Internaţionalul român Cosmin Moţi se află pe lista celor 284 de persoane ale căror permise de conducere au fost suspendate de prefectul judeţului Argeş, Marcel Proca. Lista lui Proca cuprinde persoanele care au născut suspiciuni privind legalitatea obţinerii lor. În cazul lui Moţi, suspiciunile sunt legate de modalitatea obţinerii vizei de reşedinţă în judeţul Argeş. Dosarul cu propunerea de anulare a permisului a ajuns la Judecătoria Piteşti, termenul de judecare a cauzei fiind stabilit pentru data de 17 iunie.
Marea majoritatea a celor 284 de permise de conducere suspendate până la începutul acestei săptămâni de prefectul judeţului Argeş aparţin unor persoane în ale căror dosare au fost descoperite probleme legate de mutarea temporară a domiciliului. Prefectul Marcel Proca a precizat că nereguli legate de stabilirea domiciliului în judeţul Argeş apar în 85% din dosarele înaintate instanţei de judecată cu propunere de anulare a permiselor. Până în prezent, conform Agerpres, la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost predate 40 dintre permisele de conducere suspendate. Printre aceste persoane nu se regăseşte şi numele fundaşului de la Dinamo Bucureşti!
În 25 de cazuri, titularii permiselor suspendate au contestat măsura în instanţă, invocând prezumţia de nevinovăţie. Prefectul a anunţat că îşi va menţine deciziile privind suspendarea şi solicitarea de anulare a permiselor în justiţie, fiind vorba despre un caz de forţă majoră, din cauza creşterii numărului accidentelor cu victime provocate de persoanele care şi-au obţinut permisele în condiţii suspecte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCÎV) Argeş.
Motivele pentru care s-a solicitat anularea permiselor sunt: întocmirea ilegală a actelor de domiciliu, însemnarea răspunsurilor corecte pe fişele de examen şi neîndeplinirea condiţiilor legale de participare la proba practică.
Procedura de anulare a permiselor eliberate fraudulos în judeţul Argeş a început pe 10 martie, odată cu demararea acţiunii de verificare a tuturor dosarelor de examinare de la SPCRPCÎV Argeş, susceptibile a fi fost întocmite cu încălcarea normelor legale sau prin orice alte mijloace frauduloase. Verificările au fost făcute de o echipă de specialişti de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. În toate cazurile suspecte de fraudă, prin ordin al prefectului, va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru titularii permiselor până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de anulare. Ordinul de suspendare va fi comunicat în termen de două zile titularului permisului de conducere, iar acesta, în decurs de cinci zile, trebuie să se prezinte la unitatea de poliţie de care aparţine pentru predarea documentului.
Dosarul eliberării frauduloase a permiselor de conducere, în care sunt judecaţi 28 de inculpaţi, dintre care 22 aflaţi în arest preventiv, se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş. Potrivit rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în perioada 2006 - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş, grupul infracţional organizat şi-a desfăşurat activitatea acţionând în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere.
Citește pe Antena3.ro