Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu o suta de ani in urma, ca si astazi, opera individuala, fie ea de caritate sau culturala, era rara. Intr-o lume materialista, jertfa de timp si de forte, inchinata unui scop moral, nu era un exemplu de urmat de multi. "Nu stiu daca sunt cinci oameni in tara noastra care sa se gaseasca in aceasta categorie; printre acestia cinci se afla insa de buna seama, si inca in primul rand, doctor Nicolae Minovici", remarca redactorul uneia dintre publicatiile cele mai prizate in epoca, Ilustratiunea Romana.
Medic expert pe langa Tribunalul din Ilfov (deservind si Bucurestiul), chemat adeseori sa rezolve chestiuni de medicina legala dintre cele mai complicate – relatam nu demult despre felul in care a reconstituit chipul atentatorului de la Banca Benzal, care s-a desfigurat cu vitriol inainte de a se sinucide – dr. Minovici, la fel ca si fratii sai, dr. Mina Minovici si chimistul Stefan Minovici, era deja o prezenta cunoscuta in lumea medicala, stiintifica, sociala a Capitalei. La acea data era directorul serviciului antropometric al Societatii de Salvare (pe care a infiintat-o, in 1906) si al Azilului de Noapte. Si pentru ca in ce-l priveste omul muncitor – homo artifex, cum spun latinii – era etalonul suprem, spre asta tinde sa-i conduca si pe vagabonzii Bucurestiului.
Ca medic, rolul lui era de a vindeca, de a obloji rani. Ca om, a considerat ca nu trebuie sa-si iroseasca fortele in gesturi banale, ci sa incerce, dupa puterile lui, sa vindece plagile care rodeau Capitala: cersetoria si vagabondajul. N-a reusit pe deplin si cu siguranta azi ne-ar trebui un alt dr. Nicolae Minovici. Insa in epoca eforturile lui erau vizibile. "Se stie ce era pana deunazi cersetoria si vagabondajul in Bucuresti. Pe strazile Capitalei, in fiecare colt, se vedea cate un infirm murdar, gretos care isi etala infirmitatea numai sa stoarca cate un gologan trecatorului. Un spectacol dezgustator care nu se mai vede in nici un oras din Apus si care era o rusine pentru Capitala noastra. Dar nu era numai o rusine, ci si o adevarata sarlatanie, caci cei mai multi din acesti infirmi erau oameni valizi care fugeau de munca sau isi facusera socoteala ca, cu cersitul, pot avea mai mult decat cu munca". Cu asta avea de lupta dr. Minovici acum o suta de ani si, in parte, a avut succes in demersurile lui. Citind insa articolele din presa vremii, imi pare ca prea multe nu s-au schimbat insa intr-un secol. Doar ca acum ne exportam vagabonzii si cersetorii la colturile de strada din marile orase ale Europei (imi amintesc de un pod peste unul dintre canalele Venetiei, la marginea caruia, ca un fel de Ivan Turbinca redesenat, o femeie batrana, cu zece fuste inflorate pe ea, cersea intr-o italiana aproximativa; n-am miluit-o, iar ea, auzindu-ma vorbind romaneste, m-a apostrofat, ca sa tin minte)...
Colonia agricola de la Baneasa
Dar sa vedem care a fost solutia gasita (si aplicata cu succes) acum o suta de ani de neobositul dr. Nicolae Minovici in ce-i priveste pe "speculantii caritatii". I-a adunat de pe drumuri si le-a dat un rost, potrivit ideii sale calauzitoare ca omul trebuie ajutat si indreptat prin munca, in vreme ce pomana nu e decat "o incurajare la lene, care e mama tuturor vitiilor". El s-a inteles cu Politia si Primaria Capitalei care i-au pus la indemana agentii necesari pentru a-i strange de pe drumuri pe cei care vagabondau, aducandu-i la casa sa din Baneasa, pe langa care organizase o mica ferma agricola. (Casa e cea pe care o admiram si azi, vizavi de Fantana "Miorita"). Iata cum descrie un jurnalist din epoca ce se intampla la "colonia agricola de la Baneasa": "Ici un cersetor batran pliveste buruienile unei culturi de zarzavaturi, dincolo alt mosneag are in grija crescatoria de pasari – toate lucruri usoare, potrivite varstei «delincventilor». Prima zi, cersetorii lucreaza gratis, ca pedeapsa pentru delictul lor, dar zilele urmatoare sunt platiti potrivit muncii lor. Dupa ce sunt tinuti catva timp, pana ce sunt deprinsi cu munca si convinsi ca ar fi zadarnic si primejdios sa se reapuce de cersit, li se da drumul, afara de aceia care se roaga sa mai fie tinuti catva timp. De retinut nu pot fi retinuti multa vreme, caci cersetorii Capitalei sunt multi si... se perindeaza". Sistemul lui a fost valabil mai mult de trei decenii, pana la intrarea Romaniei in cel de al doilea razboi mondial. Chiar daca nu a eradicat cersetoria, macar in epoca a diminuat simtitor prezenta ei pe strazile Capitalei. Dupa razboi, "coercitia prin munca" a capatat alte valente, impuse de societatea de tip comunist. Dupa 1989, nimeni nu s-a mai gandit la asta ca la un model viabil. Si, oricum, scara la care trebuie actionat este cu mult mai larga... si de unde atatia "doctori Minovici"?
Vila Minovici
"Casa e construita de arhitectul C. Cerkez, in cel mai curat stil romanesc. Peretii incaperilor au chenare – braie – luate dupa modelele de laicere romanesti; sufrageria indeosebi se remarca printr-un bufet in stil ormanesc, din lemn de tei, cu bogate incrustatiuni, care ne arata ce dezvoltare ar putea lua sculptura in lemn cu motive romanesti. In sala de primire am vazut, pe o laita, zestrea unei fete de taran chiabur – bogata colectie de tesaturi romanesti, care desfata ochiul dovedind totodata iscusinta tarancii romane."
"Societatea de Salvare"
"Capitalei noastre, inzestrata cu numerase si bogate spitale, ii lipsea o institutie de caritate ambulanta, care sa ingrijeasca de nenorocirile si accidentele intamplate in raza orasului si care sa fie un auxiliar al spitalelor. Or, dl dr. Minovici a dat Capitalei aceasta institutie, dupa pilda societatilor similare din Europa. Ce a ajuns Societatea de Salvare, «Salvarea», cum ii zice in termeni populari, stie toata lumea. Nu e intamplare nenorocita, nu e accident in Capitala, fara ca Salvarea sa nu fie chemata in ajutor. Dar ceea ce nu stie lumea sunt greutatile nenumarate ce a avut sa intampine dl dr. Minovici intru injghebarea ei. Trebuiau fonduri, trebuiau automobile si trasuri de transport, trebuia sa se intretina un personal indestulator si gata la datorie (...). A mers cu talerul din om in om, a dat serbari in folosul societatii si dupa o munca uriasa a reusit sa asigure «Salvarii» o existenta linistita."
Copiii nimanui
"Micii vagabonzi sunt si ei intrebuintati la diverse lucrari potrivite varstei lor. Unii se ocupa cu stuparia, altii uda diversele culturi. Cei mai inteligenti, in care dl dr. Minovici recunoaste oarecare iscusinti, sunt retinuti spre a fi indreptati mai tarziu spre o munca mai spornica. (...) E de prisos sa adaug ca o ordine exemplara si o curatenie desavarsita domneste in colonia de la Baneasa. Mancarea ce li se serveste e din cele mai nutritive, iar dormitorul e tinut in cea mai mare curatenie."
(fragmente din presa vremii)
Citește pe Antena3.ro
