x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Robocop de aluminiu

Robocop de aluminiu

de Victor Ciutacu    |    02 Feb 2007   •   00:00
Robocop de aluminiu

Rusii de la Alro vor curent ieftin. Stolojan ii invata cum sa-l obtina. Basescu scrie o rezolutie catre Seres. Benyatov intra-n puscarie pentru tentativa de subminare e economiei nationale.

STUPEFIANt - Vadim Benyatov a facut puscarie pentru promovarea ideii lui Theodor Stolojan
Rusii de la ALRO au vrut energie ieftina si s-au oferit sa participe la finantarea constructiei reactoarelor nucleare. Ideea, prezenta si-n rezolutia lui Basescu catre Seres, le-a dat-o chiar Stolojan. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe consultantul Benyatov,pentru lobby-ul international facut ideii fostului consilier prezidential, de tentativa de subminare a economiei.

Fostul consilier prezidential Theodor Stolojan a recunoscut ieri, intr-un interviu stupefiant acordat cotidianului Romania Libera, ca, in urma solicitarilor facute de reprezentantii ALRO la Cotroceni, el este autorul propunerii de implicare a producatorului de aluminiu in finantarea constructiei Reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda.

DEMAGOG. Pentru promovarea acestei propuneri la nivelul autoritatilor competente si oferta de a se implica in gasirea mecanismului de finantare, Vadim Benyatov Don a fost acuzat de tentativa de subminare a economiei nationale. In timp ce reprezentantul Credit Suisse First Boston petrecea 60 de zile in arestul Directiei Cercetari Penale a IGP, Stolojan umbla prin tara pentru a-si promova noua constructie politica (PLD) si tinea lectii de economie la televiziuni, declamand raspicat necesitatea ca sistemul energetic national sa livreze energie ieftina catre ALRO, societate consiliata juridic de cabinetul de avocatura al colegului sau de partid si de crez politic Valeriu Stoica.

CONSILIERUL RUSILOR. "Atunci am facut doua propuneri. In lume, asemenea fabrici incearca sa-si faca propriul generator si atunci eu le-am dat ideea sa cumpere microhidrocentrale care se scot in acest an la vanzare. Au analizat si nu le-a convenit, pentru ca interveneau niste costuri suplimentare de intretinere, pentru decolmatare. Dupa aceea le-am spus ca Romania cauta finantare pentru generatoarele nuclear- electrice 3 si 4. Daca participau la finantare, banii urmau sa le fie rambursati sub forma de energie electrica. Si au fost de acord sa participe cu 20%-30% din finantare pentru un generator in contrapartida cu energie", spune in interviu Stolojan. Intrebat daca in afara de producatorul de la Slatina, in investigatia pe care a facut-o, a mai gasit si alti consumatori mari trimisi la firme de apartament (n.r. - motivul declarat al implicarii sale in lobby-ul pentru ALRO), fostul consilier prezidential a raspuns dezarmant de sincer: "Nu. Eu nu am intrat in amanunte de genul cine sunt firmele de apartament, cati clienti au. Nu m-a interesat acest lucru. Ne-a interesat de ce sistemul energetic a ajuns in halul acesta".
www.rincogroup.ru
CREIERUL. Benyatov (foto stanga), suspectat ca unelteste impreuna cu investitorul rus Masitki

MIJLOACE OCULTE. Vadim Benyatov Don este acuzat de procurori, intre altele, ca prin propunerea de prefinantare a constructiei Reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda a incercat subminarea economiei nationale in favoarea grupului Marco. In referatul cu propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive a celor patru inculpati in dosarul "spionaj si tradare" procurorii Ciprian Nastasiu si Doru Ioan Cristescu scriu si semneaza: "(...) a rezultat implicarea inculpatilor Vadin Benyatov si Dorinel Mucea in sprijinirea subterana a afacerilor derulate de grupul Marco in Romania. Reprezentantii grupului de firme Marco, in principal Vitaly Masitki (presedinte), Valery Krasnov (vicepresedinte) si Marian Nastase (director pentru Romania), beneficiind de sprijinul lui Vadim Benyatov, au fost implicati si continua demersurile pe diverse canale indreptate spre atragerea in sfera de influenta si consolidarea relatiilor cu diverse persoane din mediul de decizie autohton, in vederea promovarii, inclusiv prin mijloace oculte, a afacerilor derulate in tara noastra, in detrimentul intereselor economice romanesti".

