Stupefiant - Degeratu nu stia nimic de mortii Timisoarei

Jurnalul National: De ce ati fost lasat dumneavoastra de serviciu la "firul scurt"?

Constantin Degeratu: Atunci nu am stiut de ce am fost numit acolo, dar in tot cazul eu eram unul dintre cei mai batrani oameni din Sectia Operatii, eram locotenent-colonel, dupa seful sectiei, eram omul cu cei mai multi ani de serviciu. Eram si omul care il cunostea pe generalul Milea, in sensul ca il intalnisem in unele aplicatii. El avea o faima de tip foarte dur si foarte multi oameni se temeau de o discutie telefonica sau de o intalnire cu el: de multe ori se lasa cu destituiri daca nu stiau sa raspunda la orice intrebare a lui. Pentru ca eu mai fusesem la diverse aplicatii cu el, m-au lasat pe mine la telefonul operativ. In orice caz, noaptea aceea a fost calma, nu a fost nici o problema. N-am dormit deloc. In fiecare unitate exista un astfel de ofiter cu care se putea lua legatura, din trei in trei ore, si care putea sa raporteze situatia. Dimineata am predat serviciul si am plecat si eu la odihna. Dupa-amiaza am primit ordin de la seful Sectiei Operatii sa intocmesc, in conditii de confidentialitate, deci singur, un plan de trecere la aparare, pe frontiera de Vest. In situatia in care vom primi ordin sa trecem la aparare pe frontiera de Vest, cu datele pe care le stiam, eram poate cel mai potrivit pentru un astfel de plan. Stiam destul de multe despre situatia de dincolo, participasem la foarte multe aplicatii in calitate de om care a lucrat la conceptia aplicatiilor, fusesem in noaptea aceea de serviciu si cunosteam dispunerea tuturor efectivelor. Asa ca mi-a spus: faci acest proiect de plan.

Era aceasta o sarcina de serviciu obisnuita in situatiile de alarma?

In acele momente, eu nu aveam o sarcina specifica, in angrenajul obisnuit al operatiilor. Eram cu cercetarea stiintifica, deci nu aveam o sarcina concreta. Fiecare avea o sarcina: sa conduca o unitate, sa raspunda de o unitate. Eu nu aveam astfel de indatoriri concrete, eram disponibil pentru o asemenea sarcina. Si eram, poate, cel mai potrivit, cu cea mai multa experienta, cu lucru si la Cercetare si la Operatii. Am primit aceasta sarcina. Am lucrat intr-un birou separat, totul de mana, fara desenatori, nimic la masina de scris, deci fara dactilografe, inclusiv proiectele de ordine de lupta pentru cei care urmau sa plece la aparare pe frontiera, pe care le-am redactat. A durat cam doua zile, deci pe 18 si pe 19 decembrie. Sigur, nu am lucrat continuu, m-am mai si odihnit, cand a fost posibil. Am participat si la diverse activitati ale sectiei, deoarece nu puteam sa lipsesc cu desavarsire, caci eram interesat sa stiu tot ce se intampla pentru activitatea noastra. Plus ca trebuia sa ma consult cu fiecare sectie: cu apararea antiaeriana, cu geniul, cu transmisiunile, dar fara sa divulg scopul, sa inteleg cam ce capacitati au si cum pot sa se organizeze. Sunt circa 16-17 activitati specifice. In mod obisnuit, la un astfel de proiect lucreaza toate sectiile unui comandament si sunt 16-17 oameni care lucreaza simultan. Eu a trebuit sa ma substitui tuturor, dar nu a fost o problema. Ca ofiter cu cercetarea stiintifica, facusem adesea sinteza datelor de bilant si aveam limbajul format pentru intelegerea a ceea ce puteau sa faca ei. Am elaborat acest proiect de plan, pe care urma sa-l prezentam comandantului. Nu era un plan. Planuri intocmesc doar comandantii, cei care au dreptul sa dea ordine. Evident, proiectele de plan le intocmesc cei care primesc ordin sa le intocmeasca. Normal, am primit ordin pe scara ierarhica: comandant, sef de Stat Major, sef de sectie. Iar seful de sectie mi-a dat mie aceasta activitate. O data intocmit, proiectul urma sa fie discutat de factorii de conducere si apoi sa i se dea girul, fie imbunatatit. Sau sa fie anulat daca nu era nevoie de el, pentru ca el nu fusese intocmit din ordinul esalonului superior. Era una dintre initiativele cerute de regulament. Atunci cand se intra in starea de alarma, daca nu primesti un ordin, te pregatesti pentru diferite variante, iar aceasta era una dintre variante.

EVOLUTIE. Constantin Degeratu, un fost civil reintors printre generalii Armatei Romane

Mai erau luate in calcul si alte "variante"?

Nu cred ca a fost alta pentru ca era destul de multa rutina. In cadrul acestei rutine, comandantul a inceput sa trimita comisii, sa verifice trupele, s-a organizat instructia in acele conditii, pentru ca instructia nu a fost intrerupta. Daca s-a vazut ca dureaza mai mult aceasta alarma, s-a inceput sa se organizeze hranirea trupelor in aceste dispozitive si alte chestiuni. Deci, aveau foarte mult de lucru.

Aceste verificari aveau in vedere si moralul trupelor?

Trebuia in primul rand sa-i mentinem intr-o stare fizica buna, ca sa fie capabili sa indeplineasca o misiune de lupta. Asta insemna ca ei sa se poata odihni. Dar sa fie si intr-o stare psihica buna. Asta insemna sa inteleaga ca este o necesitate sa stea in postura asta.

"Legenda" Timisoarei

In sensul ca li s-a explicat ca este posibil sa ne atace ungurii sau ceva de soiul asta?

Ideea principala care a circulat oficial era de aceasta natura: posibilitatea unei agresiuni. Agresiune precedata si insotita de actiuni de cercetare-diversiune, probabil si de lovituri aeriene, asa cum facusem la aplicatiile de pana atunci. Sigur ca pe fondul acesta au inceput sa circule tot mai multe probleme si informatii despre ce se intampla la Timisoara. Dar asta a inceput sa circule ca legenda. Deci, nu a fost o informare clara despre ce se intampla la Timisoara. Fiecare a aflat cam ce a putut, din ce surse a putut: care de la un coleg, care de la un prieten, care de la o sursa civila. Nu a fost o informare clara a ceea ce se intampla. Mi-a venit din nou randul sa fiu de serviciu, in noaptea de 20/21 decembrie. A fost tot o noapte calma. Topliceanu chiar mi-a spus: "Te numesc pe tine, pentru ca am vazut ca atunci cand esti de serviciu, nu se intampla nimic". Cel mai frumos raport la sfarsitul unui serviciu este cand a fost liniste si nu s-a intamplat nimic. In noaptea aceea am incalcat o regula: nu aveam voie sa sunam pe telefonul operativ. Totusi, in noaptea aceea am incalcat acea interdictie si am incercat sa vorbesc cu cineva din Timisoara. Incercasem sa aflu de la radioul comandantului, voiam sa prind Europa Libera, dar nu se auzea prea bine. Circulau multe zvonuri, asa ca am cerut o legatura la Timisoara. Totdeauna la telefoanele acestea raspundea o centralista, deci stiam cu siguranta ca exista cineva care inregistreaza. Nu era nici un dubiu. Asta era: telefoanele erau sub controlul Securitatii, iar asta nu era un secret. Totusi, eu am incercat. Am vrut sa vorbesc cu comandantul Centrului Militar Judetean. De ce cu el? Era un colonel care lucrase la noi, mai de mult. Colonelul Tichie. Un om de treaba, cu care ma intelesesem bine si mi-am spus ca poate de la el o sa aflu ceva. Era doua sau trei noaptea, dar el mi-a raspuns. L-am intrebat care este situatia pe acolo, ca si cum nici unul dintre noi nu ar fi stiut ce se intampla acolo. El mi-a spus: "Acum este liniste si ploua". Mi-am dat seama ca se face oarecum "ca ploua", ca stie ca nu se poate vorbi mai mult. Asta a fost cam toata convorbirea. Daca ploua… ploua! Am intrerupt convorbirea.

Informatii "folclorice"

VICTIME. "Ordinea" adusa de militari, cu armele de foc, a costat viata a 30 de clujeni

Deci, practic, in noaptea de 20-21, nu ati stiut nimic referitor la ce se intamplase deja la Timisoara. Ca acolo au fost omorati oameni, ca s-a deschis focul si s-a tras in populatie?

Nu aveam de unde sa stim. Am auzit de la Europa Libera, de fapt mi-a spus cineva ca a auzit la acel post, in seara de 20-21, ca sunt ciocniri, ca sunt manifestatii la Arad, la Deva, la Alba, la Tg. Mures. Au ajuns astfel de zvonuri si in noaptea aia am verificat ce se intampla in fiecare dintre acele garnizoane. Nu era nimic, nu se intamplase nimic. Dar asa se anuntase la Europa Libera. Este adevarat ca a doua zi, pe 21, s-au intamplat si acolo astfel de lucruri, dar pe 20 nu se intamplase inca nimic. In noaptea aceea de 20-21 s-a creat, intr-adevar, o stare de tensiune la Arad. Acolo nu se mai stia cine comanda, care este situatia in unitate, unde este unitatea si ce face. Eu am terminat serviciul in dimineata de 21 decembrie.

Deci, dumneavoastra ati fost de serviciu la telefonul operativ doar pe 17/18 si in noaptea de 20-21 decembrie?

