Daca sotii Ceausescu nu ar fi fugit, lasand balta "Epoca de Aur", mortii Capitalei, din 21/22 decembrie, urmau sa aiba aceeasi "destinatie" cu cea a celor 40 de timisoreni cazuti sub gloante in 16/17 decembrie: cuptoarele crematoriului. Pentru aceasta, se luasera deja toate masurile: confiscarea actelor de identitate si sacii de plastic speciali. Un ordin dat de puterea care inca guverna in seara si noaptea de 21 decembrie si „agreat" de Procuratura generala si Directia Sanitara interzicea autopsierea primelor victime decedate la Bucuresti. Ba mai mult, se ordonase ca primii morti din Capitala sa aiba aceeasi soarta cu cei dintai decedati la Timisoara, adica sa fie incinerati.

In acest scop, in prima faza, decedatilor li se luasera actele de identitate. Fuga lui Ceausescu a „stricat insa socotelile". Masurile de precautie ale puterii comuniste de pana in miezul zilei de 22 decembrie au fost date peste cap de noua putere si de executia cuplului Ceausescu, iar mortii de la Bucuresti au putut fi luati de familie si inmormantati crestineste. Cauzele reale ale decesului unora dintre ei insa nu au fost insa aflate nici pana astazi, tocmai pentru ca victimele nu au fost autopsiate niciodata. Unul dintre aceste cazuri este cel al tanarului de 17 ani, Alexandru Radu Ionescu, pe care Jurnalul National l-a prezentat intr-un numar recent.

Fara autopsii, fara expertize balistice

Volumele XI-XIII ale dosarului imens intocmit de procurorii militari (97/P/1990) se refera la cele 48 de persoane care si-au pierdut viata in Bucuresti in perioada 21-22 decembrie 1989. Primul lucru care frapeaza este faptul ca in nici unul din acele cazuri nu s-a efectuat autopsia cadavrelor. La dosar exista doar cateva expertize medico-legale, intocmite mult mai tarziu, bazate probabil pe fisele de observatie intocmite de medicii de la Spitalul de Urgenta, Spitalul Coltea si sectia de neurochirurgie a Spitalului „Gh. Marinescu", in cazurile ranitilor grav, care au murit, mai tarziu, dupa interventii chirurgicale laborioase. La fel de ciudat este si faptul ca in aceste cazuri nu s-au verificat tipurile de munitie care au provocat decesul sau ranirea acelor victime. Fie ca este vorba despre morti sau raniti, in dosarul nr. 97/P/1990 existau numeroase marturii referitoare la faptul ca medicii au scos din corpurile pacientilor lor foarte multe gloante si alte fragmente de munitie, pe care le-au si pastrat. Cu toate acestea, la vremea respectiva, anchetatorii nu le-au „recoltat" pentru a le folosi ulterior ca mijloace de proba. Mai mult decat atat, in acea perioada nu au fost efectuate nici expertize balistice care sa determine tipul armelor si directiile din care s-a tras asupra manifestantilor. Daca acest lucru ar fi fost facut la timpul potrivit, lucrurile ar fi fost mult mai simple, intrucat se cunoaste cu destul de multa precizie amplasarea fortelor implicate in acele evenimente asa cum Jurnalul National v-a prezentat intr-un numar recent.

„Pe banda rulanta"

Faptul ca majoritatea cadavrelor din Bucuresti din zilele de 21-22 decembrie nu au fost autopsiate, cat si cel referitor la „drumul" pe care acestea le-ar fi avut daca sotii Ceausescu nu ar fi fugit la 22 decembrie se regasesc si in declaratiile medicilor de la Spitalul Coltea si ale legistilor de la Institutul de Medicina Legala.

Mai multi medici legisti, care in noaptea de 21-22 decembrie 1989 s-au aflat la IML, au povestit procurorilor militari momente inedite traite in acele ore fierbinti, precum si situatii socante referitoare la soarta celor decedati, care, in urma represiunii armate, au inceput sa soseasca, la un moment dat, „ca pe banda rulanta", dupa cum declara chiar unul dintre ei.

