut ca amândoi fraţii să fie acasă, când am mers la Rubla, acum câteva zile. Le-am bătut la geam şi ne-au primit, bucuroşi de oaspeţii care mai alungă monotonia zilei, în odaia să­ră­căcioasă, cu pereţi albaştri şi afumaţi de soba cu plită pe care se găteşte mân­ca­rea. Ne-au primit şi ne-au povestit frân­turi de amintiri despre coşmarul depor­tă­rii şi vremurile de început ale satului Rubla, atunci când spiritul uman s-a ridicat deasupra despotismului unui regim nedrept, reuşind să creeze un mic rai acolo unde ar fi trebuit să fie iadul pe pământ.

Familia Ciolac a fugit din Basarabia în ’44, din calea Armatei Roşii. Erau înstăriţi şi ştiau că averea ar putea să-i coste de­­por­­tarea în Siberia. Elena avea un an când părinţii ei au plecat spre Bucureşti, în speranţa că vor scăpa de ruşi. Îi însoţea o mătuşă şi un unchi şi cu toţii au pribegit până în Perea, judeţul Timiş, fiindcă Bucureştiul împânzit deja de ruşi era un loc periculos pentru refugiaţii basara­beni. În Banat au stat şase ani şi ceva, până în '51, când a început urgia depor­­tă­rilor. Au intrat şi ei pe lista persoanelor periculoase pentru regim şi, într-o zi de vară, au fost anunţaţi că or să se mute şi că au voie să ia lucruri cât să le încapă într-o căruţă. "Constantin era mic, nu avea nici un an, dar eu mai ţin minte, când au venit să ne ia. N-o să uit toată via­ţa că am luat o icoană de pe perete şi m-am aşezat în faţa căruţei plângând. N-am impresionat comisia deloc. Din con­tră, le-am înrăutăţit situaţia părin­ţilor, când s-a văzut că în familia noastră copiii sunt învăţaţi să se roage la icoane", ne-a povestit Elena.

RAŢIE DE LAPTE PRAF
Fără prea multe menajamente, deportaţii au fost urcaţi în vagoane concepute pentru transportul vitelor, iar după câte­va zile aveau să ajungă în mijlocul Bără­ga­nului, într-un câmp pe care erau marcate locuri de casă cu ţăruşi. Fuseseră aduse acolo 300 de familii, în majoritate nemţi, dar şi turci, bulgari, sârbi şi români. Străzile şi locurile de casă s-au repartizat pe etnii, li s-au dat paie pentru chirpici, tocuri de uşi şi ferestre şi au fost invitaţi să-şi ridice singuri locuinţele. În funcţie de numărul de copii, fiecare familie trebuia să contribuie cu chirpici şi pentru construirea dispensarului, a şcolii şi a Sfatului Popular. "La început, am dormit într-un bordei, de fapt în groapa de unde se scosese pământ pentru chirpici. Într-o zi a venit o ploaie torenţială ce a inundat bordeiul şi a trebuit să ne adăpostim sub căruţă, până când a fost gata casa", ne-a povestit Elena. Femeia nu uită cum era să-şi omoare fratele. "Familiile cu copii mici aveau raţie de lapte praf. Îmi era foame tot timpul, iar într-o zi, după ce părinţii au plecat la muncă, eu am băut tot laptele şi lui i-am fiert nişte grâu. Cred că nu l-am fiert bine, fiindcă a început să se umfle şi să se învineţească la faţă după ce l-a mâncat. Noroc că l-a văzut mătuşa şi l-a dus repede la dispensar, că altfel murea. Priveam toată grozăvia aia gândindu-mă că, dacă nu mai e el, îmi rămâne mie laptele praf, pentru totdeauna. Ce ştiam eu, eram un copil înfometat, iar foamea dezumanizează!", ne-a povestit, cu vocea gâtuită de emoţie, Elena.



