Restituirea bisericilor a declanşat sfada clericilor ortodocşi şi uniţi

În mai 1990, comisiile mixte formate din reprezentanţi ai statului, ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Catolice de rit oriental (actuala Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică) lucrau după regula jocului "un pas înainte şi doi înapoi". Retrocedarea lăcaşurilor de cult ce aparţinuseră "uniţilor" până în 1948 învrăjbea cele două confesiuni creştine din România.

DISENSIUNILE AU PORNIT DE LA ÎNAPOIEREA LĂCAŞURILOR DE CULT "UNITE" TRECUTE ÎN POSESIUNEA BOR
Timp de peste patru decenii, sub regimul comunist, Biserica Română Unită fusese interzisă. Bunurile i-au fost confiscate şi preluate de stat şi de BOR. În decembrie 1989, prin Decretul nr. 9 s-a recunoscut şi autorizat funcţionarea legală a cultului greco-catolic. "Uniţii" din nord-vestul ţării s-au întors treptat la vechea credinţă. În fruntea cultului a fost numit ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Alexandru Todea de Alba Iulia.

Vaticanul a ales, de asemenea, câţiva episcopi: PS Episcop George Guţiu al Clujului, PS Episcop Vasile Hossu al Oradiei, PS Episcop Lucian Mureşan al Maramureşului. Alţi prelaţi respectaţi de comunitate erau preotul Tertulian Langa (vicar general de Cluj-Gherla), preotul Simion Mesaros (canonic de Maramureş) şi preotul Virgil Bercea (canonic de Blaj).

În timp ce clericii greco-catolici reînfiinţau biserica lor, părintele Stăniloae îndemna la unitate. "Se afirmă din partea unor fraţi de-ai noştri, foşti greco-catolici, voinţa de a se desparte iarăşi, pe planul vieţii bisericeşti, de marea majoritate a poporului nostru, scria Dumitru Stăniloae în revistaVestitorul ortodoxiei româneşti la începutul anului 1990. (...) De mare importanţă este să menţinem unitatea în credinţă, în care ne aflăm acum. În unitatea Bisericii şi-a trăit neamul nostru trecutul său plin de atâtea încercări externe de a-l dezbina în unitatea sa."

Sfatul nu i-a fost urmat, iar în scurt timp între înaltele feţe bisericeşti ortodoxe şi greco-catolice au izbucnit neînţelegerile. Întâlnirile "bilaterale" ar fi trebuit să atenueze tensiunile. La 24 ianuarie 1990, de ziua micii uniri, Antonie al Ardealului, Nicolae al Banatului (din partea BOR) şi Alexandru Todea au negociat recunoaşterea Bisericii Catolice de rit oriental cu un cult autonom în trei faze. Disensiunile au pornit de la retrocedarea lăcaşurilor de cult "unite" trecute în posesiunea BOR.

Din comunicatele Sfântului Sinod reieşea că BOR era dispusă la înfiinţarea unor comisii mixte, în care să se distribuie bunurile parohiei, pe principiul proporţionalităţii. Printr-un gest de bunăvoinţă, se mai spunea, preoţii uniţi puteau oficia slujbe în biserici ortodoxe, la anumite ore.

Pentru medierea "conflictului" s-au mobilizat autorităţile. La 9 aprilie 1990, reprezentanţii CPUN (Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Ion Caramitru, Ion Mânzatu, Cazimir Ionescu) şi viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu au chemat la discuţii cele două părţi. Primul a vorbit Ion Iliescu, care a îndemnat la dialog şi "soluţionarea problemelor litigioase". Uşor de spus, greu de făcut. Cu toţii, şi ortodocşi, şi greco-catolici, şi laici, şi clerici, au recunoscut apartenenţa la acelaşi neam şi la aceeaşi religie, întru Hristos.

Dezbaterea s-a încheiat cu promisiuni, din partea statului, de promulgare a unui decret referitor la condiţiile restituirii bisericilor unite. Legea cu pricina a fost adoptată la 24 aprilie 1990. Se recunoştea oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), ale cărei bunuri erau înapoiate. Pentru identificarea, inventarierea şi predarea proprietăţilor se înfiinţa o comisie alcătuită din reprezentanţi ai statului şi ai bisericii, numiţi prin hotărâre a Guvernului.

Posesiunile parohiale care aparţineau BOR nu intrau sub incidenţa legii. Viitorul lor trebuia decis de comisii mixte la nivel central şi local, compuse din ierarhi şi preoţi de ambele confesiuni. Pentru a-i "împăca" pe uniţi, statul s-a angajat să construiască, la rându-i, noi biserici în zonele fără lăcaşuri de cult.
Dar cearta a continuat. Ani de-a rândul, cele două instituţii s-au sfădit pe tema lăcaşurilor de cult, acuzându-se reciproc de rea-voinţă.