x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Comitetul Olimpic American interzice participarea sportivilor transgender la probe feminine

Comitetul Olimpic American interzice participarea sportivilor transgender la probe feminine

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2025   •   12:00
Comitetul Olimpic American interzice participarea sportivilor transgender la probe feminine
Sursa foto: Hepta

Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA (USOPC) a anunțat marți o nouă politică care se aliniază cu ordinul executiv emis de președintele Trump prin care sportivii transgender nu vor mai putea reprezenta Statele Unite în competițiile olimpice feminine, titrează Politico.

Măsura anunțată de USOPC intră în vigoare pentru toate federațiile sportive naționale și marchează o schimbare majoră față de politica anterioară, care permitea fiecărui organism să decidă propriile reguli privind participarea sportivilor transgender. „Noua noastră politică subliniază importanța asigurării unor competiții corecte și sigure pentru femei”, a declarat Sarah Hirshland, CEO al USOPC, într-un comunicat.

Decizia plasează Statele Unite în contradicție cu unele organisme internaționale, precum World Athletics și Comitetul Internațional Olimpic, care permit participarea sportivilor transgender în baza unor criterii medicale sau de eligibilitate.
USOPC a precizat că va adapta toate regulamentele interne pentru a respecta ordinul executiv emis de Trump, în februarie, intitulat „Ținerea bărbaților departe de sporturile feminine”.

Federația Americană de Scrimă a confirmat deja că și-au modificat propriile reguli pentru a se conforma noii politici, ce va intra în vigoare de la 1 august.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×