Securitatea se bătea mult mai bine cu KGB-ul!

Scandalul sexual de la Chişinău, cum i s-a spus afacerii sordide în urma căreia consulul României în Republica Moldova şi-a dat demisia, a beneficiat în ziare şi la televiziuni de reacţii ce pot fi aşezate între senzaţionalismul ieftin de tip OTV şi patriotismul bumbăcitor de tip România Mare. Cum era şi de aşteptat, s-a şi pus imediat de un lung şir de talk-show-uri, clăcile României eminamente agrare adaptate la România eminamente mediatică.

Patrioţii de ocazie au denunţat cu grăbire o nouă diversiune a lui Vladimir Voronin, duşmanul de serviciu al României lui Traian Băsescu. Deontologii au găsit de cuviinţă să-l mustre niţel pe consulul demisionat, pentru că n-a avut înţelepciunea de a face sex cu o angajată a secţiei consulare într-un loc protejat de ochiul camerei de luat vederi. N-au lipsit de la noul ospăţ al cuvintelor umflate cu pompa  anticomuniştii şi antisecuriştii. A fost şi pentru ei un bun prilej de a denunţa, cu fragmente din opera de ultimă oră a lui Mihai Pacepa, practicile sinistre ale Securităţii. Care practici - se-nţelege - au fost preluate de comunistul Voronin.

Ca de obicei, nimeni n-a înţeles nimic. Nimeni dintre telespectatori. Nimeni dintre comentatori. Pentru a înţelege ce s-a întîmplat la Chişinău e musai să ţinem cont de câteva date sigure:

1) La 29 iulie 2009 în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare anticipate.

2) După evenimentele de la 7 aprilie 2009, serviciile secrete române au fost acuzate de implicare atât în campania electorală, de partea Opoziţiei din Republica Moldova, cât şi în violenţele care au dus la distrugerea clădirii Parlamentului şi a Preşedinţiei.

Sub acest semn, în zilele violenţelor de la Chişinău toţi corespondenţii de presă români au fost expulzaţi. La 8 aprilie 2009, au fost expulzaţi ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu şi ministrul consilier la ambasadă, Ioan Gaborean.

Nu numai pentru a da o lovitură Opoziţiei de la Chişinău prin identificarea cu aşa-zisul imperialism românesc, ci şi pentru a trimite peste Prut pe toţi cei suspectaţi de serviciile secrete moldovene ca aparţinând serviciilor secrete româneşti şi, deci în stare de a alimenta lovitura de stat.

3) Pe măsura apropierii scrutinului, Puterea de la Chişinău şi-a înteţit acuzaţiile potrivit cărora serviciile secrete româneşti pregătesc repetarea scenariului de la 7 aprilie 2009.

4) Debutul cu tricolorul şi textul cu "Aşa vor să ne «aibă» românii şi pe noi cum a «avut-o» consulul român de la Chişinău, Ion Nuică, pe o angajată de la Consulat!" lasă impresia unei producţii pentru consumul din Republica Moldova.

Filmuleţul compromiţător e însă pentru consumul intern din România. Nici Moldova suverană, nici Flux, două publicaţii apropiate de Puterea de la Chişinău, n-au scris un rând despre scandal. Din câte ştim, filmuleţul a fost trimis ziarelor din România. L-a pus pe site doar Curentul, preluat însă rapid de toate posturile tv. Scopul scandalului e limpede: compromiterea consulului pe plan intern românesc, astfel încât să fie rechemat. Lucru care s-a petrecut. Tipică operaţiune Julieta. De ce era nevoie de această rechemare?

Răspuns posibil prin raportare la datele de mai sus: Nu-i exclus ca Ion Nuică să fie ofiţer al serviciilor secrete române, ba mai mult, şeful rezidenţei de la Chişinău după plecarea lui Filip Teodorescu, acuzat de Voronin ca fiind ofiţer al serviciilor secrete române.

Se doreşte astfel eliminarea tuturor celor suspectaţi de Puterea de la Chişinău ca fiind agenţi români gata să se implice în campania electorală şi în posibila repetare a violenţelor de la 7 aprilie 2009. Nu întâmplător, corespondentul Agerpres a fost oprit să intre în Republica Moldova, pe motiv că n-are adeverinţă în stare a dovedi că n-are SIDA. Indiferent că România se pregăteşte să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova, loviturile primite de serviciile noastre secrete de la cele de peste Prut sunt în măsură să ne provoace întrebări: Până şi serviciile au ajuns necompetitive pe plan extern? Parcă Securitatea se bătea mult mai bine cu KGB-ul!

