x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cristina Neagu n-a reușit să-și îndeplinească visul să câștige Liga Campionilor cu o echipă românească

Cristina Neagu n-a reușit să-și îndeplinească visul să câștige Liga Campionilor cu o echipă românească

de Adi Munteanu    |    29 Apr 2025   •   09:15
Cristina Neagu n-a reușit să-și îndeplinească visul să câștige Liga Campionilor cu o echipă românească

Cristina Neagu a revenit în România cu un singur gând, să cucerească Liga Campionilor cu o echipă românească. A ales CSM București, club care câștigase trofeul european fără ea.

Părea simplu pentru clubul Primăriei București. Cu cea mai bună jucătoare a lumii în echipă toată șefimea CSM-ului băga mâna-n foc că titlul va ajunge din nou la București. N-a mai reușit decât calificarea în „Final 4”-ul competiției. Desigur, nu este puțin lucru, însă dorința Cristinei Neagu era alta. Iar acum, la momentul retragerii, dezamăgirea ei este mare. Ar fi vrut să încheie cu handbalul cu trofeul în mână, o încununare a unei cariere fantastice, care o așază în galeria marilor legende ale sportului nostru, lângă Nadia Comăneci, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi.

„O perioadă nu voi mai avea treabă cu sportul. Nu mă gândesc deocamdată la antrenorat. Voi fi însă alături de promovarea sportului, a handbalului, voi face un plan de acțiune în viitor. Deocamdată vreau doar să mă odihnesc. Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată. Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toții. Sigur că oamenii ţin minte trofeele, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor şi de cele două medalii obţinute cu naţionala. E un sentiment unic. Am stat şi 4 ani în afara terenului, cred că atunci am învăţat cele mai importante lecţii”, a declarat Cristina Neagu. 

Ce se va întâmpla după

Neagu a fost catalizatorul întregului handbal feminin românesc. Publicul a umplut sălile pentru ea, fie că se juca în Sala Polivalentă din București, fie la Craiova, Râmnicu Vâlcea sau Buzău. Se făceau cozi de zeci de metri cu copii care voiau un autograf de la ea. Prin prezența ei, CSM a devenit un brand. Ce va deveni acum CSM București fără Cristina? 

Se știe, CSM București a fost o obsesie a fostului primar Sorin Oprescu, care a înființat clubul pe ruinele fostului Olimpia București și a alocat sume uriașe din fondurile Capitalei pentru dezvoltarea lui. Singura secție de succes a fost însă cea de handbal feminin. Secția de handbal masculin nu a reușit același lucru, echipa zbătându-se la mijlocul clasamentului. „Noi n-am avut o Neagu sau un Gațu, sau un Radu Voina. Handbalul masculin în acest moment înseamnă Dinamo București și ceilalți. Iar asta pentru că CS Dinamo își permite să aducă jucători de mare valoare străini. Nivelul ăsta de investiții doar la fete se mai întâmplă”, declara un oficial al Federației Române de Handbal. 

Acum, pe buzele tuturor este întrebarea „Ce se va întâmpla cu CSM București fără «locomotiva» clubului, Cristina Neagu?”. Vor continua sponsorii care s-au alăturat proiectului datorită prezenței Cristinei Neagu? Va acoperi doar primăria întregul buget de salarii, deloc mici? „Nicușor Dan nu a iubit niciodată clubul. A vrut să-l transforme într-o entitate pentru sportul de masă, fără sportivi profesioniști. Ulterior, a mai cedat, însă, dacă ar fi după el, l-ar închide mâine”, ne-a declarat o sursă din interiorul clubului. 

Se vorbește că o parte din sponsori nu vor mai continua să susțină CSM-ul în lipsa Cristinei Neagu. Iar aici trebuie spus că prin sponsorii aduși de secția de handbal feminin erau susținute și alte secții ale clubului, în special de handbal masculin. De asemenea, este posibil să plece și câteva jucătoare, printre care Omoregie, Kobylinska, Ostergaard, toate venite și pentru că la echipă era Neagu. „Trebuie reorganizat totul în handbal după retragerea Cristinei. Nu știu cum va face asta federația. Am spus-o de zeci de ori. Sunt prea multe jucătoare străine în campionatul nostru, iar jucătoarele noastre tinere nu au loc. Păi, uitați-vă la echipa CSM-ului în returul de la Esbjerg. Doar cinci românce în lot. Neagu, Dindiligan, Hosu, Mihai și Pintea. Restul de 11, numai străine. Mă uitam și pe lotul danezelor. Marea majoritate daneze și câteva din celelalte țări scandinave. Ce facem noi? Aducem jucătoare străine pe salarii mari, cele mai mari din Europa la fete, special pentru câștigarea Ligii Campionilor, care este deja o obsesie. Culmea e că CSM a câștigat-o fără atât de multe jucătoare străine. Și am ajuns acum să antrenăm străinii ca să ne bată la echipa națională. Eu zic că nu este bine”, a spus și Radu Voina, fost antrenor la CSM și la echipa națională. 

„A făcut tot ce era posibil”

În ultimul meci din Liga Națiunilor, deplasarea de la Esbjerg, pierdut 26-22, Cristina a marcat 4 goluri. A făcut tot ce putea face. S-a apărat la sânge, a aruncat la poartă, a lansat-o pe Crina Pintea. Însă danezele au avut o portăriță în mare formă, iar fetele noastre au avut mult ghinion. La fel au stat lucrurile și în meciul tur de la București, câștigat de CSM la doar un gol diferență, 30-29, în condițiile în care CSM a avut 4 goluri avans în ultimele minute ale meciului.

Cristina își organizează singură meciul de retragere

Pe 8 iunie se va desfășura meciul de retragere al Cristinei Neagu. „Nu trebuie să fie nimic nostalgic. Ne vom întâlni pe teren și vom juca un meci de plăcere. Vor veni colege din mai multe generații, cu care am jucat și la club, și la echipa națională. Nimeni în afară de mine nu are voie să plângă”, a dezvăluit Cristina Neagu. Printre ele vor fi Luminița Huțupan, Paula Ungureanu, Valentina Ardean Elisei, Ada Nechita, Cristina Vărzaru, Oana Manea, Mika Brădeanu, Adina Meiroșu, Narcisa Lecușeanu, Eliza Buceschi, Melinga Geiger, Patricia Viziru. Interesant este că în acest eveniment nu este deloc implicată Federația Română de Handbal. Se spune că FRH a dorit să contribuie cu o sumă importantă, însă Cristina a refuzat. „Cristina nu-și dorește să se asocieze cu federația, pentru că până acum nu a ajutat-o cu nimic. De când și-a anunțat retragerea, iată, se face anul, au fost doar vorbe că FRH ar vrea să-i organizeze un meci de retragere. Doar ceva vorbe și nimic mai mult. Cristina își organizează ea retragerea. Fără implicarea nimănui, cu atât mai puțin a federației”, ne-a mai spus sursa din interiorul clubului.

×
Subiecte în articol: cristina neagu vis Liga campionilor