x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Alcaraz şi Djokovic, calificaţi în semifinale la Cincinnati

Alcaraz şi Djokovic, calificaţi în semifinale la Cincinnati

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2023   •   21:40
 Alcaraz şi Djokovic, calificaţi în semifinale la Cincinnati
Sursa foto: Hepta

Carlos Alcaraz, liderul mondial, şi sârbul Novak Djokovic, al doilea jucător al lumii, s-au calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 6,6 milioane de dolari, după victoriile obţinute vineri în sferturile de finală, informează AFP.

Alcaraz, recentul câştigător de la Wimbledon şi aflat în cursa pentru al şaptelea său titlu în acest sezon, a avut nevoie de trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, pentru a trece de australianul Marcel Purcell (70 ATP), după două ore şi un sfert de joc. El îl va întâlni în penultimul act pe polonezul Hubert Hurkacz (20 ATP), care l-a eliminat în două seturi, 6-1, 7-6 (10/8), pe australianul Alexei Popyrin.

La rândul său, Djokovic l-a dominat fără dificultate pe americanul Taylor Fritz, cu 6-4, 6-0, câştigând cu această ocazie al şaptelea său meci contra celui mai bun jucător american.

"Nole", dublu deţinător al trofeului (2018, 2020) şi câştigător a 23 de titluri de Mare Şlem, îl va întâlni în semifinale pe germanul Alexander Zverev, câştigătorul turneului în 2021, care a trecut la rândul lui de francezul Adrian Mannarino, cu 6-2, 6-3.

×
Subiecte în articol: carlos alcaraz Novak Djokovic