Eminescu, la DNA
A trecut practic neobservată de presă o ştire care, mie cel puţin, îmi dovedeşte că merită să trăieşti în România, ţara lui Gogol, nu a lui Caragiale, deoarece satiricul nostru n-a reuşit să creeze, după cum am mai scris, un univers halucinant, ca marele rus.

Unul dintre cei mari critici ai noştri, l-am numit pe Eugen Simion, a coordonat vastul proiect al Academiei de editare a manuscriselor eminesciene pe CD. Cum era şi de aşteptat, opera academicianului Eugen Simion a dat naştere şi unor critici. Ele au apărut cu precădere în Dilema Veche şi Dilemateca. Toate vizând complicate chestiuni filologice, dar, mai ales, toate ivite din specificul lumii intelectuale. Profesorul le-a răspuns mai mult sau mai puţin polemic. Până aici lucru normal.

Un domn din Timişoara a luat cunoştinţă de controversa de specialitate iscată de editarea manuscriselor eminesciene. Şi acest lucru mi se pare normal. Mai sunt în ţara asta consumatoare de tabloide aflate în vecinătatea pornografiei cetăţeni care frecventează Dilema Veche şi Dilemateca. După ce a citit articolele criticilor Ioana Bot şi Constantin Vică, domnul s-a aşezat la birou. Pentru a redacta nu un articol, ci un denunţ la DNA. Iar autorii obiecţiilor de specialitate au fost puşi martori la ancheta penală cerută. Şi asta mi se pare normal.

România dă peste margini de nebuni care comit plângeri pe bandă rulantă către toate instanţele naţionale şi internaţionale. Unii se adresează Parchetului, alţii, ONU. Sunt şi dintre cei care trimit denunţuri timbrate Universului nemărginit.

Absurdul apare în clipa când se precizează meseria domnului Mircea Popescu. E om de afaceri. Iată un om de afaceri care urmăreşte şi reacţionează la o controversă greu de înţeles şi de oamenii de cultură! Dar nu numai atât. Iată un om de afaceri care-şi permite să piardă timp şi energie cu un denunţ la DNA în legătură cu editarea manuscriselor eminesciene. Şi asta pe vremuri de criză! Ca să nu mai spunem că, graţie acestui denunţ, câteva ziare au scris despre un subiect ocolit la vremea petrecerii lui: editarea manuscriselor eminesciene.

DNA are astfel posibilitatea de a contribui major la ridicarea nivelului de cultură al naţiei. Vă imaginaţi ce-ar însemna ca Direcţia Naţională Anticorupţie să înceapă urmărirea penală? Toate televiziunile ar vorbi numai despre Eminescu!

Guvernul lui fier de lemn
Aflat pe unul dintre şantierele patriei, premierul Emil Boc a declarat că Guvernul său a făcut în şase luni cât Guvernul Tăriceanu în doi ani.

N-am datele să mă pronunţ despre adevărul acestei afirmaţii. Mă pot pronunţa în schimb asupra impactului declaraţiei în opinia publică:

Un imens hohot de râs. Pentru că Guvernul Boc are una dintre cele mai proaste imagini publice dintre toate guvernele postdecembriste.

Cauza trebuie căutată în catastrofala sa lipsă de unitate. Alcătuit din două guverne, unul PD-L şi celălalt PSD, Guvernul Boc reuşeşte rara performanţă de a fi în acelaşi timp şi la Putere, şi în Opoziţie. Cu atât mai mult în astfel de vremuri de criză, o măsură a Guvernului ar trebui sprijinită în ziare şi la televiziuni de partidele Coaliţiei de guvernare. E, printre altele, una dintre condiţiile de esenţă ale concretizării unei măsuri, indiferent că aceasta e populară sau nu. În cele şase luni invocate de premier nu numai că PSD n-a sprijinit nici o măsură a Guvernului, dar, mai mult, a criticat-o pe toate drumurile.

Am văzut în cei 20 de ani postdecembrişti multe coaliţii de guvernare. Toate au fost minate de tensiuni interne, dovedind astfel că în România nu merg guvernele de Coaliţie. N-am întâlnit însă o Coaliţie aflată la Putere în care unul dintre parteneri să critice măsurile Guvernului mai ceva decât Opoziţia.