Casa celebrului fotbalist argentinian Carlos Tevez, situată într-o periferie a capitalei Buenos Aires, a fost călcată de hoţi când jucătorul avea nuntă în Uruguay, au declarat pentru EFE surse din cadrul poliţiei.
Hoţii, care nu au fost prinşi, au pătruns în casă duminică dimineaţă şi deocamdată nu există informaţii referitoare la bunurile pe care le-au sustras.
Tevez a ajuns în Mexic pentru a petrece luna de miere alături de soţia sa. Presa argentiniană se aşteaptă ca fotbalistul echipei Boca Juniors să se hotărască în aceste zile în privinţa viitorului său fotbalistic. Tevez ar urma să facă un anunţ legat de un eventual transfer în campionatul Chinei.
AGERPRES
Citește pe Antena3.ro