x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Batai si hora la Dunare

Batai si hora la Dunare

de Vicentiu Neagoe    |    Mario Morcov    |    01 Sep 2005   •   00:00
Batai si hora la Dunare

Meciul din Cupa Romaniei dintre Progresul Corabia si Universitatea Craiova (0-2) a fost umbrit de comportamentul excentric al fanilor Stiintei.

BATAIE. Corabia este orasul unde s-a nascut Ion Oblemenco, fostul golgeter al Universitatii dand si numele stadionului din localitate, la fel ca la Craiova. In plus, majoritateaa locuitorilor micutei urbe de la Dunare tine cu Stiinta, de aceea incidentele aparute la acest meci par de neinteles. Au fost mai intai cateva lupte de strada intre localnici si suporterii veniti de la Craiova, din care cel mai sifonat a iesit un fan al gazdelor, care a avut proasta inspiratie de a purta la stadion un tricou al Stelei. Acesta se numeste Raducea Dorel, poreclit "Ciocolata", si are 30 de ani.

RECOMPENSA. Acesta, dupa ce a fost lovit de mai multi fani ai Craiovei in preajma stadionului, a fost scos pe brate de mai multi oameni aflati in preajma. El a refuzat insa ingrijirile medicale si a revenit dupa scurt timp la stadion, de data aceasta imbracat intr-un tricou alb-albastru. Dupa terminarea meciului, "Ciocolata" s-a dus la patronul oaspetilor, Adrian Mititelu, cerandu-i bani. "A zis ca a fost batut si ca nu mai are telefonul. Am fost tentat pe moment sa ii dau o suma de bani, dar am renuntat, pentru ca l-am vazut ca nu avea nimic si ca era inconjurat de tot felul de persoane dubioase", a declarat Mititelu. Surse din Politia Corabia ne-au declarat ca cel batut nu a necesitat ingrijiri medicale si nici nu a depus plangere impotriva agresorilor. Bataia nu a fost singurul incident provocat de suporterii Craiovei. Acestia au fost atat de incantati de refrenul melodiei "M-a facut mama oltean", cantata de o fanfara venita dintr-o comuna vecina, incat au rupt gardul arenei din Corabia si au incins o hora pe gazon, care a provocat intreruperea partidei pentru cateva minute. (Vicentiu Neagoe, Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport