Adrian Mititelu nu se aştepta ca Universitatea să nu câştige meciul cu Gloria şi admite că acest semieşec periclitează echipei pe care o patronează şansele de a prinde un loc de Cupa UEFA.
Craiova scârţâie. După înfrângerea de la Iaşi din prima etapă a returului, scor 0-2, oltenii s-au împotmolit ia-răşi sâmbătă, acum pe teren propriu obţinând doar o remiză albă în faţa Gloriei Bistriţa. "Am pierdut două puncte mari, care vor cântări greu în economia obiectivului nostru, însă acesta rămâne neschimbat. Ne propuseserăm ca din cele 17 meciuri ale returului să câştigăm zece şi să facem vreo trei egaluri, însă n-am contabilizat decât o remiză. Ne va fi foarte greu de acum înainte, deoarece şi suporterii au devenit sceptici în privinţa realizării obiectivului, dar sperăm să-i readucem alături de noi", a spus Adrian Mititelu. Acesta a pus egalul cu Bistriţa pe seama neşansei şi al individualismului de care au dat dovadă unii dintre elevii lui Nicolo Napoli: "Am avut ghinion foarte, foarte mare şi de această dată. Am jucat bine şi, pe alocuri, foarte bine. Sunt supărat de atitudinea unor jucători care sunt superficiali şi, în loc să ajute echipa, joacă mai mult pentru ei". Antrenorul Gloriei, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat mulţumit de rezultat: "Prima repriză a fost echilibrată, dar în a doua ne-au dominat clar, nu credeam că o să scoatem acest punct".
Citește pe Antena3.ro