L-a cunoscut pe Corneliu Coposu

Cei doi fraţi îşi amintesc că, după şocul de la început, când circa 300 de familii s-au văzut luate de acasă şi aruncate într-un câmp pustiu, viaţa a început să capete un curs firesc în satul Rubla. Ma­jo­ritatea deportaţilor erau de etnie germană, iar cultura şi civili­za­ţia lor au făcut minuni. Nemţii şi-au făcut case mai mari decât ceilalţi, iar grădinile lor erau o minunăţie, cu straturi de legume despărţite de rânduri de flori. În curând, tot satul le copia stilul de viaţă, iar corectitudinea şi cinstea deveniseră legi nescrise. Nu era nevoie de garduri ce să delimiteze proprietăţile, iar corvoadele din câmp se făceau în comun, fiecare membru al comunităţii fiind ajutat de ceilalţi să îşi facă norma până la capăt. La mijlocul anilor '50, restricţiile au fost ridicate, iar primii care au plecat din Rubla au fost nemţii. În locul lor au fost aduşi deţinuţi de drept comun. Aceştia au fost lăsaţi să locuiască în casele nemţeşti până le-au distrus, lăsându-le fără uşi şi geamuri şi cu acoperişurile sparte. Apoi, în locul infractorilor, au fost aduşi, în aceleaşi case, deţinuţii poli­tici. "Au ajuns aici Corneliu Coposu, Penescu, Mu­re­şanu. Toţi aceştia şi mulţi alţii fuseseră miniştri, înalţi funcţionari de stat, intelectuali, preoţi, călugări. Când au venit, după ce stă­tu­se­ră ani de zile în închisoare, erau ca nişte cadavre ambulante, numai piele şi os şi, în bătaie de joc, i-au băgat în fostele case ale nemţilor, distruse între timp de deţinuţii de drept comun. Încet, încet, le-au reparat şi s-au pus şi ei pe picioare. Ţin minte că aveau dreptul să primeas­că scrisori şi colete, chiar s-a înfiinţat un oficiu poştal în sat, iar familiile le trimiteau de mâncare, ajutându-i să-şi revină după ororile îndurate în închisori", ne-a mai povestit Constantin.
Citeşte mai multe despre:   reportaj,   constantin,   rubla

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Îmblânzitorul de iguane

Îmblânzitorul de iguane
Galerie Foto Costa Rica este pentru noi mai mult o țară spre care s-au îndreptat cetățeni români certați cu legea. Pentru lumea largă este Elveția Americii Centrale! O țară excelent organizată, cu oameni care nu vor să...

Cum a construit fiul unei spălătorese din Paris imperiul bijuteriilor Cartier 

Cum a construit fiul unei spălătorese din Paris imperiul bijuteriilor Cartier 
Galerie Foto Louis-François Cartier a fost unul dintre cei cinci copii ai unui veteran al războaielor napoleoniene și al unei spălătorese. Condițiile financiare precare l-au determinat pe tatăl Pierre să-l angajeze pe...

Legenda crucilor din piatră doborâte cu excavatorul de slugoii lui Ceaușescu

Legenda crucilor din piatră doborâte cu excavatorul de slugoii lui Ceaușescu
Galerie Foto În demența anilor ’80, când cultul familiei Ceaușescu sfida ridicolul într-o Românie anesteziată de balivernele (in)egalității sociale, o vizită-fulger a cuplului dictatorial în zona Subcarpaților de...

ROMATSA, contract de pază pe trei ani cu firma fostului viceprimar general PDL

ROMATSA, contract de pază pe trei ani cu firma fostului viceprimar general PDL
Galerie Foto Aproape 6,3 milioane de lei urmează să fie încasate, de la ROMATSA, de două companii de pază, cu acționariate interesante, în urma unui contract parafat la finalul lunii septembrie, pentru monitorizarea a 12...

Guvernul „Zero II” vrea să bage ONG-urile în campania de vaccinare. Sondaje, apoi cu forța sau sancțiuni

Guvernul „Zero II” vrea să bage ONG-urile în campania de vaccinare. Sondaje, apoi cu forța sau sancțiuni
Galerie Foto Proiectul de program de guvernare cu care Dacian Cioloș s-a prezentat, luni, la Palatul Cotroceni și pentru care a primit, teoretic, undă verde din partea președintelui Klaus Iohannis să încerce să constituie,...

