x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Duminica reincepe "Recursul etapei"

Duminica reincepe "Recursul etapei"

29 Iul 2004   •   00:00

In aceasta duminica, de la ora 23:00, Ovidiu Ioanitoaia redeschide la Antena 1 un nou sezon din "Recursul etapei".

"Antrenati pentru spectacol" este sloganul prin care Antena 1 va aduce fotbalul din Divizia A pe micul ecran, iar "Recursul etapei" va fi emisiunea in care fiecare etapa va fi disecata "la cald". Ovidiu Ioanitoaia va pune "pe tapet", incepand din aceasta duminica, partidele transmise in direct de catre Antena 1 si meciurile intregii etape. Se va pune accent in primul rand pe meciurile spectacol, pe fazele controversate sau greseli de arbitraj, aducand la lumina amanunte de culise pe care telespectatorii le vor afla in premiera.

La fiecare editie, realizatorul emisiunii va avea ca invitati in platou sase reprezentanti ai cluburilor, acestora urmand sa li se alature si redactorul-sef al Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, care va incerca sa surprinda mutarile tactice reusite sau nereusite ale antrenorilor in partidele etapei respective. "Nu vreau sa dau lectii tactice, ci doar sa arat ca fotbalul nu inseamna doar scandal. Fotbalul reprezinta un joc, mai ales un joc strategic", a declarat Andrei Vochin.

"Recursul etapei" va fi o emisiune dinamica, cu legaturi directe realizate din toata tara, cu reportaje speciale si cu numeroase surprize pe care echipa lui Ovidiu Ioanitoaia le pregateste telespectatorilor. "Noul "Recurs" sper sa fie o emisiune dinamica, care nu numai sa analizeze fotbalul, ci si sa-l curete de metehne".

×
Subiecte în articol: sport