x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Conflictul din Gaza anulează campionatul de fotbal din Israel

Conflictul din Gaza anulează campionatul de fotbal din Israel

de Ovidiu Ciutescu    |    06 Ian 2009   •   00:00

Federaţia Israeliană de Fotbal a anunţat în urmă cu câteva ore că a decis să anuleze toate meciurile din campionatele interne din cauza operaţiunilor militare care sunt în plină desfăşurare în Fâşia Gaza.



"Nu ar fi potrivit să continuăm cu desfăşurarea campionatelor de fotbal atâta timp cât locuitorii din sudul ţării trăiesc sub ameninţarea rachetelor şi trăiesc într-o teamă continuă", a comunicat Federaţia din Israel, citată de AFP. Israel a lansat o ofensivă pe 27 decembrie în Fâşia Gaza contra mişcării islamiste Hamas, care controlează acest teritoriu din iunie 2007. Acest conflict a făcut în total mai mult de 540 de morţi şi peste 2.500 de răniţi.De la începutul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza au fost lansate mai mult de 500 de rachete, obuze de mortiere care s-au soldat cu patru morţi şi câteva zeci de răniţi, după cum a anunţat ministrul israelian al apărării, Ehud Barak. Mai mult, trupele israeliene au lansat un atac terestru împotriva mişcării islamiste Hamas, soldat cu peste 30 de morţi.

×
Subiecte în articol: sport