Bruxelles-ul ne pune la treabă. Noi nu avem nici bani, nici muncitori, dar avem strategie 

Bruxelles-ul ne pune la treabă. Noi nu avem nici bani, nici muncitori, dar avem strategie 
Galerie Foto Mâine, 14 octombrie, Direcția Generală pentru Energie (DG Energy) va prezenta propunerile și evaluările de impact ale Comisiei pentru Economie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European în vederea...

Politicienii toarnă peste sărăcia din Valea Jiului veșnica recunoștință 

Politicienii toarnă peste sărăcia din Valea Jiului veșnica recunoștință 
Galerie Foto La 44 de ani de la revolta minerilor din Valea Jiului, politicienii și-au adus aminte să le aducă un omagiu celor care în vara anului 1977 au avut curajul să-și strige nemulțumirile față de condițiile de...

Povești de ambulanță și dric, în cea mai infectată comună din România

Povești de ambulanță și dric, în cea mai infectată comună din România
Galerie Foto Călugăreni – Prahova este un mic sat ascuns printre dealuri, așezat în coasta Mizilului, la vreo 90 de kilometri de București. De prin 1800, oamenii de aici și-au trăit viața în liniște, aproape neștiuți...

SRI și SPP se pregătesc de dezastre, inclusiv de atacuri nucleare sau radiologice. Guvernul Cîțu bagă 213 milioane în dotarea acestor servicii

SRI și SPP se pregătesc de dezastre, inclusiv de atacuri nucleare sau radiologice. Guvernul Cîțu bagă 213 milioane în dotarea acestor servicii
Galerie Foto Cu doar două zile înainte de ruperea coaliției de guvernare, în 29 septembrie, premierul Florin Cîțu a semnat, împreună cu secretarul de stat în MAI, celebra Ștefania Gabriella Ferencz, supranumită și...

Paradisul dintre Americi

Paradisul dintre Americi
Galerie Foto Panama, o țară cu iz exotic, miros de bani și aer de prosperitate. În decembrie 1989, președintele Republicii Panama, Manuel Noriega, este arestat de forțele armate americane și pus în custodia unei închisori...

Iohannis se poate plimba cu mașina electrică, pe sub pământ, de acasă la Palatul Cotroceni şi la Casa Poporului

Iohannis se poate plimba cu mașina electrică, pe sub pământ, de acasă la Palatul Cotroceni şi la Casa Poporului
Galerie Foto Jurnalul și editura Hoffman vă oferă începând de miercuri, 13 octombrie, o carte specială, cu o temă nemaiabordată până în prezent. „Buncărul președintelui” e povestea fascinantă a lumii de sub...

La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră

La Automecanica Moreni, războiul directorului cu muncitorii costă 80 de euro/oră
Cei 300 de angajați ai societății Automecanica Moreni acuză conducerea fabricii că nu respectă prevederile contractului colectiv de muncă în ceea ce privește salarizarea. Ei au cerut intervenția ministrului...

O călătorie cu trenul lui Nicușor Dan. Din birourile SPP, în curtea clanului Ștoacă 

O călătorie cu trenul lui Nicușor Dan. Din birourile SPP, în curtea clanului Ștoacă 
Galerie Foto „Ce înseamnă tren metropolitan? Înseamnă că dacă locuieşti în Ilfov şi lucrezi în Bucureşti (…), te urci în trenul metropolitan şi cobori la Gara de Nord sau în Pipera, sau la AFI Cotroceni. Înseamnă ...

Breaza, potirul din care picură vinul globalizării

Breaza, potirul din care picură vinul globalizării
Galerie Foto Un zvon neliniștitor a tulburat încă de săptămâna trecută viața viticultorilor din sătucurile luminoase culcușite la sânul pietros al Istriței, pe culmile dinspre Ploiești spre Buzău la poalele cărora...

VIDEO Dezastrul urbanistic, protejat de o legislaţie haotică

VIDEO Dezastrul urbanistic, protejat de o legislaţie haotică
Galerie Foto În România se construieşte foarte mult, dar nu tot timpul şi foarte bine. Goana după profit a dezvoltatorilor imobiliari a lăsat o amprentă negativă asupra calităţii construcţiilor. Din păcate, această...
Serviciul de email marketing furnizat de