Ucrainenii de la Sahtior au dominat autoritar partida amicala disputata vineri seara la Bucuresti, invingand cu 4-2 la capatul unui meci in care Aghahowa a marcat trei goluri.
De parca n-ar fi fost de-ajuns ploaia care a cazut peste Bucuresti intreaga zi de vineri, componentii lui Dinamo au mai avut parte de un dus rece si din partea ucrainenilor de la Sahtior Donetk, formatie antrenata de Mircea Lucescu. ADORMITI. Cu toate ca nu a avut la dispozitie decat jumatate dintre jucatorii pe care ii antreneaza de obicei, Lucescu Senior a reusit sa alinieze in Stefan cel Mare o garnitura redutabila. La pauza era deja 1-0 in favoarea ex-sovieticilor, care marcasera prin Aghahowa si mai ratasera cateva alte bune ocazii. Nigerianul a majorat scorul la numai cinci minute de la reluare, iar apoi Catalin Munteanu a redus din handicap din penalty. Festivalul lui Aghahowa nu s-a incheiat insa aici, africanul reusind hat-trick-ul, pentru ca apoi Brandao sa duca scorul la un neverosimil 4-1 pentru Sahtior. Pana la urma, Dinamo a mai marcat o data, prin Codreanu, in minutele de prelungire ale partidei. Mircea Rednic i-a aliniat din primul minut pe Moss - Blay, Galamaz, Moti, Pascovici - Ropotan - Ad. Cristea, D. Serban, C. Munteanu - Ganea, Danciulescu, pentru ca apoi sa mai joace Matache. L. Goian, Predescu, Iaesuc, Mendy, Codreanu si Alexe. La Sahtior nu a evoluat nici un fotbalist roman. UIMIT. La conferinta de presa care a urmat dupa finalul partidei, Mircea Lucescu nu si-a putut ascunde stupefactia fata de numarul mic de spectatori prezenti vineri in tribunele Stadionului "Dinamo". "Am fost surprins de faptul ca nu am vazut mai multi suporteri. Suporterii nostri iubesc mai mult rivalitatile, le place sa se confrunte si sa devina protagonisti in fata camerelor de luat vederi. In mod normal, daca esti suporterul unei echipe, trebuie sa vii la asemenea meciuri! Ma asteptam sa vina 3.000-4.000 de spectatori, chiar si in asemenea conditii ale vremii. Sigur, asta daca isi iubesc echipa", a afirmat tehnicianul lui Sahtior. Legat de meci, Lucescu a afirmat ca este multumit de modul cum s-au prezentat elevii sai: "Am fost satisfacut mai ales de angajament si de determinarea fotbalistilor, mai ales ca vremea nu ne-a permis sa avem parte de un gazon foarte bun. N-a fost un spectacol fotbalistic, insa e bine ca am inscris de patru ori in deplasare. In ceea ce-l priveste pe Mircea Rednic, greul de abia acum incepe, pentru ca lumea asteapta confirmarea celor zece victorii din campionat".Citește pe Antena3.ro