x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Batalia pentru "Teatrul Viselor"

Batalia pentru "Teatrul Viselor"

04 Aug 2004   •   00:00
Batalia pentru  "Teatrul Viselor"

In aceasta seara, de la ora 21:00, Dinamo va disputa returul cu MSK Zilina, partida contand pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor. Meciul va fi transmis in direct de Antena 1. Ros-albii pornesc la adapostul rezultatului de acum o saptamana, cand au invins la Zilina cu 1-0.

MARIAN STEFAN, MIHAI IGIROSANU

Episoadele Zilina si Constanta au fost date uitarii, dinamovistii propunandu-si sa demonstreze ca evolutiile lor din ultima saptamana n-au fost decat simple accidente. Lucru intarit si de catre antrenorul Ioan Andone, care a anuntat ca a pregatit cateva surprize pentru jocul din aceasta seara.

SURPRIZE. Primele schimbari pot surveni pe linia de fund, acolo unde Ciobotariu si Iordache n-au dat deloc siguranta echipei. De aceea n-ar fi exclus ca Andone sa-i titularizeze pe Galamaz si pe Goian, schimband astfel pentru a treia oara in numai sapte zile compartimentul defensiv. "O sa alcatuiesc o echipa-surpriza, dar in care am mare incredere. Vor fi schimbari importante", a anuntat "Falcosul" ieri, prefatand jocul cu Zilina. De asemenea, tehnicianul dinamovist l-ar putea reaseza pe Florentin Petre in spatele celor doua varfuri autentice, Danciulescu si Niculescu, cuplul "N&D" cantand parca pe note false in ultimul timp.

INCREDERE. Tensiunile din vestiarul dinamovist au fost pentru moment stinse, gandul ca ar putea evolua pe "Old Trafford", supranumit "Teatrul Viselor", fiind mai important decat prima de 5.000 de euro promisa de conducere pentru eliminarea Zilinei. "Faptul ca avem o san-sa, cat de mica, sa accedem in grupele Ligii Campionilor e mai important decat motivatia financiara", a spus Niculescu, omul de la care se asteapta "revansa" in aceasta seara. Presedintele Nicolae Badea neaga faptul ca ar exista probleme interne la Dinamo, indemnand la rabdare: "Privind spre Constanta, foarte multi au fost tentati sa vorbeasca despre o criza. Dinamo are nevoie de confirmarea unui traseu european reluat vara trecuta si am incredere in conducerea tehnica, in capacitatea tuturor jucatorilor de a pregati un meci cu asemenea miza", a precizat boss-ul dinamovist pentru site-ul clubului.

ANDONE FACE PRETURILE

Antrenorul Ioan Andone a declarat ieri ca atacantul Zilinei Stanislav Sestak nu ar avea loc la Dinamo pentru ca toate posturile sunt ocupate. "Dupa parerea mea, Sestak este un atacant foarte bun, care nu valoreaza mai mult de 500.000 de euro. Imi place cum joaca, dar nu mi-am pus deloc problema sa-l aduc la Dinamo", a punctat Andone, care a precizat ca stie cum sa-l anihileze maine pe slovac.

INCREDERE

"Valoarea celor doua echipe, performanta calificarii in turul III preliminar al Ligii Campionilor si perspectiva de a intalni Manchester United sunt suficiente motive sa cred ca vom asista la un meci extrem de disputat. Dinamo a demonstrat in ultimul an ca poate face fata meciurilor cu miza" - Nicolae Badea Presedinte FC Dinamo

PROBLEME

Delegatia Zilinei a sosit ieri la Bucuresti si a tras la Hotelul Crystal Palace. Antrenorul Ladislav Jurkemik se confrunta cu importante probleme de lot. Golgeterul echipei din sezonul trecut, Marek Bazik, nici macar nu a facut deplasarea in Romania, in vreme ce portarul titular, Jan Mucha, serios accidentat la umar, este incert. Tehnicianul slovac are batai de cap si in privinta compartimentului ofensiv, unde Sestak si Bartos nu-l au ca rezerva decat pe Smicek, un jucator care abia prinde banca. Rezervele traditionale ale celor doi atacanti titulari, Nemec si Gottwald, au ramas si ei la Zilina.

CARACTERE PUTERNICE

Trei dintre cei mai importanti jucatori ai "cainilor", Florentin Petre, Ionel Danciulescu si Cristi Munteanu, au declarat pentru site-ul oficial al clubului ca sunt foarte constienti de importanta partidei de diseara. "Daca am invatat ceva din meciul cu slovacii vom vedea miercuri. Daca suntem profesionisti si caractere puternice vom sti sa trecem de ei", este de parere Cristi Munteanu, eroul din meciul tur.
×
Subiecte în articol: sport