Da. Doar in aceste doua nopti. Dimineata, cand a venit comandantul, s-a facut o scurta sedinta operativa, asa cum se facea de obicei, impreuna cu loctiitorii sai si cu sefii de arme si de servicii. In dimineata aceea s-a discutat cam care este situatia. De acum am inteles cu totii ca este o stare de tensiune. Incepusem sa intelegem cu totii ca exista o stare de tensiune legata nu doar de situatia internationala, ci si de situatia interna. Pe atunci aveam putina experienta in privinta gestiunii crizelor sau studierii crizelor si aveam limbajul neformat. Nu aveam studii sau experienta in domeniul acesta. Totusi, in discutia aceea am spus ca am impresia ca suntem doar in faza de inceput a unei crize si ca probabil "miezul" crizei nu s-a definit inca, asa cum se definise in tarile din jurul nostru. Nu puteam sa identificam care ar fi momentul de varf al crizei si care ar fi "samburele". Vedeti, in celelalte tari fusesera protestele studentilor sau sindicatele, ca in Polonia, dar la noi nu se vedea ceva de felul acesta. Intre timp, aparusera informatiile legate despre un pastor reformat de nationalitate maghiara, despre grupuri de huligani care au spart magazine, ca in Ungaria exista lagare unde au fost instruiti transfugi romani, pentru actiuni de diversiune, si alte chestiuni care circulau in "folclorul" din acele zile. Erau circulate sub o natura mai degraba "folclorica". Opinia mea a fost ca varful crizei ar putea fi atins undeva spre Craciun, ca s-ar putea sa fie ceva de natura religioasa, s-ar putea sa fie folosita acea sarbatoare in asa fel, incat sa genereze o actiune publica, pentru ca pana atunci nu se vedea actiune publica de nici un fel. Eu doar presupuneam, pentru ca nu eram competent in acest domeniu, ca se va intampla ceva si in Romania, o forma de schimbare. Dupa parerea mea, schimbarea trebuia sa aiba loc prin ’90, dupa felul cum evolua situatia din Romania: nu erau forte, nu se intamplase nimic. Tot ce fusese era "Scrisoarea celor sase", deci nu se intrevedea vreo confruntare de pe urma careia sa se intrezareasca vreo schimbare politica, asa cum se intamplase in Bulgaria. Aia a fost doar o opinie: am crezut ca se va intampla ceva in jurul Craciunului.

Deci, confirmati informatiile date de generalul Topliceanu, care a vorbit intr-un interviu despre o astfel de discutie?

Da, a fost ceva de natura aceasta. Dar atunci eu am crezut ca se va intampla ceva in jurul Craciunului, ceva care sa scoata lumea in strada. Sau sa apara niste grupuri politice care sa spuna ceva. Dar nu stiam ce anume. In Cluj era liniste. Peste tot era liniste, cu exceptia actiunilor din Timisoara, care pareau declansate pe fondul acelui "razboi rece" cu Ungaria despre care vorbeam, mai degraba de catre Ungaria si de oameni de nationalitate maghiara, asta parea mai degraba, la data aceea. Era greu sa intelegi de ce se produc spargeri sau alte lucruri de natura aceasta. Acum stim mai multe, dar atunci nu se putea intelege clar. Cert este ca, in dimineata aceea, am plecat la odihna. Pe la ora 11:00 am fost chemat la sectie, unde seful meu mi-a comunicat ca trebuie sa plec de urgenta la Arad. Mi s-a spus ca situatia este confuza, ca unitatea fusese incercuita. In realitate, fusese incercuit Consiliul Judetean. Mi s-a spus ca s-au pregatit niste harti pentru aceasta deplasare si ca trebuie sa iau o masina si un ofiter insotitor cu care sa plec acolo. Era una dintre metodele prevazute in regulamente cand se pierdea legatura cu o unitate sau cand situatia dintr-o zona a frontului nu este cunoscuta, se trimitea un ofiter. Se numeste "cercetare prin ofiter". Eram cercetas, eram odihnit, ca doar fusesem noaptea de serviciu, si nu aveam o misiune specifica in cadrul sectiei. Deci, puteam fi folosit in orice situatie. Eram un om cu experienta, cunosteam Aradul, cunosteam Apusenii bine, urma sa ma duc prin Apuseni pentru a scurta drumul.

Dar acolo fusese deja trimis maiorul Badalan de la Divizia din Oradea, aflata in subordinea Armatei a IV-a…

Da, dar de unde era sa stiu eu? De unde sa fi stiut comandantul Armatei? Comandantul Armatei nu stia. Era o situatie confuza. Se pierduse legatura si cu Badalan, din cate am inteles. Nici nu-l stiam pe Badalan, nu prea auzisem de el. Cred ca l-am vazut o data sau de doua ori, la vreo activitate. El era venit de curand. Nu ma intalnisem cu el. El era dintre cei cu perspective mari, iar eu eram dintre cei fara perspective… Nu intram in aceeasi lume.