ACUZATIILE. Prezentam in randurile ce urmeaza, in rezumat, acuzatiile concrete aduse de DIICOT, in referatul mentionat, lui Vadim Benyatov exclusiv pe relatia Alro - Nuclearelectrica:
  • Exploatarea in comun, intr-un eventual consortiu, a profitului obtinut din vanzarea pe piata liberalizata a excedentului de energie electrica ce ar urma sa fie contractata (in numele SC ALRO SA) la un pret preferential, in conditiile gasirii unei solutii prin care autoritatile romane sa accepte, prin impunere, acest lucru.
  • Vitaly Masitki (in intelegere cu Benyatov) a incercat si deruleaza activitati prin multiple canale oficiale si neoficiale (...) sa impuna partii romane, cu pastrarea unei aparente de legalitate, includerea in contractul de finantare a constructiei unitatilor 3 si 4 ale CNE Cernavoda a unei clauze privind garantarea imprumutului ce ar urma sa fie acordat partii romane, foarte probabil de o institutie/consortiu multinational, cu un contract de furnizare catre ALRO SA, pe termen lung (circa 12-15 ani), a energiei produse de Societatea Nationala Nuclearelectrica (SNN).
  • Practic, Vadim Benyatov si Vitaly Masitki ar fi stabilit deja ca profitul obtinut in urma incheierii unui contract de achizitie pe termen lung sa fie exploatat ulterior in cadrul unui consortiu international nou infiintat, ceea ce induce posibilitatea exproprierii respectivelor beneficii.
  • Consolidarea pozitiei in raport cu autoritatile de resort, prin participarea la finantarea aferenta finalizarii lucrarilor de constructie pentru unitatile nr. 3 si 4, caz in care va creste dependenta partii romane fata de grupul privat extern.

    Procurorii Nastasiu si Cristescu ajung, dupa enumerarea tuturor acestor actiuni "marca Benyatov", la concluzia potrivit careia consultantul international ar fi uneltit, impreuna cu investitorii rusi de la ALRO, pentru "inducerea unor serioase prejudicii financiare pentru producatorii de electricitate cu capital majoritar de stat", respectiv la aducerea Romaniei "in postura de posibila subordonare a deciziei strategice, in special pe componenta energetica". Nu in ultimul rand, referatul atrage atentia ca, "urmare potentialului pret posibil a fi perceput ca protectionist, Comisia Europeana ar putea aplica sanctiuni Romaniei pentru nerespectarea prevederilor asumate la incheierea capitolului 6, politica in domeniul concurentei, situatie in care ar fi afectat grav bugetul de stat".

    OBSESIA ENERGIEI ELECTRICE IEFTINE PENTRU ALRO SLATINA
    Codrut Seres a declarat ca s-a intalnit de "suficient de multe ori" cu Theodor Stolojan si ca acesta a fost primul care a deschis subiectul ALRO, inaintea presedintelui Traian Basescu. "M-am intalnit cu consilierul prezidential Theodor Stolojan de suficient de multe ori, atat la minister, cat si la Cotroceni, unde am discutat pe probleme economice, de piata energiei, de reglementari si de marii consumatori, inclusiv pomenindu-se numele ALRO", a declarat acesta. El a tinut sa precizeze ca prima intalnire cu Stolojan a avut loc in 2005, la minister. "Practic, discutia despre ALRO era la sfarsitul discutiilor. Mai intai intram in discutii despre reglementari, viziune, strategii, iar la sfarsit se aborda si aceasta problema. Se spunea: Domnule, si ce facem cu marii consumatori, cum e, cum ar fi?", a mai precizat Seres. In plus, fostul ministru a mentionat ca, in discutiile avute cu Stolojan, acesta "nu a pomenit de nici o alta companie, mare consumator de energie din Romania, desi sunt 10 astfel de societati care pot fi in orice discutie".

    Intrebat daca a simtit ca Stolojan a exercitat presiuni asupra sa, prin discutiile pe tema ALRO, Seres a spus ca presiunile erau in sensul "rezolvarii unor probleme", iar faptul ca acestea veneau de la consilierul presedintelui Traian Basescu "era suficient". Seres a afirmat ca toate convorbirile telefonice pe care le-a avut cu presedintele Traian Basescu au fost pe tema ALRO, in cadrul acestora seful statului transmitandu-i: "Ar fi oportun, fiind un mare consumator, sa isi achizitioneze energie nu de la intermediari, ci pe cale directa" sau "ar trebui sa avem grija de acesti mari investitori".
  • ×
    Subiecte în articol: special vadim stolojan energie benyatov alro