Tragerea la sorți a grupelor din prima fază a pre-calificărilor din zona Europa pentru FIBA Basketball World Cup 2027 a avut loc marți la Munchen.
Potrivit Federației Române de Baschet, România va face parte din grupa B, alături de Luxemburg și Norvegia.
Din grupa A fac parte Elveția, Kosovo, Irlanda și Azerbaijan, iar din grupa C fac parte Austria, Armenia și Albania.
Jocurile din cadrul primei faze se vor desfășura în februarie 2024, noiembrie 2024 și februarie 2025.
În faza secunda a pre-calificărilor, care se va disputa în vara anului 2025, se vor califica echipele câștigătoare ale grupelor și cea mai bine clasată dintre ocupantele locurilor 2.
(sursa: Mediafax)