Avea perspective mari?

El? Da, era din lumea normala. Eu eram dintre cei care nu aveau sa ajunga colonei decat la pensie. Daca nu indeplineam functii de comanda sau de conducere, nu aveam cum sa ajung la un grad mai mare. Eu ma cantonasem pe ideea asta, a cercetarii stiintifice. Preluasem functia asta de la un colonel de nationalitate maghiara. Un tip foarte destept, dar care avusese acelasi drum infundat. Mai mult de atat nu se putea. M-am inteles foarte bine cu el si am preluat de la el foarte multe, pe linie de cercetare stiintifica. Cert este ca am inceput pregatirile pentru plecarea la Arad, care au durat cam doua ore. A trebuit sa studiez itinerariile de deplasare, sa studiez ce se intampla acolo. Am inteles ca fusese ceva cu o statie de amplificare care fusese data de un ofiter al Armatei celor care inconjurasera fortele de acolo. Erau niste informatii confuze si eu trebuia sa ajung acolo, sa lamuresc situatia ca sa-l pot informa pe comandant ce se intampla, pentru ca el sa poata lua masurile corespunzatoare de restabilire a legaturilor si a comenzii. Nu se mai stia nimic. Se auzise ca Marcu fusese arestat…

Asta avea sa se intample abia a doua zi.

Da, dar la data aceea nu se mai stia cine comanda la Arad… lucruri de natura aceasta. Cert este ca, pe la ora 13:00, am fost chemat la comandant. Eu imi cam incheiasem pregatirile, presupuneam ca o sa ajung cam pe la doua noaptea la Arad si, in cazul in care nu am sa pot merge pe strazi, imi stabilisem traseul pe care o sa ma infiltrez catre "Cetate". Fusesem cercetas, in tinerete, asa ca nu era ceva care sa ma sperie. Dar nici sa ma bucure. Era o misiune pe teritoriul national. Nu era extrem de complicat.

Hartile ofiterilor operativi

Domnul Badalan nu a gasit divizia din Timisoara…

Ei, nici eu nu am gasit regimentul de la Arad, dar pentru ca nu am mai ajuns. Pe la ora 13:00, m-a chemat comandantul. M-am dus si acolo erau mai multi oameni: erau un colonel Lates, apoi a venit lt. col. Caba, doi ofiteri care au fost numiti pentru coordonarea fortelor din Floresti si Someseni, oameni care aveau ceva tangenta cu aceste unitati. Tot acolo a fost prezent si col. Marangoci. Comandantul mi-a spus ca nu mai plec la Arad, pentru ca si la noi se intamplasera niste probleme. Trebuie sa iasa si la noi subunitatile, sa actioneze. Mi-a mai spus sa ma duc cu ofiterii de fata la Sectia Operatii ca sa-si ia de pe harta locurile unde trebuie sa se duca unitatile pe care le coordonau. Ne-am dus la Sectia Operatii, deci acolo unde, normal, lucram si eu. Dar eu nu lucrasem in sala aceea; eu lucrasem in sala aceea la alt document. Fiecare avea harti, numite hartile ofiterilor operativi. Aceea era o harta pe care lucrasera, cred, desenatorii si de pe care se scosesera pe un asa-numit "plan stradal", ca de asta ma amuza cateodata deformarile care se fac pe aceasta tema, locurile unde ar fi trebuit sa iasa subunitatile ce erau solicitate de primul-secretar pentru mentinerea sau restabilirea ordinii publice. Nu-mi mai amintesc exact sub ce forma si-au luat acele informatii, daca si le-au desenat ei. In orice caz, nu le-am desenat eu, pentru ca eram prea mare in grad. Acolo erau desenatori, erau doi angajati civili. Cert este ca lucrurile erau destul de confuze. Atunci am vazut pentru prima data cam unde erau desenate pe harta locurile acestea si m-am cam mirat: nu prea raspundeau la niste intrebari. In plus, mirarea principala s-a legat de ceea ce s-a intamplat dupa aceea. Aproape nici una dintre subunitati nu a ajuns acolo unde era trecut pe harta.

TIMISOARA

"Sigur ca pe fondul acesta au inceput sa circule tot mai multe probleme si informatii despre ce se intampla la Timisoara. Dar asta a inceput sa circule ca legenda. Deci nu a fost o informare clara despre ce se intampla la Timisoara"

DESENATORII

"Fiecare avea harti, numite hartile ofiterilor operativi. Aceea era o harta pe care lucrasera, cred, desenatorii si de pe care se scosesera pe un asa-numit "plan stradal""

NU RATATI!

In ziarul de maine, vom prezenta modul in care Constantin Degeratu a influentat "treseul" juridic al proceselor Revolutiei.