O informaţie strecurată intr-un drept la replică trimis redacţiei de şeful comunicării de la firma Alenia Aeronautica pune Ministerul Apărării intr-o situaţie dificilă.
Revenim astăzi, aşa cum anunţam, asupra subiectului: licitaţia controversată şi contestată privind achiziţionarea de către Ministerul Apărării a şapte avioane de transport.
ISTORIE. La licitaţie s-au prezentat două firme - Alenia, cu avionul C 27J Spartan şi EADS CASA cu avionul C-295. Comisia a decis drept căştigătoare, la 30 noiembrie 2006, firma Alenia.
EADS CASA a contestat decizia la Autoritatea Naţională pentru controlul achiziţiilor publice care a suspendat licitaţia respectivă, constatănd o serie de nelegalităţi in derularea procedurii.
Ministerul Apărării, Romtehnica impreună cu Alenia au contestat această decizie la Curtea de Apel. La Curte a apelat şi EADS CASA, care cerea, intre altele, refacerea contractului de atribuire. Această instanţă s-a pronunţat la 15 iunie 2007. Pănă acum nu a fost insă publicată şi motivarea Hotărării nr. 1089 a Curţii de Apel Bucureşti, act foarte important pentru ceea ce urmează in această achiziţie.
REPLICA. In dreptul la replică trimis de Alenia, dl Bonelli vrea să pună lucrurile la punct acuzăndu-ne de oferirea unor informaţii incorecte: "Printre alte date prezentate in mod eronat, Jurnalul Naţional insistă să relateze că avionul C-27J este mai scump cu căteva zeci de milioane de euro decăt cel al concurenţei. Afirmaţia este total neadevărată. De fapt, OFERTA OFICIALĂ prezentată autorităţilor romăne arată fără nici o urmă de indoială că oferta Alenia Aeronautica a fost cu 42,2 milioane de euro mai ieftină decăt cea a concurenţei. Aşadar avionul oferit de concurenţă este cel care este mai scump decăt C-27J al Alenia", subliniază cu tărie dreptul la replică.
COST ASCUNS. Am subliniat in textul de mai sus "oferta oficială". Aceasta, pentru că strict in ceea ce scrie, este un adevăr ce ascunde un neadevăr. Oferta Alenia este mai ieftină doar după ce a fost "scuturată" de căteva costuri esenţiale.
In primul rănd, la serviciile de mentenenţă pe durată de viaţă a avionului, considerată 30 de ani, firma italiană le reduce cu... doi ani. Prin această "cură de slăbire" a ofertei financiare, avionul Alenia căştigă o "bagatelă" de 2 milioane de euro. Costul echivalent al unei şcoli sau bugetul pentru amenajarea cătorva grădiniţe - pentru a avea imaginea mai exactă a trecerii banilor publici prin ciurul cu sită largă, generoasă al licitaţiilor organizate de statul romăn.
FĂRĂ COMBUSTIBIL. Cea mai agresivă cură de slăbire a costurilor de mentenenţă şi operaţionale a suferit-o avionul C27J Spartan la capitolul combustibil.
In oferta Alenia, potrivit unor documente puse la dispoziţie şi comisiei de licitaţie, a fost ignorat cu totul costul carburantului.
Fiind Armata Aerului, să fie o descoperire epocală - avionul care zboară consumănd aer? Ne indoim că Forţele Aeriene Romăneşti vor primi in dotare un asemenea avion, incă o utopie tehnică.
Socotind insă inginereşte - ceea ce ofiţerii din comisia de licitaţie au uitat să o facă - rezultă un plus de circa 90 de milioane de euro. Aceste sume căzute pe jos la masa tratativelor i-au scăpat pe cei de la Alenia de o "cocoaşă" care ii scotea din joc. Potrivit simplei aritmetici, costurile totale de mentenenţă şi operaţionale sunt cu aproape 45 de milioane de euro mai mari decăt cele ale ofertei EADS CASA. Aceste informaţii sunt de mult timp vehiculate in presă, dar nimeni de la Ministerul Apărării nu le comentează. O reevaluare a costurilor şi a parametrilor cheie, aşa cum au fost definiţi in caietul de sarcini "arunca" Spartan-ul dincolo de pragul de 1.500 euro/oră ceea ce atrăgea descalificarea. La acest lucru nu s-a referit deloc dl Bonelli, dar aşteptăm precizările necesare.
