Steaua a invins cu 2-1 pe Poli Timisoara, adjudecandu-si al 22-lea titlu de campioana nationala. Ros-albastrii ne vor reprezenta in Liga Campionilor, iar Dinamo si Rapid, in Cupa UEFA.
Redusi la tacere in minutul 26, cand senegalezul Mansour marca pentru 0-1, suporterii Stelei si-au revenit abia dupa cateva minute. Dorinel Munteanu a fost singurul stelist care s-a repezit sa culeaga mingea din poarta lui Tudor, in timp ce Ghionea, Baciu sau Petre Marin priveau inmarmuriti. In cele din urma, Cristea si Dica au marcat golurile titlului, declansand fiesta in Ghencea. REACTII. Imediat dupa fluierul final, patronul Gigi Becali a coborat pe gazon, intre jucatori, bucurandu-se ca un copil langa podiumul care era pregatit pentru campioni. "Cu cat lupta a fost mai mare, cu atat gustul victoriei este mai placut. Cupa este a jucatorilor. A fost greu razboiul, dar pentru mine a existat o zi mai fericita decat asta, atunci cand am scos pe Valencia. Am fost mai fericit atunci. Anul acesta o sa ascultati si imnul Ligii Campionilor, aici, in Ghencea!", a declarat Becali. Poate cel mai important om al Stelei din acest retur, Dorinel Munteanu si-a laudat colegii: "A fost un an greu pentru mine. M-a ajutat Dumnezeu sa nu ma accidentez. Am dat totul pentru titlu si am numai cuvinte de lauda la adresa jucatorilor, care au format un colectiv foarte unit. Le multumesc tututor! Victoria finala a fost cu mari emotii, dar este meritata si ne bucuram foarte mult pentru ea. Ne-a fost putin teama la 0-1. Am dat dovada de constanta in acest campionat. Titlul acesta incununeaza parcursul bun in campionat si in UEFA", a spus "Munti". PETRECERE. Fluierul final al arbitrului Sebastian Coltescu a fost primit cu urale de cei aproximativ 30.000 de spectatori, in vreme ce antrenorul Stelei din ultimele trei etape alerga spre jucatori. "In prima repriza au jucat bine, apoi au mai scazut, iar noi am trecut la atacuri permanente, exemplu bara lui Paraschiv si ocaziile lui Dica. Cand eram condusi, ma gandeam ca am mai avut in trecut niste esecuri in extremis, dar Dumnezeu mi-a dat inapoi si m-a ajutat sa castig", a declarat Dumitru Dumitriu. Recunostinta pentru Walter Zenga, cel care a dus Steaua departe in Cupa UEFA si a mentinut-o pe primul loc, n-a lipsit din Ghencea. Fanii i-au multumit prin numeroase bannere si scandari, iar jucatorii si chiar antrenorul Dumitriu i-au strigat numele italianului chiar de pe podium, dupa ce ridicasera trofeul de campioni. Secundul lui Zenga, Massimo Pedrazzini, a urmarit meciul din loja patronului, fiind imbratisat dupa meci, pe teren, de toti jucatorii.MULTUMIT
"Am luat si titlul, am ramas si cu banii in buzunar. Am castigat lupta finala cu toti, ca sa se pomeneasca de Gigi Becali razboinicul. Evident ca titlul este si al lui Zenga, i-am dat si lui medalia. E si contributia lui" - Gigi Becali, patron SteauaCitește pe Antena3.ro
FIESTA
|
Patronul Gigi Becali a ajuns in Piata Universitatii alaturi de peste 1.000 de suporteri stelisti. Alaturi de cei mai importanti jucatori ai echipei, Dorinel Munteanu si Mirel Radoi, el s-a urcat pe automobilul sau, scandand alaturi de fani si fluturand un steag cu insemnele clubului. Pentru "participarea la o adunare publica nedeclarata", Gigi Becali a fost amendat de Jandarmerie cu 30 milioane de lei. Seara, stelistii au sarbatorit la Restaurantul Casa Rustica. Bucatarii
le-au pregatit un tort ros-albastru pe care scria "Steaua - 22", iar atmosfera a fost intretinuta de un taraf. Cele mai solicitate versuri pe ritm de manele au fost: "Mai avem un singur dor, Liga Campionilor" si "Am bagat dusmanii in boala, ca Steaua este campioana". Succesul le va aduce fotbalistilor in jur de 20.000 de dolari.
|
RAPID A PRINS CUPA UEFA
|
Cel de-al 22-lea titlu de campioana al Stelei a avantajat Rapidul, care va evolua in Cupa UEFA in sezonul viitor, dupa ce s-a clasat pe locul 3 la sfarsitul campionatului. Echipa de sub Podul Grant a castigat duelul cu FC National pentru ultimul loc pe podium, echipa care, desi a invins pe FCM Bacau in ultima etapa, nu a putut depasi echipa lui Razvan Lucescu, din cauza rezultatelor directe (3-0 si 3-3). "Nu este un final care sa ne faca fericiti, dar este un pas in plus fata de anul trecut - o participare in Cupa UEFA. Este un regret mare, Rapid ar fi meritat sa obtina mai mult in acest campionat", a precizat Lucescu.
|
BATAIE
|
Spre finalul meciului de la Pitesti, mai multi suporteri dinamovisti au dat foc la cateva fumigene si au produs explozia a trei petarde. Un cordon de jandarmi a intervenit in forta in grupul rebel, care nu
s-a lasat mai prejos si a raspuns cu bolovani, pietre, gradene si alte obiecte ce le erau la indemana. In lupta corp la corp, oamenii de ordine au pierdut la puncte, desi erau dotati cu bastoane si cu
spray-uri lacrimogene. Intr-un final, jandarmii au ocupat sectorul de tribuna, care arata ca dupa un razboi - scaune sparte, banci scoase din tatani, pavaj distrus si un incendiu stins la timp. Dinamovistii s-au refugiat in galerie, dar au fost urmariti pentru a fi retinuti. In inferioritate numerica, jandarmii au mai mancat o "mama de bataie" de la dinamovisti. La finalul jocului, suporterii pitesteni au aplaudat victoria Stelei, scandand numele noii campioane nationale. (Andrei Nicolescu)
|
INCEP NEGOCIERILE CU HAGI
|
Posibilul nou antrenor al Stelei, Gica Hagi, n-a mai fost prezent in Ghencea, asa cum anuntase, dar a urmarit meciul la televizor, felicitandu-l pe patronul ros-albastrilor, telefonic, imediat dupa fluierul final. Gigi Becali a afirmat ca va negocia, azi sau maine, cu Hagi. "Am vorbit cu Hagi, a spus ca are treaba si trebuie sa plece in strainatate."
|
DIVIZIA A - ETAPA 30, ULTIMA
|
A. Cristea (â36), N. Dica (â49) / Mansour (â26) Pulhac (â51) Iacob (â3, â64, â79), Badescu (â41), V. Tanase (â43), M. Alexandru (â75) Pascovici (â65), Doicaru (â72), V. Gheorghe (â77), L. Florea (â88 - penalty) Onofras (â29) Fl. Dan (â35), Tilinca (â29) / C. Dedu (â21) Sg. Radu (â7), I. Rada (â79) / Ad. Gheorghiu (â70) |
DIVIZIA A - CLASAMENT
|
|