Patru zile - anonimi

Bogdan Martian, medic legist, a relatat procurorilor militari ca in acea noapte sangeroasa la IML au venit intre orele 19:00-05:00, 18 cadavre. La ora 21:00, potrivit declaratiei sale, a luat legatura cu conducerea IML din acea perioada, directorul Vladimir Belis si dr. Tamas, care i-ar fi spus sa bage „cadavrele in frigidere pana a doua zi dimineata fara sa le identifice". Povestea doctorului Martian continua cu relatarea episodului in care, spre dimineata, au venit doi civili pentru riidicarea buletinelor celor decedati si aflati in incinta Institutului. „In jurul orei 04:00 au venit doi civili care au zis ca sunt de la Cercetari penale de la Militia Capitalei (unul se numea Ionita) si ca au ordin sa ridice actele cadavrelor si sa ceara la IML ca aceste cadaver sa nu fie trecute in evidente. Eu le-am spus ca in lipsa procurorului Popov nu le dau actele de identitate. Acesta a venit la orele 05:00-06:00 si mi-a spus sa fac iddentificarea si un examen macroscopic extern ceea ce am si facut. (…) Apoi subofiterul MI care-l insotea pe Ionita a strans actele de identitate (n.r. - de la cele 18 cadavre) si amandoi au plecat. Pe 25-26 decembrie, capitanul Ionescu Floirian de la Militia Sectorului 4 mi-a adus actele." Atat din declaratia doctorului Martian, cat si din cele ale altor medici legisti de la IML reiese ca cele 18 cadavre nu au fost niciodata autopsiate. „Cred ca sefii sunt cei care stiu de ce nu au fost autopsiate", a adaugat doctoral Martian. Membrii familiilor au putut lua decedatii de la IML pentru inmormantarea crestineasca abia in perioada 26 decembrie 1989 - 14 ianuarie 1990. Doctorul Martian relateaza ca in zilele urmatoare celei de 22 decembrie au mai fost aduse la Institut alte personae decedate care purtau un leucoplast pe care scria „mort 21 sau 22 decembrie 1989", care au avut aceeasi soarta ca si cele 18 din noaptea sangeroasa, adica nu au fost autopsiate. Acelasi medic precizeaza in completare ca autopsiile nu erau in competenta sa, precizand ca nu-si mai aminteste daca procurorul Popov i-a solicitat in noaptea respectiva sa faca sau nu autopsiile celor decedati.

Procedura

Un alt medic legist, Anastasie Cavaliotti, povesteste tot intr-o declaratie data in fata procurilor militari: „(…) Potrivit instructiunilor primite de la procuratura prin directorul IML, dr. Belis, victimele au fost examinate sumar, in scopul de a se stabili numai cauza mortii, fara a se efectua disectia cadavrelor. Asemenea procedee sunt folosite in cazuri de calamitate naturala sau alte cauze care au drept urmare moartea unui numar mare de persoane in aceleasi imprejurari". Doctorul Cavaliotti a constatat in zilele de 21 si 22 decembrie decesuri prin impuscare, strivire de masina si prin taiere-intepare cu un corp taios-intepator.

Procuratura: „Fara autopsii"

De-abia in anul 1993, doctorul Vladimir Belis, directorul de atunci al IML, da o declaratie procurorilor militari care investigau moartea celor ucisi in zilele de 21-22 decembrie 1989 la Bucuresti, declaratie atasata in volumul 70 al dosarului nr. 97/P/1990. „(…) In ziua de 21 decembrie si urmatoarea, dat fiind numarul din ce in ce mai mare de cadavre care soseau si intrucat autopsia nu se poate efectua decat dupa emiterea ordinului de catre organele in drept, am telefonat la Procuratura Municipiului Bucuresti, unde mi s-a comunicat sa nu se efectueze autopsii, luandu-se masuri de conservare a cadavrelor. S-au intocmit dosare pentru fiecare caz in parte, existand o evidenta a tuturor persoanelor. Responsabilitatea identificarii acestora nu intra in atributiile medicului legist. Cauza mortii a fost stabilita pe baza examenului extern (impuscare, zdrobire etc.), iar actele de deces au fost eliberate apartinatorilor pentru cei ce au putut fi identificati de catre acestia".

Ioan Tamas, medic primar legist, explica in declaratia data procurorilor militari ca: „(…) Conform metodologiei de lucru, medicul de garda avea obligatia de a se deplasa in echipa cu procurorul de serviciu pe Capitala si cu ofiterii de politie pentru a prelua din teren cazurile medico-legale prevazute in Decretul 446/1966. De asemenea, de a primi cadavrele sosite direct la IML. (…) Identificarea cadavrelor se face de catre procuror si ofiteri de politie si nu intra in competentele medicilor legisti. (…) In ziua de 22 decembrie si in urmatoarele zile, fiind numar mare de cazuri sosite, conducerea IML s-a adresat telefonic Procuraturii Municipiului Bucuresti, de unde ni s-a comunicat ca nu se fac autopsii, luandu-se masuri de conservare a cadavrelor". Totul s-a rezumat la examenul extern al decedatilor din primele zile ale Revolutiei din Capitala si care au ajuns la IML.