"STANDARD" BUCUREŞTI. Un cal de bătaie pentru a evidenţia calităţile Spartan-ului il constituie dimensiunea containerelor transportate. A fost inclusă in caietul de sarcini o dimensiune - inălţimea de 83 inch, care nu este parametru cheie, dar este tocmai inălţimea avionului Spartan. Ştiţi şmecheria de la licitaţiile cu autobuze - să aibă fix 6 metri 37 cm! Containerul respectiv este standardizat de NATO la bază, la dimensiunea paletului. Nu te dă nimeni afară din Alianţă dacă nu ai inălţimea la container de 83 inch. Sunt ţări din NATO - Polonia, Portugalia, care au cumpărat avionul C-295 EADS CASA fără să se impiedice in inălţimea statuată la Bucureşti "obligaţie NATO".
CU APU ŞI FĂRĂ APU. APU (Auxilary Power Unit) este un echipament care asigură la sol energia necesară pentru pornirea avionului, climatizarea aeronavei, verificarea instalaţiilor avionului. Este un motor auxialiar, cum il defineşte caietul de sarcini. Deci un echipament in plus. Şi aici Alenia marşează pe superioritatea Spartan-ului, iar comisia reţine ca atare. Dar EADS-CASA nu are nevoie de APU, deoarece unul din motoarele aparatului C-295 funcţionează la sol in regim APU, deci cerinţele tehnice impuse sunt indeplinite. Chiar Alenia recunoaşte in fişa de prezentare că APU face parte din echipamentele scumpe din dotarea avionului SPARTAN şi necesită operaţii de intreţinere costisitoare. Se poate spune, cum apreciază şi tehnicienii, "un echipament in plus, o belea in plus".
COMANDA SECRETĂ? Să explicăm de ce dreptul la replică pune in situaţie delicată Ministerul Apărării. Nu vorbim de antecedente, cănd anul trecut, un oficial de la Alenia anunţa victoria Spartan-ului inainte ca rezultatul licitaţiei să fie făcut public. Acum, Alenia recidivează in maniera de a forţa contractarea avionului. Dreptul la replică strecoară următoarea "şopărlă": "Pănă in prezent, numărul global al avioanelor C-27J, care au fost comandate deja in intreaga lume, a ajuns la 117 unităţi, INCLUSIV CELE ŞAPTE AVIOANE PENTRU FORŢELE AERIENE ROMĂNE".
Inseamnă că la data redactării dreptului la replică (30 iulie 2007), Ministerul Romăn al Apărării a făcut deja comanda, după cum dezvăluie dl Bonelli. Aceasta este de fapt marea ştire: avioanele au fost comandate inainte şi există un contract intre cele două părţi. Or, cu două zile inainte, la 28 iulie, ministrul Teodor Meleşcanu spunea că acest contract nu a fost semnat. Cineva minte!
Un neadevăr
Dreptul la replică atacă şi chestiunea de fond - semnarea contractului. Suntem iar acuzaţi că suntem "tendenţioşi şi in neconcordanţă cu realitatea" atunci cănd susţinem că decizia Curţii de Apel poate fi atacată. Alenia consideră că simplul fapt că motivarea deciziei de mai sus... nu a fost publicată de Curte este doar "un aspect tehnic, care nu afectează substanţa insăşi a deciziei".Dl Bonelli mai plusează o dată cănd susţine că instanţa Curţii de Apel Bucureşti, "prin intermediul deciziei nr. 1092 a acceptat in totalitate cererea Alenia Aeronautica...".
Instanţa are insă la decizia 1089/15.06.2007 o precizare pe care nu a aflat-o incă Alenia: "Respinge ca inadmisibil capătul de cerere al Alenia privind obligaţia autorităţii contractuale de finalizare a procedurii de licitaţie prin incheierea contractului de furnizare cu SC Alenia".
De aceea stă Ministerul Apărării in expectativă. Vrea să ştie de ce nu este obligată să semneze contractul pentru cele şapte avioane Spartan.
Şi ştiu foarte bine şi ministrul Teodor Meleşcanu, şi mulţi ofiţeri cu grade inalte şi numeroşi politicieni care sunt hibele majore ale acestei licitaţii dubioase, care mănăncă la greu banul public.
In plus, nu este fundamentat juridic punctul de vedere,inoculat chiar dlui ministru al Apărării, că decizia Curţii de Apel nu poate fi atacată.
Un singur aspect notoriu, dacă luăm in vedere felul in care se cheltuie bugetul Apărării in această achiziţie - poate constitui motiv de atac. Este felul in care este apărat interesul statului.