"Briliantul" a început cum nu se poate mai bine noul sezon al Seriei A, înscriind golul prin care echipa sa, AC Fiorentina, a plecat cu un punct de la Bologna.
Criticat aspru după evoluţia modestă din meciul de la Lisabona cu Sporting, scor 2-2, din play-off-ul Ligii Campionilor, Adrian Mutu s-a revanşat sâmbătă, în prima etapă a campionatului Italiei. Aruncat în luptă de antrenorul Cesare Prandelli abia în debutul reprizei secunde, în locul lui Jovetici, Mutu a izbutit să înscrie în minutul 64, pentru 1-1, cu un şut de la 15 metri din demivole, aproape de vinclul porţii apărate de Viviano. De cealaltă parte, reuşita gazdelor a fost semnată de Osvaldo ('24). Tot sâmbătă, Paul Codrea a jucat până în minutul 58 al meciului pierdut de echipa sa, AC Siena, pe teren propriu, scor 1-2, în faţa lui AC Milan.
Citește pe Antena3.ro