x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Agenţia norvegiană antidopping recomandă înlocuirea TAS cu o instanţă judiciară clasică

Agenţia norvegiană antidopping recomandă înlocuirea TAS cu o instanţă judiciară clasică

08 Mai 2018   •   18:33
Agenţia norvegiană antidopping recomandă înlocuirea TAS cu o instanţă judiciară clasică

Agenţia norvegiană antidoping recomandă înlocuirea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) cu o instanţă judiciară clasică, mai aptă să combată derive asemănătoare cu cele din mediile infracţionale, a declarat marţi şeful său. 

Într-o contribuţie trimisă Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), care doreşte remanierea codului mondial antidoping, Antidoping Norway s-a pronunţat pentru introducerea unui fel de Tribunal Suprem, menit să tranşeze afacerile de dopaj în ultimă instanţă, inspirându-se din justiţia civilă, în locul mecanismelor de arbitraj ale TAS. 

"Constatăm că un tribunal de arbitraj funcţionează fără îndoială foarte bine pentru a decide în litigiile comerciale sau economice", a explicat marţi pentru AFP directorul agenţiei norvegiene, Anders Solheim. 

"Dacă ne uităm însă la afacerile de dopaj, ele au evoluat şi cer măsuri de informare şi de anchetă, o cooperare cu autorităţile poliţieneşti (...), noi tipuri de dovezi", a adăugat Solheim. Potrivit acestuia, "în multe contexte afacerile de dopaj seamănă mai mult cu nişte afaceri criminale decât cu nişte diferende economice". 

"Acest lucru (o instanţă judiciară clasică) ar garanta un proces corect, o instanţă de decizie independentă, cu audienţe publice, judecători mai puţin numeroşi şi mai profesionişti şi ar fi mai mult pe măsura provocărilor pe care le observăm astăzi", a spus el. 
AGERPRES 

×