Scrisoare către români

S-au născut în luna iulie, dar la zece ani distanţă, dar amândoi au marcat culturi, prin operele lor: poeţii Evgheni Evtuşenko (născut în 1933) şi Adrian Păunescu (născut în 1943, decedat în 2010), doi oameni atinşi de aripa geniului literar.

La plecarea dintre noi a lui Adrian Păunescu, Evtuşenko – Jenia, pentru apropiaţi – îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii, şi adresează, prin intermediul Jurnalului Naţional, un mesaj de compasiune familiei îndoliate, dar şi românilor.

Scrisoarea le este adresată lui Costin Diaconescu, directorul Editurii CD PRESS, lui Valeri Stihi, din cadrul aceleiaşi edituri, precum şi scriitorului Ştefan Dimitriu, traducătorul volumelor sale, “Mierea târzie” – poeme – şi “Să nu mori înainte de moarte” – roman – apărute în 2006 şi 2007 la Editura CD PRESS, ca şi al volumului de poeme “Porumbelul din Santiago” (în pregătire), cu misiunea de a o da publicităţii.

“Tulsa (Oklahoma, SUA), 6 noiembrie 2010

Dragi prieteni români,

Împărtăşesc durerea voastră legată de moartea marelui poet Adrian Păunescu, omul care, în ciuda tuturor divergenţelor politice şi literare, şi mai presus de toate orgoliile lui sau ale altora, a ştiut să slujească toată viaţa sa literatura română, în numele adevărului şi al mândriei naţionale. I-am simţit inima lui mare şi caldă în timpul neuitatelor mele vizite în România şi al primirilor frăţeşti pe care nu le voi uita niciodată. Transmiteţi, vă rog, familiei sale cele mai sincere condoleanţe din partea mea şi a soţiei mele Maşa, ca şi speranţa că cele mai bune tradiţii susţinute de Adrian Păunescu pentru cultivarea frăţiei naţionale şi internaţionale a scriitorilor vor avea o deplină continuitate.

*

Şi acum, dragii mei Costin Diaconescu, Ştefan Dimitriu şi Valeri Stihi, vă mulţumesc că mi-aţi adus la cunoştinţă această ireparabilă pierdere a literaturii române. Uneori, mi-e tare dor de România, mi-e tare dor să stau de vorbă cu nişte prieteni ca voi. Nu ştiu dacă aţi aflat că, în vara trecută, am primit Premiul Naţional al Federaţiei Ruse, iar în Italia – Premiul Capri. În acelaşi timp, în SUA, la Washington, în cadrul unei reuniuni la care au participat peste 300 de invitaţi, mi s-a decernat Medalia de Onoare a Asociaţiei Culturale Americano-Ruse, pentru propagarea valorilor internaţionale, ca şi pentru darul făcut de mine poporului rus – vila mea de lângă Moscova (Peredelkino), concepută ca un muzeu-galerie-de-artă, cu opere pe care le-am strâns de-a lungul întregii mele vieţi: 110 lucrări în ulei de Max Ernest, Marc Shagal, Picasso şi mulţi alţi mari pictori moderni străini şi ruşi, şi 300 de fotografii făcute de mine personal prin mai multe ţări (doar am primit, cândva, Pegasul de Aur al Uniunii Artiştilor Fotografi din Rusia!). La etajul clădirii am organizat o expoziţie cu diferite exponate legate de viaţa şi opera unor mari scriitori din întreaga lume, printre care bastonul lui Mark Twain, autografele lui Pasternak, Pablo Neruda şi multe altele.

Acum sunt în SUA şi, la 29 noiembrie, urmează să fac o operaţie foarte complicată la un picior. În Rusia şi Europa voi putea ajunge doar în 2011. Tocmai bine ca să lansez, împreună cu voi, volumul meu de poeme «Porumbelul din Santiago», pe care, din păcate, Adrian Păunescu nu l-a mai apucat. Ştiu însă că Ştefan Dimitriu i-a arătat câteva fragmente din minunata lui traducere, şi asta mă consolează întrucâtva. Restul, în Cer.

Vă îmbrăţişez.

Strângeţi-mi pumnii şi bateţi în lemn la 29 noiembrie.

Maşa vă transmite complimente călduroase.

Al vostru, Jenia”

În 2006, poetul Evgheni Evtuşenko avea să-l viziteze la domiciliul său din Bucureşti pe prietenul său român. Cu acel prilej, Adrian Păunescu i-a dedicat lui Evtuşenko o poezie: “Reazim”, în care poetul îi reaminteşte prietenului său despre cifra 10, diferenţa de ani dintre ei.

Reazim

de Adrian Păunescu

După atâta drum printre decenii,

Bine-ai venit în casa mea, Evgheni!

În aburul unei tihnite azimi,

De mine, obosit, poţi să te reazimi.

Dar nu se ştie cine de la cine

Îşi va lua senzaţia de bine,

Când drama lumii pâlpâie şi moare,

În două oboseli complementare.

Te caut încă din războiul rece,

Deşi mereu ne-a despărţit, fatală,

Aceeaşi suverană cifră zece,

Cununa premianţilor în şcoală.

Şi, precum azi nimic nu ne desparte,

Putem să trecem mai uşor prin moarte.

Iulie 2006