x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vocea pe care nimeni n-ar trebui s-o uite

Vocea pe care nimeni n-ar trebui s-o uite

de Loreta Popa    |    20 Iun 2008   •   00:00
Vocea pe care nimeni n-ar trebui s-o uite

POPULARĂ ● Gabi Luncă – aproape de sufletele românilor
Gabi Luncă, o legendă în muzica lăutărească, o voce care nu poate fi confundată, care te face să treci prin toate stările sufleteşti. La 3 ani şi-a pierdut mama, dar copiii pe care i-a primit de la Dumnezeu i-au adus alinare.



POPULARĂ ● Gabi Luncă – aproape de sufletele românilor
Gabi Luncă, o legendă în muzica lăutărească, o voce care nu poate fi confundată, care te face să treci prin toate stările sufleteşti. La 3 ani şi-a pierdut mama, dar copiii pe care i-a primit de la Dumnezeu i-au adus alinare.

A început să cînte la vîrsta de 13 ani cu tatăl ei, Dumitru Luncă, un violonist remarcabil, iar mai tîrziu, la 17 ani, se angajează la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti. După un debut fulminant la Radio, a fost invitată de Ionel Budişteanu la Bucureşti pentru primele albume împreună cu Electrecord. Fiind foarte difuzate la radio, piesele ei erau foarte populare. Astfel au apărut şi solicitările pentru cîntări la nunţi. Gabi Luncă avea melodii frumoase, care atingeau o coardă nevăzută, dar sensibilă în sufletele oamenilor. "A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea cînd m-a chemat la înregistrări Electrecordul", mărturiseşte Gabi Luncă. "Şi cine? Marele nostru dirijor Ionel Budişteanu. Am cîntat atunci cu Ion Lăceanu, pe atunci un puşti, cînta la fluier. La acordeon era Nicolae Florian, era un mare muzicant, Nicolae Crăciunescu. La ţambal era Nicolae Vişan. Am cîntat patru piese. Am plecat acasă şi am primit vestea că a ieşit discul. Aşa a început cariera mea. Eram tare tînără. Se cînta direct la microfon. Nu era ca astăzi. Dacă greşeai, asta era, mie nu mi s-a întîmplat. Dar am văzut cazuri. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-am descurcat. Am lucrat la cîntecele mele singură, şi piese, şi texte, în stilul meu original. De fiecare dată mă încearcă lacrima amintirilor şi retrăiesc fiecare clipă din tinereţea mea. La toate revelioanele eram chemată. Trebuia să merg la televiziune şi cineva mi-a zis că ar trebui să am un costum naţional. Eram la Petroşani şi m-am gîndit de unde să fac rost de un costum. Găseam la magazin, dar nu-mi plăceau, erau prea simple. Am văzut unul care sclipea pînă la urmă, mi-a plăcut şi l-am luat. Eu am dus greul cu muzica lăutărească. Atunci cînd cîntai lăutăreşte rîdeau de tine, erai dispreţuit. Ei, ţigan...", spune Gabi Luncă.

RECUNOAŞTERE. Cîntăreaţa în vîrstă de 70 de ani se află în topurile internaţionale cu un album de muzică lăutărească. Deşi s-a retras din viaţa publică, dedicîndu-se muzicii religioase, Gabi Luncă cucereşte, la 70 de ani, piaţa muzicală internaţională, iar succesul său ar putea fi de data aceasta mai mare ca oricînd. Albumul "Gabi Luncă – Sounds From A Bygone Age", apărut de curînd în Germania, a intrat direct pe locul 9 în topul de muzică world, World Music Charts, realizat de BBC. Gabi Luncă a fost comparată cu Edith Piaf. Vocea ei, timbrul uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reuşit să o egaleze. La numai cîteva zile de la apariţie, albumul cu Gabi Luncă a primit aprecieri din partea criticilor. "Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că totul vine de la El. E un har pe care mi l-a dat, însă nu sînt eu unicată", spune Gabi Luncă. "Mai primesc uneori invitaţii din străinătate, însă acum cînt doar muzică religioasă, nu mai interpretez melodii de petrecere sau muzică ţigănească. Am făcut un legămînt cu Dumnezeu", mai spune Gabi Luncă. Cu albumul "Gabi Luncă – Sounds From A Bygone Age Vol. 5" (Cîntece dintr-o altă vreme) legenda muzicii lăutăreşti a cucerit scena muzicii din întreaga lume, ceea ce nu trebuie să mai surprindă pe nimeni.

Un album de suflet românesc pentru iubitorii muzicii lăutăreşti

Născută în 1938, într-o familie numeroasă, cîntăreaţa îşi pierde mama la vîrsta de numai 3 ani, iar tatăl ei, violonistul Dumitru Luncă, se recăsătoreşte. Viaţa cu mama vitregă nu a fost uşoară, lucru care a făcut-o sensibilă la necazurile altora, dar mai ales la subiectul copii. Ea cîntă deseori în orfelinate, penitenciare sau aziluri de bătrîni. Plecată din satul natal la 17 ani, Gabi Luncă a cîntat cu Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti şi, după numai doi ani, a fost chemată de cei de la Electrecord pentru a înregistra primul său disc. La 26 de ani, se căsătoreşte cu acordeonistul şi iniţiatorul mişcării de emancipare a romilor din România, Ion Onoriu. Cei doi au făcut înregistrări la radio, au avut apariţii televizate şi au susţinut concerte în ţară şi în străinătate. Abia la finele anilor ’90 înregistrările de la Electrecord au ajuns în Marea Britanie şi, astfel cîntăreaţa a intrat în atenţia postului de radio BBC, care a nominalizat-o în 2002 la Premiul The Listeners Award. Pentru a doua oară Jurnalul Naţional i-a dedicat interpretei o Ediţie de Colecţie şi un CD de suflet cu melodii cunoscute, melodii ce sigur vor atinge coarda sensibilă a românilor, şi cuprinde printre altele "La cîrciuma de la drum", "Fata care vinde flori", "Răpirea din serai".

×
Subiecte în articol: special gabriel lunca lunc