x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Beclea renunt` la Olimpiad`

Beclea renunt` la Olimpiad`

10 Iun 2004   •   00:00

Macinata de probleme medicale, vicecampioana olimpica de la Sydney isi continua antrenamentele, insa nu se simte suficient de pregatita pentru a ataca titlul la Atena. Cu toate acestea, la 39 de ani, Violeta nu vrea sa puna capat carierei.

MADALINA CORBEANU

Ghinioanele continua sa se tina lant de Violeta Beclea-Szekely. Atleta isi propusese sa incheie activitatea la Olimpiada. Planurile i-au fost date total peste cap de un sir interminabil de probleme de sanatate. Operatiile la tibie, hepatita si sinuzita au dus la fragmentarea antrenamentelor. Anul acesta, hotarata sa recupereze timpul pierdut si increzatoare in fortele sale, Violeta si-a dat un termen pentru a vedea daca se poate prezenta la Jocurile Olimpice de la Atena.

SOARTA. In aceste zile, cand credea ca toate lucrurile sunt pe fagasul bun, Violeta se confrunta cu o noua problema medicala, o alta operatie, de data asta una stomatologica. "Mi-am dat silinta si am facut tot ce a fost posibil pentru a ma recupera cat mai repede. Insa fiecare trebuie sa ne urmam destinul. Tot ce pot sa spun in acest moment este ca mai vreau un concurs, chiar daca acesta nu va fi Olimpiada. Fac sport de la 14 ani. Mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca a venit timpul sa renunt si ca nu mai pot face ceea ce am facut dintotdeauna. Atletismul a creat deja o dependenta care ma face sa ma simt neputincioasa in acest moment. Dar sanatatea e mai presus de orice", a marturisit Violeta.

HOTARARE. Pentru ca nu se simte suficient de bine pregatita, romanca se vede nevoita sa nu mai participe la Jocurile Olimpice de la Atena. Asta nu inseamna si ca va pune punct carierei sale: "Pana acum, indiferent ce decizii am luat, au existat sacrificii. Asta este normal in viata unui sportiv. Cert este ca nu pot sa merg la Atena oricum. Iar daca starea mea fizica nu-mi permite sa fiu multumita de performante, nu am ce face. Nu vreau sa-mi fie rusine atunci cand ma privesc in oglinda".

Doi ani in afara pistei

Ultima cursa importanta la care a participat Violeta a fost cea de 1.500 metri din cadrul etapei de Golden League de la Roma, care a avut loc pe 12 iulie 2002. Atunci romanca s-a clasat pe locul 19, cu un timp de 4:08,69, insa venea dupa o hepatita pe care a dus-o pe picioare. Anul trecut nu a mers la CM de la Paris si a renuntat sa mai faca deplasarea la Superliga Europeana din luna iunie. Pe rand, a mai avut probleme la genunchi si la tibie, unele aducand dupa ele operatii care au necesitat intreruperi ale programului de pregatire. Si anul 2004 s-a dovedit a fi unul ghinionist pana in momentul de fata. Atleta a suferit o interventie chirurgicala in urma unei sinuzite, si si-a intrerupt din nou antrenamentele.

Alexandra ii ocupa tot timpul

Violeta a trecut mai usor peste o perioada extrem de dificila. "Salvarea" ei a fost familia. In afara sotului, Adrian, care a sustinut-o tot timpul, un rol important in depasirea momentelor de criza l-a avut Alexandra, fetita cuplului. O fire vesela si plina de energie, micuta a reusit sa-i ocupe timpul mamei atat de bine, ca aceasta a acceptat mult mai detasata accidentarile. Studenta in ultimul an, in aceste zile, Violeta isi sustine examenele finale la Facultatea de inginerie economica din cadrul Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava. In vara ea va trece si prin focurile licentei, pentru care si-a terminat deja lucrarea de diploma. Nici Dorina Mihai nu merge la Atena Printre sportivii care s-au pregatit intens si sunt creditati cu sanse reale la obtinerea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Atena se afla si Dorina Mihai (23 de ani), campioana mondiala la sabie in 2003, la Havana. Sportiva se vede nevoita sa renunte insa la competitie. Motivul este acela ca Dorina a aflat de curand ca va fi mamica, iar sarcina ii va putea pune probleme serioase in concurs. Anul acesta, dupa Olimpiada, sportiva planificase sa se casatoreasca, alesul fiind un coleg al sau de la Dinamo. Planurile celor doi au fost date peste cap de aparitia sarcinii, insa Dorina Mihai spera ca, in viitor, sa razbune ratarea participarii la Atena. REGRET. Din cauza problemelor medicale, Violeta Beclea se vede nevoita sa spuna adio Olimpiadei
×
Subiecte în articol: sport violeta