Decretul nr. 466/1966

Decretul nr. 446 din 25 mai 1966 privind organizarea institutiilor si serviciilor medico-legale (aflat in vigoare in decembrie 1989) prevede la art. 4 atributiile acestora: „a) ajuta organele de urmarire penala si instantele de judecata in stabilirea adevarului prin efectuarea de expertize, noi expertize cand exista indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, constatari si alte lucrari cu caracter medico-legal; b) efectueaza cercetari stiintifice in problemele de medicina legala; c) contribuie la ridicarea nivelului calitativ al asistentei medicale prin sesizarea deficientelor constatate in activitatea unitatilor sanitare cu ocazia efectuarii lucrarilor medico-legale". La art. 6 lit. b se prevad urmatoarele: „Institutul de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici" si filialele sale efectueaza noi expertise medico-legale, la cererea organelor in drept, in cazurile de: omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte si moarte suspecta; deficiente in acordarea asistentei medicale; expertize psihiatrico-legale". In concluzie, „organele in drept" care ar fi trebuit sa solicite efectuarea unor exeprtize medico-legale sau a unor noi exeprtize era Procuratura generala, care, la vremea respectivea, nu a facut-o. Unul dintre procurorii care au anchetat reprimarea demonstrantilor din zilele de 21/22 decembrie 1989 ne-a declarat (dorind totusi sa-si pastreze anonimatul) ca un astfel de ordin a fost dat de catre Nicolae Popovici, fostul procuror general al R.S.R. Pentru punerea in aplicare a acestui ordin era insa necesara si „cooperarea" Directiei Sanitare, careia i se subordona Institutul de Medicina Legala. De asemenea ni s-a mai relatat ca acest ordin incepuse sa fie aplicat la IML.

Urmau sa fie arsi

Spitalul Coltea, cea mai apropiata unitate sanitara de „zona de foc" a Capitalei, a inregistrat cel mai mare numar de victime. Statisticile din dosarul nr. 97/P/1990 arata ca sute de raniti au fost adusi la Spitalul Coltea. Unele cadre medicale au facut fata cu greu acestor evenimente, fiind depasite de situatia care tocmai se crease. Autoritatile de la vremea respectiva, recte regimul condus de Ceausescu, prevazusera ca cele mai multe victime ale represiunii vor fi aduse la acest spital la camera de garda pentru urgente. Asa s-a si intamplat, de altfel. Astfel au inceput sa ia masuri de precautie. Lucia Ceraceanu, asistenta ATI la Spitalul Clinic Coltea, a declarat procurorilor militari ca „in 21 decembrie 1989, medicul-sef dr. Constantin Ionescu a primit un plic sigilat, l-a citit si ne-a spus ca i se cere ca mortii sa fie pusi in saci de plastic si dusi la morga, pentru a fi arsi. Insusi dr. Ionescu era revoltat de ceea ce i se cerea prin acel ordin si stiu ca nu a procedat in acea modalitate. In acea seara am avut un singur decedat". Mai mult ca probabil ca astfel de ordine au fost primite si la alte unitati sanitare din Capitala.

Sacii erau pregatiti

O alta declaratie din dosar este cea a Ruxandrei Marcu, asistenta ATI. „n seara de 21 decembrie 1989, in jurul orei 17:00, am auzit cand s-a dat telefon la Biroul nostru din Sectia ATI si o persoana, care s-a recomandat ca fiind reprezentantul Directiei Sanitare a Municipiului Bucuresti, a ordonat ca toti mortii care vor veni sa fie bagati in saci de plastic si dusi intr-un loc de unde urmau sa fie luati de cineva (nu stiu de cine)", sustine Marcu.

Mariana Carp, asistenta medicala: „Retin ca in jurul orei 15:30 s-a primit un telefon de la conducere, care ne-a cerut sa internam toate persoanele care se prezinta la Camera de Garda venite de la manifestati, indiferent de gravitatea afectiunilor. Se insista pe retinerea exacta a datelor de identitate".

O alta asistenta medicala de la Clinica ORL a spitalului, Ileana Strugaru, spune ca „in dimineata de 22 decembrie 1989 a fost sunata de doamna Lucaci - secretara directorului Silvian Daschievici, care ne-a cerut sa ducem la directie o lista cu bolnavii internati pe 21/22 decembrie".

Medici vs Militie

Mai multi angajati ai Spitalului Coltea au afirmat in cadrul anchetei efectuate de procurorii militari ca, la scurt timp dupa ce o femeie decedata a fost adusa, la spital au venit doi militieni cu un sac special din plastic si, in conformitate cu ordinele in vigoare la acel moment, au cerut cadavrul acesteia. Toate cadrele medicale aflate de fata la acel moment au protestat, asa cum reiese din declaratii, iar medicul-sef a refuzat sa indeplineasca cererea militienilor. In acest context, dupa o discutie aprinsa cu cadrele medicale, ei si-au luat sacul, au disparut si nu au mai revenit vreodata.

Mortii de la Coltea

Primii morti de la spitalul Coltea au fost: Valentina Pandele, 21 de ani, impuscata in cap, George Cristian Richard, 25 de ani, impuscat in torace, Radu Marian Don, 25 de ani, impuscat in cap, Sorin Stermin, 18 ani, impuscat in torace, si doi barbati neidentificati impuscati. Cadavrele celor neidentificati au fost trimise la Institutul Medico-Legal la 28 decembrie 1989.

Exercitiu

La cateva luni de la Revolutie, la 27 aprilie 1990, in poligonul de trageri Mihai Bravu a fost organizat un exercitiu demonstrativ privind eficacitatea tragerilor cu munitie de razboi cu armament de infanterie individual si cu acela montat pe TAB si pe tancuri. Astfel, s-a tras cu pistoale-mitraliera de la sol, cu grup de zece militari, asupra grupului de 200 de tinte mobile, dispuse la distanta de 50 de metri, pe un front de 10 metri si pe o adancime de pana la 100 de metri, fiecare militar avand asupra sa cate 30 de cartuse. Primele trei randuri de tinte, grupate cate 16, au fost aliniate, iar pana la adancimea de 100 de metri au fost asezate intercalat. Dintre cele 200 sute de tinte, 134 au fost lovite, adica un procentaj de 67%. Astfel, pe randul 1, 10 tinte au fost lovite, avand plagi craniene, toracice si abdominale; pe randul 2, 9 tinte, cu aceleasi plagi ca si pe randul 3, unde alte 7 tinte au avut aceeasi soarta.

Manifest pentru victimele Revolutiei

In ziua de 21 decembrie si in noaptea de 21/22 decembrie 1989, fortele represive ale regimului Ceausescu au ucis 48 de oameni si au ranit alti 604. Timp de 15 ani, institutiile judiciare ale statului s-au prefacut ca incearca sa-i gaseasca pe vinovati. Au gasit un singur tap ispasitor: un maior de militie care a ranit un demonstrant. Adevarul despre crimele savarsite in „noaptea cea mai lunga" a Revolutiei este strivit sub sutele de dosare cu „autori necunoscuti".

Pentru ca sunt prea slabe sansele ca autoritatile sa mai redeschida, dupa 15 ani, dosarele mortilor si ranitilor din 21 decembrie;

Pentru ca nevinovatii ce zac sub lespezile de piatra din Cimitirul Eroilor Revolutiei nu au liniste cata vreme criminalii zburda in libertate;

Pentru ca familiile celor ucisi incearca disperate sa afle numele vinovatilor, iar magistratii si politicienii le trantesc usa-n nas;

Pentru ca acolo unde nu e adevar nu e nici dreptate, Romania nu-si poate cladi un viitor bun pe un trecut neelucidat;

Pentru ca statul roman este obligat sa-si asume greselile trecutului, ca si propriile greseli si este obligat sa plateasca pentru ele.

Jurnalul National vine in ajutorul urmasilor celor ucisi in ziua de 21 decembrie 1989, precum si al celor raniti, oferindu-le gratuit consultanta juridica celor ce vor sa dea in judecata statul roman, obligandu-l sa plateasca impotenta sa de a descoperi adevarul despre crimele Revolutiei. Celor sceptici le spunem ca acest demers este legal, necesar si posibil. Exista si un precedent. O timisoreanca ranita cu o arma cu luneta a dat in judecata statul roman, dupa ce, vreme de 10 ani, magistratii n-au reusit sa identifice vinovatul. Victima a castigat procesul, anul trecut, primind despagubirile cerute.

Asadar, speram ca demersul nostru va trezi din amorteala constiintele adormite ale magistratilor si factorilor de decizie politica. Doar stransi cu usa, acestia isi vor aduce aminte de responsabilitatile pe care le au fata de cetatenii tarii. Asadar, sa-i facem sa plateasca, daca nu vor gasi vinovatii!