Agenţia austriacă de Refinanţare a Statului, OBFA, a investit timp de zece ani în produse pe termen scurt în Insulele Caiman. Îngrijoraţi peste măsură de creşterea şomajului într-una dintre cele mai bogate ţări ale Uniunii Europene, contribuabililor austrieci nu le lipsea acum un asemenea scandal, scrie cotidianul francez Le Figaro de miercuri.
Guvernul a dezvăluit că o parte din încasările fiscale din ultimii ani au fost folosiţi pentru plasamente riscante în paradisuri fiscale şi că acestea s-au volatilizat. Instituţia incriminată, Agenţia de Refinanţare a Statului (OBFA), ar fi investit până la 10,78 miliarde de euro în titluri pe termen scurt în Insulele Caiman, între 1998 şi 2008, conform Curţii de Conturi austriece, care a "anunţat lipsuri în gestiunea riscurilor".
Convinsă de buna clasare a produselor alese, cunoscute de agenţiile de rating ca "asset backed commercial papers", OFBA ar fi câştigat importante beneficii în primii ani - aproape 685 milioane de euro în zece ani -, ceea ce a permis reducerea nivelului dobânzilor la datorie. Câştigurile s-au cifrat la 189 milioane de euro în 2007 şi la 159 milioane în 2008. Dar, în toamna lui 2008, tendinţa s-a inversat brusc, odată cu debutul crizei financiare mondiale. Plasamentele în Insulele Caiman s-au depreciat sever, pierzând nota AAA, iar mica afacere, fructuoasă până atunci, a OFBA s-a îndreptat spre dezastru. Pierderile Trezoreriei publice s-ar ridica la 380 milioane de euro, cifra putând atinge chiar 600 milioane de euro, conform estimărilor presei austriece. Creştin-democraţii şi aliaţii lor de extremă dreapta, care au format un guvern de coaliţie între 2000 şi 2006, sunt acuzaţi că ar fi favorizat aceste practici.
Reunit vineri la cererea cancelarului social-democrat Werner Faymann, un grup de experţi în "anti-speculaţii" a interzis pentru moment OBFA să mai facă asemenea operaţiuni, aceasta trebuind să răspundă de toate acţiunile sale în faţa Ministerului Finanţelor, şi să mai angajeze vreun credit în speculaţii în străinătate. "Cred că orice contribuabil are dreptul să ştie cum au putut fi utilizaţi banii pe care el i-a dat drept impozit pentru speculaţii, a spus Werner Faymann, şi cum noi, ca guvern, vom împiedica acest lucru pe viitor." Un comitet de experţi, format din reputaţi profesori universitari şi specialişti din mediul bancar, îşi va prezenta în octombrie concluziile asupra investiţiilor "sigure şi autorizate" pe care le poate face OBFA.
Autoritatea de Supraveghere a Pieţelor Financiare (FMA) şi Banca Centrală (ONB) vor fi consultanţi în aceste operaţiuni ai OBFA, care va trebui să întocmească un raport asupra activităţii sale, "cel puţin o dată pe an" şi să-l prezinte în faţa comisiei de finanţe a Parlamentului austriac. "În gestiunea riscului, nu trebuie să avem încredere numai în agenţiile de rating", este de părere un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, Harald Wainglein, conform căruia folosirea banului public în paradisuri fiscale "nu este o idee bună", scrie în încheiere cotidianul Le Figaro.
Citește pe Antena3.ro