Un misionar american din Romania avertizează: ""Unii copii au fost aduşi in familii abuzive""

Mary Ferris, psiholog american care munceşte in Romania in calitate de consultant al asociaţiei umani-tare "NOROC", lucrează de cinci ani cu copii reintegraţi in familie din judeţul Tulcea. Psihologul a putut să vadă din interior cum funcţionează sistemul bolnav al reintegrărilor in familie şi vorbeşte despre abandonul şcolar al "reintegreţeilor" şi despre traumele prin care au trecut unii copii aduşi la părinţi. Vă prezentăm mai jos fragmentar mărturia ei, in exclusivitate pentru Jurnalul Naţional.

"(...) Cei mai mulţi copii şi-ar dori să stea mai degrabă in familiile lor decat intr-o instituţie. Aceasta este motivaţia programului (de reintegrare - n.r.) şi intenţia este clară. Trebuie să ne intrebăm insă dacă programul funcţionează. După părerea mea, cea mai uşoară cale de a verifica şi cel mai bun indicator al succesului unei reintegrări a unui copil se poate vedea in progresul şcolar. Aceasta este o măsură obiectivă a succesului. Şcolile din unele comunităţi nu au fost pregătite pentru transferul imediat al copiilor dificili in clasele lor. Aceşti copii reintegraţi sunt deseori respinşi de cei de seama lor. Am intrebat un tanăr care fusese unul dintre cei mai buni din clasa sa (in clasa a IV-a), cand locuia la Casa de băieţi, de ce a abandonat şcoala. Mi-a răspuns: "Ţi-ar plăcea să mergi la şcoală cand tatăl tău este beţivul oraşului?".

O parte dintre aceşti copii reintegraţi, pur şi simplu, au incetat să meargă la şcoală. Un motiv serios pentru abandonul şcolar este lipsa de igienă şi lipsa unor haine curate pe care să le poată purta la şcoală. Un copil fără pantofi nu va merge desculţ iarna la şcoală. Cu costuri foarte mici, comunităţile ar putea procura haine second-hand pentru copiii in nevoie.

Caţi copii au renunţat la şcoală după ce au fost reintegraţi in familiile lor? N-ar trebui să ne fie frică să căutăm răspunsul la această problemă crucială. Nu este prea tarziu să intervenim dacă vedem că apare o problemă. Intreaga comunitate este afectată cand un număr mare de copii abandonează şcoala. Cand copiii renunţă la şcoală la o varstă fragedă ce se intămplă cu ei? Cum işi petrec timpul liber? Bunul-simţ ne arată că sunt mai vulnerabili sau că devin alcoolici ei inşişi. Comunităţile pot dezvolta modele alternative de educaţie, ca să reabiliteze copiii in aceste situaţii. Tulcea a dezvoltat un asemenea program, numit "invăţămant fără frecvenţă", la Şcoala "M. Sadoveanu". Acesta ar trebui extins şi in alte oraşe.

SE POATE. "Acest proces de reintegrare durează, şi copiii trebuie monitorizaţi şi ingrijiţi. Cunosc situaţii unde comunităţile au primit cu braţele deschise aceşti copii şi au lucrat cu ei foarte bine.

Multe comunităţi işi dezvoltă sisteme bune de raportare a problemelor. Este o comunitate in care noi am lucrat, unde se iau măsuri cum apare o problemă. Am fost contactaţi să ajutăm un tanăr care plecase din sistemul de protecţie a copilului spre reintegrare familială şi care a avut probleme cu legea. Crezand că a comis ceva ingrozitor, ne-am informat şi noi. S-a dovedit că a avut o ceartă, cand era băut, cu un tanăr, pe care l-a lovit. Poliţia şi instanţa din comunitate au acţionat şi au recomandat consiliere şi anchetă socială. In multe alte comunităţi, acest incident ar fi fost ignorat. In acest caz, pentru că Poliţia şi judecătorul au luat in serios această situaţie şi nu au pedepsit tanărul, ci l-au ajutat, rezultatele au fost pozitive. Această comunitate i-a găsit altă locuinţă şi i-a căutat şi un loc de muncă.

Aceste două cazuri arată că şcolile locale, poliţia, asistenţii sociali şi cetăţenii simpli sunt un factor important in reintegrarea in familie. Fiecare cetăţean este chemat să incerce să ajute acest proces."

