Egalaţi cu cinci minute înainte de final dintr-o poziţie de ofsaid, craiovenii au acuzat în termeni duri prestaţia asistentului Monica Rigo, pe care o consideră responsabilă de vicierea rezultatului.
Adrian Mititelu a declarat după meci că FRF şi CCA fac experimente cu arbitri în special atunci când joacă Universitatea. "Domnul Tudor s-a antrenat pentru Liga Campionilor, iar domnişoara asistent Rigo nu a văzut un ofsaid cât casa. Nu înţeleg de ce la noi le este permis doamnelor să arbitreze în primul eşalon, iar în campionatele puternice de afară
n-au voie. Contra Universităţii mereu se fac experimente cu arbitri. Am presimţit încă de dimineaţă că nu va ieşi bine meciul, însă la scorul de 2-1 pentru noi nu credeam că mai putem pierde victoria", a declarat Mititelu. Totuşi, patronul Universităţii a recunoscut că formaţia sa nu a făcut un meci prea reuşit sâmbătă: "Ne făcusem nişte calcule, să batem
CS Otopeni, iar cu Rapid şi Steaua să obţinem patru puncte. Poate aşa a fost să fie, să pierdem azi două puncte şi să obţinem şase puncte cu Rapid şi Steaua". Dincolo de afirmaţiile oficialului oltean, CCA ar trebui să reanalizeze serios decizia delegării femeilor la partidele din Liga 1, a căror lipsă de experienţă competiţională riscă adeseori să prejudicieze o echipă sau alta.
Citește pe Antena3.ro