x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dictatura tifosilor

Dictatura tifosilor

23 Mar 2004   •   00:00

Suporterii celor doua echipe au marsat la un zvon fals, potrivit caruia un copil ar fi murit, determinandu-i pe fotbalisti sa refuze continuarea jocului.

Fotbalul italian s-a confruntat duminica seara cu o situatie fara precedent. Derby-ul Lazio - Roma, ultimul meci al etapei a 26-a, a fost intrerupt in minutul 48, la scorul de 0-0, „din motive de securitate". Ieri s-a decis ca jocul sa fie reprogramat.

ZVON FALS. Totul a pornit de la un zvon, dovedit in cele din urma fals, conform caruia un copil ar fi fost accidentat mortal de o masina a politiei, in urma altercatiilor dintre suporteri si fortele de ordine inainte de startul partidei. In pauza, vestea se raspandeste cu repeziciune in randul ambelor tabere, asupra stadionului „Olimpico" lasandu-se pentru cateva momente o liniste supranaturala. La revenirea celor doua echipe pe gazon, cei 85.000 de suporteri le ordona fotbalistilor: „Opriti meciul!".

REFUZ. Partida se reia totusi, insa jucatorii, antrenorii si arbitrii isi dau seama ca ceva nu este in regula. Capello afla primul despre ce este vorba si are o rectie disperata. Dupa 3 minute, arbitrul Rosetti intrerupe partida, iar cei 22 de fotbalisti refuza sa continue jocul. Nici macar interventia chestorului Romei, care a negat atat decesul copilului, cat si producerea oricaror incidente, nu ii determina pe jucatorii romani sa revina asupra deciziei. Dupa mai bine de 15 minute de haos, Roberto Rosetti se sfatuieste telefonic cu vicepresedintele Ligii, Adriano Galliani, apoi fluiera finalul meciului.


Totti si Mihajlovici, la chestura

Procuratura din Roma a deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intamplat pe „Olimpico". Pentru a clarifica situatia, in noaptea de duminica spre luni au fost invitati la chestura atat capitanii celor doua echipe, Francesco Totti (Roma) si Sinisa Mihajlovici (Lazio), cat si arbitrul meciului, Roberto Rosetti. Potrivit Gazzetta dello Sport, 17 persoane au fost arestate in timpul ciocnirilor dintre fortele de ordine si suporteri. Tifosii retinuti de politie au fost acuzati de ultraj si atac asupra oficialilor. Chestura din Roma a anuntat ca numarul persoanelor arestate ar putea creste dupa analizarea inregistrarilor video. In urma incidentelor au fost raniti 153 de reprezentanti ai fortelor de ordine si 14 suporteri.

„Santaj asupra guvernului"

Conform primelor ipoteze, incidentul de duminica seara pare sa fi fost premeditat. Se pare ca suporterii celor doua echipe au vrut sa transmita un mesaj clar, de genul „noi comandam". In opinia lui Roberto Maroni, ministrul italian al Muncii si Solidaritatii Sociale, ceea ce au facut fanii Romei si cei ai lui Lazio a fost un „santaj asupra guvernului". Consiliul de ministri urmeaza sa voteze un decret prin care cluburile cu dificultati financiare sa fie ajutate prin interventie guvernamentala. „De ce trebuie sa cerem oamenilor sa contribuie la plata salariilor exorbitante ale jucatorilor? E ciudat ca jucatori profesionisti asculta indicatiile anumitor sefi de galerie", a clamat ministrul Maroni.

Delia Gomoescu

×
Subiecte în articol: sport