FAMILII INEXISTENTE. "In graba de a realiza reintegrarea, unii copii au fost readuşi cu bună ştiinţă in familii disfuncţionale şi abuzive. Ce poate face comunitatea cand copiii sunt lăsaţi fără a avea un adult responsabil in viaţa lor, sau cand există abuzuri fizice, mentale sau sexuale. Legea este clară: interesul copiilor trebuie să primeze. Legea arată că oricine din comunitate poate să sesizeze Direcţia Pentru Protecţia Copilului şi trebuie să aibă loc o anchetă socială. Oricum, sesizări şi dovezi ale abuzurilor in familie sunt uneori ignorate şi copiii sunt lăsaţi să sufere. Natural, copiii aflaţi in aceste situaţii de abuz ajung in stradă şi devin o problemă şi mai mare. Negarea realităţii nu va modifica această problemă serioasă. Fiecare comunitate trebuie să dezvolte un sistem de raportare a acestor copii şi să ceară să se ia măsuri. Fiecare cetăţean are datoria să raporteze cazurile in care copiii sunt abuzaţi.

ACASA E DE GROAZA. Copiii se intorc adesea in locuinte insalubre, intr-un mediu familial neprietenos

MUTAŢI PRECUM MOBILIERUL. Cum am menţionat mai inainte, reintegrarea in familie nu a fost singurul plan de a reduce numărul copiilor din marile instituţii. Mulţi copii sunt mutaţi in mod repetat dintr-un tip de plasament in altul. Un copil de 5 ani a plecat din Tulcea, unde stătuse de cand era mic, la un Centru de zi, de unde, pană la urmă, a plecat să locuiască cu mama sa, care l-a abuzat. Totul intr-un an. Odată un copil a zis: "Mă mută mereu, ca pe mobilă". Această imagine mi s-a intipărit in minte de atunci. Din punct de vedere psihic copiii care sunt mutaţi mereu se distanţează de toţi adulţii şi de reguli şi dezvoltă mentalitatea de supravieţuire "doar eu", care nu ii ajută cand trebuie să lucreze şi să aibă o viaţă in afara sistemului.

Discutarea felului in care trebuie să aibă loc acest proces de tranziţie de la un loc la altul, intr-un mod cat mai uşor pentru copii, este un subiect pe care Direcţiile pentru Protecţia Copilului din toată ţara ar trebui să il dezbată."

"NU E PREA TĂRZIU". "Asistenţii sociali ar trebui să aibă transport şi un buget adecvat pentru telefoane, pentru ca monitorizarea acestor copii să fie reală. Costurile pentru aceste transporturi sunt mai mici decat cele ale mutării copiilor. Dacă o familie ştie că este monitorizată, este de presupus că va urma direcţia potrivită.

Confruntarea cu adevărul şi luarea unor hotărari care să corecteze un plasament greşit sunt semne de maturitate, nu slăbiciune. Prevenirea unui plasament nepotrivit, in primul rand, este un semn de inţelepciune şi de dragoste faţă de copil.

Pe scurt, dacă Romania caută toate resursele publice şi private şi le concentrează pe dragostea şi ingrijirea actualei generaţii de copii abandonaţi, şi pe prevenirea abandonării copiilor pe viitor, problema se va corecta de la sine, in 6-10 ani. Problema va deveni mai gravă prin crearea altei generaţii de adulţi disfuncţionali, după părerea mea.

Alături de dragostea pentru aceşti copii ar trebui găsite resurse pentru educarea şi pregătirea lor. Aşa cere legea. Beneficiile pe termen lung vor fi mai mult decat o răsplată pentru timpul, efortul şi banii cheltuiţi acum."

RAPOARTE FALSE

"Legea arată că aceşti copii trebuie monitorizaţi după ce se reintegrează in familie. Cateodată, aceste rapoarte de monitorizare nu arată adevăratele probleme. Un apartament in care s-a intors un copil şi care era mizerabil a fost descris ca fiind spaţios şi cu vedere la Dunăre. Da, prin peretele lipsă al apartamentului aveai vedere către Dunăre. Acest apartament nu are electricitate, apă curentă, nu are căldură. Aceşti copii au devenit o ameninţare pentru vecini şi comunitate. Nu s-a raportat niciodată despre ei că nu se duc la şcoală pană cand deja abandonaseră şcoala de 2 ani."