La aproape un an după ce a părăsit banca tehnică a oltenilor, fostul mijlocaş a acceptat din nou funcţia de antrenor principal al "alb-albaştrilor".
La aproape un an după ce a părăsit banca tehnică a oltenilor, fostul mijlocaş a acceptat din nou funcţia de antrenor principal al "alb-albaştrilor".
Ovidiu Stăngă este noul antrenor al Universităţii Craiova, acesta succedăndu-l in funcţie pe Florin Cioroianu, care a demisionat la finele săptămănii trecute după infrăngerea cu 0-1 in faţa Unirii Urziceni.
CICLU. Stăngă revine pe banca Universităţii la aproape un an după ce i-a părăsit pe alb-albaştri, intr-un moment in care situaţia echipei nu era foarte diferită faţă de cea din prezent. Tehnicianul a fost prezent vineri seară in tribunele Stadionului "Ion Oblemenco", iar după terminarea partidei a avut o primă rundă de discuţii cu patronul Adrian Mititelu. După incă două zile, Stăngă a acceptat să se intoarcă acasă. "Adrian este prietenul meu, iar eu cedez foarte repede cănd este vorba de Craiova. A contat foarte mult relaţia pe care am avut-o in primul an. Actuala echipă este mai puternică decăt cea de anul trecut, iar eu sper să ne redresăm căt mai repede. Nu m-am hotărăt deocamdată asupra sistemului de joc, vreau mai intăi să vorbesc cu fiecare jucător in parte", a declarat ieri noul antrenor al Universităţii, Ovidiu Stăngă. Acesta a semnat un contract pănă in vara anului viitor, obiectivul trasat de conducere fiind readucerea echipei pe poziţii liniştitoare.
Dorinţă
Ovidiu Stăngă s-a intălnit ieri cu jucătorii "Ştiinţei" la cantonamentul din Lunca Jiului, unde au fost prezenţi şi ultimii doi exilaţi la echipa a doua, internaţionalul Dorel Stoica şi mijlocaşul Constantin Gărgălie. "Din păcate, la meciul cu Rapid nu voi putea să contez pe doi atacanţi extrem de importanţi. Tănasă incă nu se antrenează, ci face doar recuperare, iar Baird are o inflamaţie la amigdale", a declarat ieri Stăngă. Acesta speră ca in viitorul apropiat să-l readucă la sentimente mai bune faţă de Universitatea şi pe Andrei Ionescu: "Eu am făcut ce a ţinut de mine. De acum incolo depinde numai de el şi de patronul clubului. Cred insă că lucrurile vor reveni la normal, iar Andrei va face din nou parte din lotul Universităţii".