După aproape 20 de ani de la debutul la naţională şi de la victoria cu 1-0 împotriva Italiei, Dan Petrescu a revenit pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Surprins de starea precară a stadionului, antrenorul campion al Unirii Urziceni a participat la selecţia zonală "Descoperă învingătorii de mâine" în patru oraşe din România. Între copiii veniţi să îşi demonstreze talentele fotbalistice, Petrescu l-a remarcat şi pe Alexandru Comşa, de 12 ani. "Parcă sunt eu când am început să joc mai serios. Eram la fel, cel mai mic. Am acasă nişte poze şi parcă îl văd pe el în poze şi pe mine în teren, acum. Dacă va avea şansă şi va fi serios, va ajunge un fotbalist mare. Pentru că se vede, gândeşte în teren", a declarat plăcut surprins Petrescu. Selectat între cei mai buni copii, la finalul evenimentului, Alexandru s-a aşezat cuminte la rând pentru un autograf.
MODEST
"Da, interesant. Îmi pasă de ce a spus domnul Dan Petrescu, pentru că el a trecut prin aşa ceva şi acum ştie ce trebuie făcut. Însă eu vreau să ajung fotbalist mare şi să joc la Poli Timişoara. Acum dacă e să vreau ceva, vreau să dea primarul bani la FC Voinţa Sibiu să promoveze în prima ligă, să venim aici la stadion să vedem echipele mari", spune Alexandru Comşa, finalist la marea selecţie de la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" de la Craiova.
DEZAMĂGIT DE ADMINISTRAŢIE
Dan Petrescu s-a declarat dezamăgit şi surprins că administraţia locală nu acordă mai multă atenţie sportului. "Nici nu ştiu cum Sibiul a fost capitală europeană, chiar şi culturală... Păi dacă nu ai baze sportive, terenuri de sport, cum ai grijă de un oraş? Stadionul arată mai rău decât în 1990 când am bătut Italia. Păi cum te gândeşti la viitor dacă nu ai grijă de copii?", a declarat Dan Petrescu.
"Mergeţi în Rusia, Turcia, Ucraina, suntem cu 20-25 de ani în urma lor şi nu avem cum să-i ajungem din urmă nici în 5-10 ani. La noi nu se investeşte nimic, nu se face nimic şi cum se ştie toată treaba este politică, iar sportul suferă foarte mult din păcate", spune Dan Petrescu.
MAXIMUM trei ANI!
În opinia lui Petrescu, România riscă să nu mai prindă Liga Campionilor în maximum trei ani. "Importul de jucători nu este o soluţie. Pentru că nu poţi compensa la nesfârşit lipsa de preocupare pentru resursele din interiorul ţării. Fără baze de selecţie, fără baze sportive nu avem nici o şansă", a mai declarat Dan Petrescu. În aceste condiţii, antrenorul Unirii Urziceni susţine că România nu va face cu greu faţă competiţiei din Europa League.
Citește pe Antena3.ro